O parte dintr-o vorbire a fratelui Traian Dorz de la o adunare
Când vom vedea că Domnul era adunarea, când vom vedea că Domnul era Cuvântul, când vom vedea că Domnul era rugăciunea, că Domnul erau fraţii, abia atunci ne vom da seama, cu amărăciune, cât de puţin am ştiut să iubim aceste lucruri care erau El. Dar acum, când le cunoaştem, să nu fim depărtaţi de ele. Să ne apropiem tot mai mult, să ni le însuşim tot mai mult! Şi, când mergem la adunare, să mergem pentru Hristos. Chiar dacă n-am merge pentru nimeni, chiar dacă nu ne-ar iubi nimeni din adunare, ne iubeşte Hristos şi pentru El să mergem. Că El este cel dintâi care vine la adunare şi cel din urmă care pleacă. Când începe adunarea, Hristos este aici; când se sfârşeşte adunarea, El este tot aici. Când cei trei tineri au intrat în cuptorul de foc, El era acolo, să-i apere şi să-i ajute. Când ei au ieşit, El a rămas tot acolo, să-i ajute şi pe cei care vor mai fi aruncaţi.
Noi, când mergem în spital, Îl găsim pe Hristos acolo şi El ne ajută. Când ieşim din spital, Îl lăsăm tot acolo, să-i ajute pe alţii.
Când intrăm în necaz, Îl găsim pe Hristos, Care ne ajută. Când ieşim din necaz, Îl lăsăm tot acolo, să le ajute celorlalţi, care vor cădea mereu, în urma noastră, în necaz.
Când am venit în lume, El a fost aici. Când am plecat din lume, El a rămas tot aici.
La naşterea Mântuitorului, se spune aşa de frumos că îngeraşii au venit şi au spus: „Bucuraţi-vă, că v-am adus o veste bună: astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, Care este Hristos Domnul”. Şi după ce au vestit această bucurie păstorilor, „îngerii s-au dus de la păstori, să se întoarcă în cer”. Îngerii s-au întors în cer, dar Copilaşul a rămas. Iisus a rămas. Şi a rămas mereu, să-i aştepte pe cei care vor veni să-L slujească pe Dumnezeu şi să caute mântuirea prin El.
A chemat pe apostolii Săi. Rând pe rând, apostolii Domnului s-au dus în cer, dar Iisus a rămas mereu aici, să caute şi să cheme pe alţii.
Bunul Păstor a rămas. Şi, când, rând pe rând, Îşi duce oile în staul, Păstorul iar vine şi caută alte oi pierdute, până când va duce în staul pe ultima oaie pierdută. Cu ultima oaie, va intra, ultimul, Păstorul, şi va închide uşa. Atunci cei care n-au ascultat la vremea lor Cuvântul şi nu l-au recunoscut la vremea lor vor bate şi vor striga: „Doamne, deschide-ne!”. Şi El, Care intrase cel din urmă (că aşa este scris: „Eu sunt cel dintâi şi cel din urmă”), El le va răspunde: „De acuma vremea s-a sfârşit. A fost mântuirea lângă voi şi n-aţi primit-o. Vi s-a spus de atâta vreme Cuvântul şi nu l-aţi ascultat. V-am chemat şi v-am căutat, şi M-aţi respins”. Şi atunci vor vedea pe Cine au străpuns. Atunci se vor deschide ochii lor şi vor vedea Cuvântul pe care nu l-au ascultat.
Noi binecuvântăm pe Domnul şi slăvim Sfântul Lui Nume care ne-a iubit aşa de mult şi ne-a chemat. Că dacă suntem aici, este dovada că L-am primit pe El. Şi dacă suntem în jurul Lui, este dovada că-L iubim. Trebuie acum numai să-I rămânem credincioşi, tot mai credincioşi, până la sfârşit. Să-L păstrăm în inima noastră într-un loc scump, tot mai scump, până la sfârşit. În urechile noastre să răsune dulce, tot mai dulce, Cuvântul Său cel sfânt. Şi, pe urma paşilor Săi, tot mai aproape şi tot mai aproape, să-L urmăm pe El până la sfârşit. Mergând spre ierusalim, vom ajunge în curând acolo. Iubiţii noştri care au fost mai harnici şi mai ostenitori decât noi au ajuns. Părintele iosif, fratele Marini, ceilalţi iubiţi ai noştri cu care am plecat deodată pe calea aceasta sau aproape deodată, ei au ajuns. Au alergat mai stăruitor şi au ajuns mai repede. Noi am mers mai încet. Am făcut slujba noastră mai leneş şi mai nepăsător… dar şi noi vom ajunge odată. Că, oricât de încet merge cineva, tot ajunge odată, dacă merge. Dacă merge stăruitor înainte. Când ne vom sfârşi şi noi lucrul şi munca pe care Domnul ne-a încredinţat-o, vom merge şi noi să odihnim acasă.
Dar până atunci, tot mai ostenitori şi tot mai harnici, să păşim pe urmele Domnului nostru Iisus Hristos. Căci faptele noastre bune ne vor urma până la sfârşit. Iubiţi-L pe Domnul cu toată inima. Fiţi-I credincioşi până la sfârşit. Şi, ca dovadă că v-aţi născut din nou şi că aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Hristos, să trăiţi tot mai frumos, tot mai sfânt, tot mai curat, tot mai credincioşi în mijlocul celorlalţi oameni. În mijlocul lumii de astăzi, noi trebuie să trăim o viaţă sfântă, din dragoste pentru Hristos. Poate nu merită alţii, poate nu merită cel căruia îi faci bine, poate nu merită cel pentru care suferi, poate nu merită ostenelile pe care le depui şi jertfa pe care o ai. Dar dragostea pentru Hristos merită. Din dragoste pentru Hristos, să putem face tot ceea ce pentru alte lucruri, pentru nimic pe pământ, n-am mai face. Din dragoste pentru Domnul, daţi-vă silinţele, cei care sunteţi la şcoală, să fiţi cei dintâi. Din dragoste pentru Hristos, daţi-vă silinţele, cei care aveţi încredinţată o muncă de răspundere, să o faceţi cu toată curăţia şi sfinţenia. Că din pricina noastră, Numele Domnului va fi slăvit, din pricina noastră, Numele Domnului va fi binecuvântat.
va urma
preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 5
1 Comment