«Eu sunt un nebun pentru Hristos. Colind satele şi târgurile cu cărţi. Toţi mă cunosc. Unii râd de mine, alţii se bucură… Am venit la Sibiu să văd răstignirea…»
Vechiul şi bravul stegar în Oastea Domnului, Iulius Igna, din Câmpuri, jud. Hunedoara. Răspândeşte mereu Cuvântul Domnului, plătind şi de la el, pentru a trimite foaia şi cărţile prin locuri unde acestea sunt necunoscute.
Era unul dintre cei mai iubiţi de Părintele Iosif, un harnic lucrător şi un statornic frate, totdeauna vesel, totdeauna smerit, totdeauna binevoitor. A fost credincios până la moarte.
Era nelipsit de la biserică în orice duminică şi sărbători, însoţind cântările de la strană cu ochii plini de lacrimi, fiindcă iubea nespus de mult cântarea religioasă.
Cântările Oastei le cânta cu o armonică pe care totdeauna o purta cu el. Cele mai multe din cântările de prin adunări, fraţii şi surorile le învăţau, ani de zile, de la armonica fratelui Iulius, care aducea de fiecare dată în adunări câte o cântare nouă.
Oricând s-a ivit o trebuinţă materială deosebită şi Lucrarea Domnului apela la un ajutor bănesc, fratele Iulius era cel dintâi care îşi deschidea inima şi mâna pentru a ajuta lucrul Domnului. La contribuţia pentru plata tipografiei, el a ajutat cu o mai mare parte decât oricare altul dintre fraţi.
Când s-a făcut chemare pentru o Casă a foii «Isus Biruitorul», el era cel dintâi să ajute.
Când a fost nevoie de o camionetă pentru misiuni, tot fratele Iulius a fost printre cei dintâi.
La multe iniţiative bune el a fost cel ce le-a pornit, iar în fruntea desfăcătorilor de cărţi şi de foi, el era, ani de zile, cel dintâi pe lista bunilor desfăcători.
Deşi era invalid de război din Primul Război Mondial şi a zăcut mult timp prin spitale, el nu s-a plâns niciodată. Când era vorba de ostenelile pentru Domnul, deşi colinda mereu pe jos şi cu desaga grea de cărţi prin satele şi târgurile ţării, slăbuţ trupeşte, el avea o sfântă bărbăţie sufletească, purtând sarcini şi făcând lucrări mult mai mari decât cei sănătoşi şi puternici trupeşte.
Pentru Casa «Isus Biruitorul» din 1937, el, trimiţând un dar de o mie de lei, îi scria Părintelui Iosif: „Trimit o cărămidă de o mie lei pentru Casa «Isus Biruitorul» şi rog încă o sută de fraţi să facă la fel. Dacă toţi cei care pot ar face aşa, până în primăvară am avea Casa gata. S-ar cuveni, căci dacă pentru alte scopuri lumeşti se găsesc bani, cu atât mai mult ar trebui să se găsească pentru Domnul Iisus şi pentru alesul Lui…
La viaţa de familie a renunţat, nemaicăsătorind- se, ca să poată fi în întregime liber pentru misiunea cea sfântă căreia i se devotase în totul. Pământul pe care îl avea pe lângă casă îl lăsase să îl lucreze vecinii săi buni, care îi dădeau şi lui puţinul pământesc de care mai avea şi el nevoie ca să trăiască singur.
Ce suflet curat şi frumos avea fratele Iulius! Aşa era şi îmbrăcămintea lui trupească, albă şi curată. Era o bucurie şi o desfătare sufletească să-l vezi şi să-l asculţi.
A colindat de atâtea ori Ardealul de Vest şi Banatul. E şi invalid de război şi veteran în războiul nostru cel sfânt.
A trecut la Domnul în 20 iulie 1952 şi a fost înmormântat în cimitirul satului său natal, Câmpuri Surduc, judeţul Hunedoara, în vârstă de 61 de ani.
spicuiri din „Fericiţii noştri înaintaşi”, Traian Dorz, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2009
* * *
E acum rândul hunedorenilor să-şi cinstească înaintaşii, să-şi amintească de cei care le-au vestit Cuvântul Domnului şi le-au fost o pildă de trăire.
Iată-ne deci în mijlocul comunităţii din Parohia Câmpuri Surduc, judeţul Hunedoara, luni dimineaţa, 20 iulie.,2020
Vom revenii cu un reportaj de la această bucurie duhovnicească în curând.
Slăvit să fie Domnul!
