Am ajuns din nou la cuvintele cartii celui mai ales si mai puternic, dupa David, dintre toti vechii vestitori ai Sfântului Cuvânt al lui Hristos. Isaia a fost plin de acelasi Duh Care l-a inspirat pe David, minunatul cântaret al Domnului si al poporului Sau Sfânt… Cartea lui nu-i plina de acele amintiri pe care Domnul le-a inspirat altora ca sa le ridice împotriva pacatelor care apasau poporul în zilele vietii lor, ci este plina de acele luminoase chemari pline de iubire si de fagaduinte cu care fiorul inimii Domnului dorea sa Si-i apropie pâna la alipirea de El. Ce minunat este atunci când dragostea lui Hristos gaseste în mijlocul unui popor suflete de jertfa si de rugaciune, suflete care sa nu faca aceste lucruri doar de forma sau dintr-o datorie…
Astfel de închinatori de forma nu vor sti niciodata ce doreste Dumnezeu. Nu vor întelege niciodata ceea ce asteapta Hristos. Nu vor simti niciodata ceea ce cauta Duhul Sfânt: fiorul inimii. Caci cine L-a înteles vreodata pe Hristos, acela a înteles ca mai presus de orice El cauta, si asteapta, si doreste, si vrea numai acest lucru de la noi, în primul rând: fiorul inimii iubite.
În primul rând fiorul inimii. Fiorul acela atât de dulce, dar si atât de rar care, când este, pune foc în rugaciune, lacrimi în cântari, putere în cuvânt, jertfe în fapte… Singur fiorul inimii poate face aceasta. Si cât de minunat o face el! Aceasta ne-a dat-o Hristos si aceasta o cere în primul rând. Caci, fara fiorul inimii, ce mai ramâne din tot ce facem, chiar si pentru semenii nostri? Sufletul meu si fiul meu, înflacareaza mereu darul lui Dumnezeu care este
în tine si pune în tot ce spui, în tot ce scrii, în tot ce faci pentru El si pentru frați si pentru toti oamenii macar câte o farâma din fiorul inimii tale. Aceasta este tot ce asteapta si Dumnezeu si semenii tai.
Slava vesnica Tie, Dumnezeul vesnicei si nemarginitei iubiri! Tie, Care nu numai în Cuvântul Tau pe care ni l-ai trimis, dar si în tot ce faci Tu pentru noi toti pui mereu atât de mult din dulcele fior al inimii Tale. Te rugam, ajuta-ne si pe noi ca, prin puterea Sfântului Tau Duh, sa avem mereu acest har. Si din plinatatea lui sa punem câte un strop în tot ce facem.
Traian Torz – Hristos Pâinea noastă zilnică