Vorbirea fratelui Nicolae Mihoc (Suceava) la nunta de la Cluj – 5 septembrie 1981
În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Iubiţii mei fraţi şi surori! Iată, Bunul Dumnezeu a rânduit în această mare sărbătoare să ne vedem feţele unii altora. Aceasta este o mare sărbătoare pentru noi toţi şi, mai ales, pentru aceşti doi tineri cărora Dumnezeu le-a rânduit ca în această zi măreaţă să fie şi pentru dânşii un timp de răscruce al vieţii lor. Să fie o zi de binecuvântare. Şi Îl rugăm pe Domnul ca El să-Şi reverse toată dragostea Lui şi toată binecuvântarea asupra lor, asupra părinţilor lor şi asupra tuturor fraţilor şi surorilor noastre dragi.
Iubiţii noştri fraţi şi surori, ne ducem cu gândul la Evanghelia care spune despre nunta din Cana Galileii. Au mai fost nunţi în Cana, dar Evanghelia vorbeşte numai de una singură. Din ce pricină? Pentru că la nunta aceea a fost chemat şi Domnul Iisus cu Mama Lui. Ce minunată a fost această nuntă unde a venit şi Domnul Iisus Hristos şi Mama Lui, pentru că acolo a fost prima minune şi începutul minunilor Mântuitorului.
Iubiţii noştri, de aseară, de cum am intrat în acest cort, ne-am simţit ca pe Muntele Taborului, datorită prezenţei Aceluia care a venit iar la o nuntă, fiindcă El a avut loc şi a fost invitat să vorbească şi să spună Voia Sa, ce vrea să facă cu noi, unde vrea să ne ducă şi la ce înălţimi vrea să ne suie. Ştim că la acea nuntă din Cana Galileii au apelat la Maica Domnului nostru Iisus Hristos şi i s‑au plâns că nu mai au vin, că li s-a terminat vinul. Iar Maica Domnului L-a rugat pe Fiu, spunându-I: „Nu mai au vin”.
Atât doar i-a spus, n-a mai stăruit. Şi s-a dus la acei cu nunta şi le-a spus şi lor: „Să faceţi tot ce vă va învăţa El”. Şi ei au făcut. Şi, dacă au făcut aşa, ce i-a învăţat El, ce le-a spus El, ştim ce lucrare frumoasă s-a făcut acolo: începutul minunilor mântuirii noastre. De aceea, iubiţilor, şi în ziua aceasta, după cum s-a petrecut şi în seara trecută, să facem după cuvântul Maicii Sfinte, să facem tot ce ne va spune El. Tot ce are El să ne spună, noi să-L ascultăm. Căci ascultarea e mai de preţ decât toate jertfele. De aceea ne-am simţit atât de bine, pentru că L-am ascultat pe El. Ca să ne deschidă inimile şi să ne ducem şi noi acasă la ai noştri, căci şi ei au nevoie de Cuvântul lui Dumnezeu.
Să ne punem pe inimă poeziile care s-au spus de la începutul adunării, cum Petru a spus că el nu se va lepăda de Domnul Iisus cu nici un chip… Dar vreau să spun că dacă Petru nu se ducea şi el la focul acela ca să se încălzească, nu ar fi fost descoperit şi nu ar fi venit lepădarea.
Dacă şi el se strecura, ca şi Sfântul Ioan, în urma tuturora, ajungea şi el să fie undeva prin pridvoarele lui Ana şi Caiafa, să vadă tot ce se va petrece cu Domnul Iisus, cum a făcut Sfântul Ioan.
Dar Petru s-a dus la focul străin, să se încălzească – şi acolo a fost descoperit: „Şi tu eşti unul dintre cei ce umblau cu El, căci şi vorba, şi hainele te dau de gol”…
Iuiţii noştri, să nu ne mai lase Domnul Iisus să mai cădem vreunul ca şi Petru! Să nu mai căutăm, ca şi Petru, focurile străine, căldura focurilor străine, căci se plăteşte scump… Ci să ne încălzim numai la picioarele Domnului Iisus. La picioarele Fiului lui Dumnezeu, nu la focurile străine. Căci numai când ne vom încălzi la picioarele Domnului vom putea rămâne statornici ca şi Sfântul Ioan. Ioan a ştiut totdeauna să facă ceea ce i-a cerut Domnul. În seara Cinei, a ştiut să-şi culce capul pe Sânul Mântuitorului, iar acum, când Domnul e prins şi judecat, Ioan ştie că trebuie să fie la picioarele Stăpânului, aproape de El, să se încălzească din El…
Petru nu ştia şi nu făcea chiar aşa…
Frigul care vine în acea noapte peste amândoi, şi peste Petru, şi peste Ioan, îi află pe unul la picioarele Mântuitorului, încălzindu-se, în timp ce celălalt se încălzea la un foc străin.
Petru a plâns apoi cu amar toată viaţa o clipă în care s-a încălzit la focul străin care i-a adus lepădarea… Ioan a cântat toată viaţa. Numai despre dor şi dragoste a vorbit. Evangheliile şi Epistolele lui Ioan sunt străbătute de aceiaşi fiori ai iubirii şi ai dragostei. El, ucenicul iubit, Ioan, numai despre dor şi dragoste vorbeşte, pentru că el a ştiut să se încălzească la focul Mântuitorului şi în bine, şi în greu. Vorbeşte despre dragoste, căci dragostea e Dumnezeu.
Domnul Iisus să ne ajute la toţi ca, aşa cum Fiul lui Dumnezeu a ascultat de voia Tatălui, cum ucenicii L-au ascultat pe Domnul Iisus, pe Învăţătorul lor, cum cei de la nunta din Cana Galileii au făcut tot ce le-a spus El… tot aşa şi noi să facem tot ce ne va spune El, să ne încălzim numai la picioarele Lui; să nu se afle nici o clipă, nici unul dintre noi pe la focurile străine ca să se încălzească. Căci la focurile străine vin „minunile” dureroase ale lepădării de Hristos.
Dar la focul dragostei lui Dumnezeu se fac minunile mântuirii, începutul minunilor mântuirii.
Aşa să începem şi aşa să sfârşim şi noi, ca şi Ioan. Să facem tot ce ne va spune El – aşa cum a spus Măicuţa Sfântă. Amin.
Slăvit să fie Domnul!
Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010, vol. II
