Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Focul arde, miere piere

Focul arde, miere piere

Focul arde, miere piere

–    Pentru stările din țara noastră –

Zice-se că-n vremea veche,
Un biet urs cu multă minte, gospodar fără pereche,
Socotind că rău nu face, – cât simțea că e-n putere,
Își umpluse tot bârlogul cu stupi grei și plini de miere,
Ca să aibă-n zile grele,
Când va fi bătrân în piele…

Dar se vede că îndată ce puterea i s-a scrurs,
Soarta vitregă, haină, îl pândea pe bietul urs,
Că-ntr-o zi, – cum, nu se știe, însă – ceas de nenoroc
I-a luat bârlogul foc!

Când văzură vâlvâtaia, în pădurea fără ape,
Urși viteji săriră-n grabă, pe frățiorul lor să-l scape!…
Dar atunci, smulgându-și părul, ca nebun plângând în poartă,
Gospodarul urs, se vede și mai crunt bătut de soartă.

Fiidcă frații din pădure, – ușurei sau grei la trup,
Din bârlogul prins de flăcări, toți fugeau cu câte-un stup;
Toți cătau: de mierea dulce, plinele labele să-și lingă,
Dar nici unul nu venise, vâlvătaia ca s-o stingă!

……………………………………………………………..

Undeva cunosc o țară: țară fără de noroc,
Care, azi e ca bârlogul ursului cuprins de foc:
Patrioți aprinși, toți urșii, toate vulpile și lupii
Au sărit să-i scape stupii,
Însă, – tot ca și-n povestea cu bârlogul din pădure,
Patrioții vin cu gândul: numai mierea să i-o fure;
Și, fugind cu stupii-n brațe, fiecare, laba-și linge;
Dulcea miere
Toată piere,
Însă focul nu i-l stinge!

de Vasile Militaru
din Calendarul „Lumina satelor”, anul 1933

error

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!