Cântarea lui Moise – Deuteronom 32, 22
Cuvintele acestui verset trebuie să ne umple inimile de teamă şi mintea de o totdeauna atentă veghere. Pentru că ele ne aduc aminte că Dumnezeu nu este numai dragoste, ci este şi dreptate şi gelozie.
Că mâinile Lui nu se întind numai să mântuiască, ci să şi pedepsească.
Şi că focul Lui nu numai luminează şi încălzeşte, ci şi arde.
Iar când începe să ardă, atunci arde până la fundul locuinţei morţilor.
Până în fundul sufletului. Până în fundul păcatelor. Până în fundul conştiinţei.
Şi uneori până în fundul mormântului şi până la capătul urmaşilor.
De aceea, voi, care ziceţi cu uşurinţă: „Mai bine să fi căzut în mâinile lui Dumnezeu“, mai degrabă îngroziţi-vă.
Şi mai bine feriţi-vă de păcat. Ori pocăiţi-vă cu grabă şi cu lacrimi amare până când n-aţi ajuns încă să cădeţi în mâinile Lui .
Căci numai acei care au căzut în mâinile mâniei lui Dumnezeu ştiu cât de amar se mai scapă din ele, când se mai scapă.
Nu întărâtaţi pe Domnul la gelozie (I Regi 14-22).
Sunteţi voi mai tari decât El (I Cor. 10-22)?
Nu-L mâniaţi prin urâciuni (Deut. 32, 16).
Pentru ca nu cumva focul mâniei Sale să se aprindă împotriva a ceea ce faceţi. Şi să înceapă a vă arde.
Temeţi-vă şi mai mult voi, cei care păcătuiţi de multă vreme, dar peste care încă n-a venit focul mâniei Sale. Căci, cu cât se adună mai multe gunoaie în voi, cu atât veţi fi arşi mai necruţător.
Dumnezeule Înfricoşat şi Drept, Care Te înduri până la al miilea neam de cel neprihănit – dar şi pedepseşti păcatele părinţilor până şi în fiii lor – fii lăudat cu frică şi cutremur în vecii vecilor!
Te rugăm, Doamne, fă-ne să nu uităm teama de Tine, ca nu cumva să ajungem a păcătui cu îndrăzneală, întărâtându-Te la gelozie şi supărându-Te prin urâciuni. Ci ne fă, Doamne, să umblăm cu frică şi cutremur, ferindu-ne de orice se pare rău.
Şi lipindu-ne tare de bine.
Pentru ca să ne bucurăm totdeauna de ocrotirea Ta iubitoare şi să nu cunoaştem niciodată focul mâniei Tale. Amin.
Traian Dorz
