Oastea Domnului

Firimituri de la masa Sfinţilor Părinţi (XI)

” Există fabrici în care la un capăt pui fier vechi și la celalalt capăt ies sfinte potire ! La fel să facem și noi din mintea noastră : fabrică de ganduri sfinte …!” ( Sfântul Paisie Aghioritul )

„Când te găseşti în fundul prăpastiei să nu disperi, iar dacă ai ajuns în vârful muntelui, să nu ameţeşti. Să ştiţi că această a doua primejdie este mai mare decât prima: să ameţeşti când ajungi sus. Pentru că în fundul prăpastiei apelezi la rugăciune, ca izvor de putere, însă când ai ajuns în vârful muntelui uiţi de ea.” ( IPS Bartolomeu Anania )

„Fiecare inimă trebuie să fie o mică grădină care să fie mereu curățită de buruieni și în care să crească flori minunate. O grădină nu este frumoasă atât prin ea însăși, cât prin bucuria pe care o aduce celor care o văd. „ ( Sf Împărăteasă Alexandra Feodorovna )

„Dragostea nu înseamnă cuvinte de dragoste, dragostea este cruce şi depăşirea propriului sine. Dacă un om reuşeşte să atingă această dragoste în relaţia sa cu un om, va şti apoi să iubească mulţi oameni. Problema este cum să ieşim din închisoarea sinelui nostru, din iubirea de sine şi din iubirea de plăcere. Cuviosul Sofronie spunea că, atunci când un om învaţă să iubească un om, va şti apoi să iubească milioane de oameni care se aseamănă cu acel om.” ( Î.P.S. Hierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos )

„Noi nu putem iubi cu adevărat, dacă nu am învăţat adevărata smerenie. Pentru că în momentul în care suntem smeriţi, vom urmări mereu locul al II-lea şi îi vom da locul I celui de lângă noi. Cel de pe locul I este Însuşi Domnul, dar în acelaşi timp, semenii noştri cu care vrem şi intrăm în relaţie.” ( Arhim. Zaharia Zaharou )

„Să ne rânduim viaţa cu dorinţa de a rămâne dumnezei! Intristări, necazuri, nereuşite, greutăţi, durere, plâns, boli, moarte sunt mâncarea şi băutura de zi cu zi ale omului. Nu vă temeţi! Toate acestea nasc sfinţenia, îl nasc pe Dumnezeu înlăuntrul nostru.” ( Pr. Emilianos Simonopetritul )

„Omului îndrăgostit de Hristos nu-i place să filozofeze. Vrea numai un singur lucru – să iubească pe veci. Vreţi să înţelegeţi? Vreţi să experiaţi harul lui Hristos? Atunci căutaţi acest har de la Cel care vi-l poate dărui. Dacă ţi se pare că nu este pentru tine, întrucât nu poţi crede, sfatul meu este să-ţi propui în inima ta să crezi şi vei fi în stare să crezi. Prin credinţă ajungi la credinţă. Stăruie în sporirea credinţei şi îţi va fi dăruită! ” ( Părintele Sofronie Saharov )

„Este o mare greşeală să credem că putem schimba o persoană prin simpla noastră încercare. Acest lucru nu se va întâmpla niciodată. Se poate face prin exemplul propriei tale vieţi. Nu se poate realiza niciodată sau foarte rar prin efort, vorbind, purtând discuţii în contradictoriu şi aşa mai departe. Schimbarea va avea loc atunci când rânduieşte Dumnezeu. Dacă te schimbi pe tine însuţi, devii un exemplu viu pentru persoana pe care vrei să o schimbi, dacă devii idealul său şi aceasta vede că eşti fericit, atunci se va întâmpla. Este foarte bine să ne rugăm pentru cineva, dar nu trebuie să încercăm să schimbăm acea persoană. Schimbarea stă numai în mâna lui Dumnezeu.
El are un plan pentru viaţa fiecăruia. Pentru toţi oamenii. Suntem liberi, dar ceea ce nu ştim este că El ştie ce vom face. Pentru că El ştie totul. Dumnezeu ştie fiecare pas al vieţii noastre până în ultimul moment. Noi nu ştim. ” ( Maica Gavrilia Papaiannis )

” MAI BINE SĂ AUZI DESPRE TINE VORBE RELE …
DECÂT SĂ VORBEȘTI DE RĂU PE ALȚII !” ( Sf. Grigore Teologul )

sursa: via whatsapp

Lasă un răspuns