din vorbirea Părintelui Vladimir Popovici la adunarea de Rusalii, de la Sibiu – 6 iunie 1982
Este încă un cuvânt pe care l-am căpătat tot de la Părintele Iosif (care ne-a înzestrat cu Cuvântul Domnului, care este, trebuie şi va fi plugul cel mai modern, plugul cel mai desăvârşit pentru a plugări în ţarina lumii acesteia. Mare binefacere a fost împroprietărirea cea sufletească. Pentru că acolo am găsit atâtea percepte, atâtea principii, atâtea lucruri scumpe, şi mai simple, şi mai grele, dar, cu ajutorul Domnului, pe care le putem împlini pe toate). Scrie în Biblie: „El ştie (Domnul Iisus) să izbăvească din necazuri pe oamenii cei cucernici”. Mi-a plăcut şi rămân cu El ca şi cu o ancoră plutitoare pe valurile acestei vieţi. Numai un simplu cuvânt: „El ştie să izbăvească”. Fraţilor, apoi cu promisiunea aceasta, că „El ştie”, apoi biruim, fraţilor, încă mai mult decât se cere şi trebuie! Cu „El ştie”. În necazuri. Ce facem în necazuri? Felurite. Ce facem? Alergăm. Mama, tata, părinţii, un dascăl, un profesor, un prieten, o rudă, o carte nu vin. Nu vin în ajutor. Dar vine (să nu uităm, căci greşim!), vine acest ajutor mereu şi la timp: Domnul Iisus, Care ne-a promis: Eu ştiu. Eu ştiu necazul tău. „Eu ştiu toate ale tale.” El! Şi-atunci, fraţilor, să luptăm lupta cea bună cu ajutorul Domnului, pân’ la capăt, cu această promisiune: El ştie frământările vieţii noastre personale, frământările mişcării Oastea Domnului, frământările ţării noastre, frământările pământului acestuia. Am fost, suntem şi vom fi liniştiţi, că El ştie să te scoată pe tine din necazuri, din frământări, să scoată toată lumea, să scoată toată ţara, să scoată tot pământul şi toată omenirea. Acest cuvânt este, fraţilor, de aur şi de mărgăritare scumpe.
Deci pornim la luptă tot aşa. Nu ne înspăimântă nimic, căci „El ştie”. Să plecăm spre casele noastre, iubiţilor, cu aceste promisiuni, că lupta pe acest pământ pentru Domnul şi Împărăţia Lui şi pentru veşnicia cea fericită va fi numai împreună cu El. Şi atunci se va împlini cuvântul acesta cu care ne mângâiem foarte mult şi cu care ni se lămureşte. „Da’ cum aşa?… Da’ cum aşa? Se poate?” Da! Noi purtăm un lut în care avem, ca credincioşi, o putere nemaipomenită. Şi aceasta nu de la noi. De la Domnul. Da! Aceasta e de la promisiunea: „El ştie!”. Noi numai să vrem toate cele bune, şi harul Domnului vine şi se luptă pentru tine şi, pe tava dragostei, îţi dăruieşte: „Poftim, sunt toate! Poftim cununa! Poftim împărăţia dragostei, unde ne vom întâlni cu toţii, cu cei care se vor hrăni cu Cuvântul Domnului, care vor înghiţi cuvintele dulci până-n adâncul fiinţei lor şi le vor împlini.
Fraţilor, mulţumim Domnului. Cine mulţumeşte, când mulţumeşte, acela atunci este încărcat cu binecuvântări.
Fraţilor, fie binecuvântată sărbătoarea de astăzi a Duhului Sfânt, Care S-a pogorât peste ucenici, peste Maica Domnului – şi, de la ei, până la marginile pământului, ni s-a transmis bucuria şi puterea de a biruit cu biruinţă pilduitoare şi pentru azi. De aceea, ferice de părintele nostru cel drag, care n-a murit. Trăieşte! Şi, cu cât moartea lui va rămâne mai în urmă şi urmaşii vor pleca mai departe, ăst mormânt ne va da – şi va da tuturor celor care iubesc venirea Domnului – un loc de împrospătare, un loc de creştere în toate privinţele, un loc [ce ne îndeamnă]: „Fiţi desăvârşiţi, precum şi Tatăl vostru desăvârşit este”.
Iubiţilor, frumoasă zi şi natură. 6 iunie 1982. El ştie. În ziua aceasta de Rusalii, El ştie că pământul acesta de mult n-a văzut o ploaie, măcar o ploiţă. Şi-a netezit calea pentru venirea noastră. Proaspăt aer, este proaspăt! Sufletele noastre, cu atmosfera de primăvară şi de sărbătoare veşnică, aduc mulţumire lui Iisus, pe care L-a urmat Părintele Iosif şi atâţia, atâţia…
Să plecăm spre casele noastre adânciţi în această mulţumire şi recunoştinţă şi să zicem, tot cu nădejdea în Dumnezeu, aceasta: „El ştie!”. El să ne dea viaţă, să ne dea sănătate, ca să putem veni aici: cu cât mai des, cu atât mai bine; cu cît mai mulţi, cu atât mai câştigaţi. Să putem veni şi la anul.
Fraţilor, Domnul să ne-ajute să ducem în focul inimii noastre, în sufletele noastre, toate floricelele de primăvară veşnică, până la capătul luptei, când ne vom pomeni, cu mila Domnului şi cu dragostea Lui desăvârşită, în Ierusalimul cel de Sus, care străluceşte numai în aur şi numai în mărgăritare. (…) Să punem mâna pe această Cetate scumpă, unde, ca şi acum, ca şi altădată, să ne ajute Domnul să fim împreună şi cu toţi cei scumpi ai noştri: părinţii, copiii, fraţii, surorile, tot neamul şi toată rudenia în Domnul Iisus Hristos.
Slăvit să fie Domnul!
preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 3 (50 de vorbiri frăţeşti de la adunările Oastei Domnului).
