Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Frământările scăpării din robie

Frământările scăpării din robie

Frământările scăpării din robie

După cum deja se organizează an de an și anul acesta se va ține în Aula Casei Oastei din Sibiu, Adunarea de Tineret, intrată deja în tradiția marilor adunări ce se desfășoară la Sibiu. Pentru a vă introduce în atmosfera acestei sărbători,  vă propunem în după-amiaza zilei de sâmbătă 8 februarie, începând cu ora 14:00, o  Adunare de Tineret având ca temă principală:  ” Tânărul ostaș – pelerin spre Canaan”   Bibliografie:aici

Vine un trimis al lui Dumnezeu: se naşte Moise; Satan în luptă cu planurile lui Dumnezeu; Moise, icoana Mântuitorului

Frământările scăpării israelitenilor din robie au fost lungi şi grele. Doreau cu foc libertatea, dar n-au putut face nimic până n-a venit o intervenţie de sus, de la Dumnezeu. N-au putut face nimic până n-a sosit Moise, alesul şi tri­misul Domnului.

Moise este icoana Mântuitorului. Frământările israeli­te­nilor după libertate preînchipuiau frământările omenirii după libertatea pierdută, după scăparea din robia în care ne băga­se păcatul strămoşesc. Dar toate aceste frământări au fost zadarnice până n-a sosit Iisus, Izbăvitorul şi Mân­tuitorul.

Şi aşa e şi cu frământările mântuirii noastre. Toate frământările noastre de a scăpa din robia păcatului sunt zadarnice până ce nu vine şi intervine Iisus Mântuitorul.

Şi acum să vedem lupta scăpării din robie a israeli­tenilor, căci această luptă e plină de învăţătură şi pen­tru noi şi lupta mântuirii noastre.

Domnul Dumnezeu îşi avea planurile Sale cu poporul israelitean. Prin Faraon, diavolul lucrează cu îndârjire contra acestor planuri. Faraon este unealta diavolului. El dă ordin să fie nimiciţi toţi copiii de partea bărbătească a israelitenilor. Atunci Faraon a dat următoarea poruncă la tot po­porul: «Să aruncaţi în râu pe orice băiat ce se va naşte…» (Ieşirea 1, 22). Acest ordin era un atac al Satanei; era un atac cunoscut. Îl întâlnim prin toată Scriptura. Îl întâlnim şi la naşterea Domnului când Satan – prin Irod – aşijderea îl căuta pe pruncul Iisus să-L omoare. Începând din grădina Edenului, diavolul a căutat pe tot locul să nimicească planurile Domnului şi pe aleşii Domnului. Pe A­bel l-a omorât, pe Iosif a încercat să-L omoare, pe pruncul Iisus a căutat să-l omoare, pe Moise caută acum să-l omoare. Pe tot locul, şarpele diavol a căutat să curme, cu ajutorul morţii, mersul lucrării lui Dumnezeu.

Însă puterea lui Dumnezeu este mai mare decât pu­terea vrăjmaşului diavol. În toate atacurile contra planu­rilor lui Dumnezeu, Satan a rămas pe urmă înfrânt şi ruşinat.

Dumnezeu lucrează într-un chip minunat şi neaşteptat şi aci. Mama lui Moise nu s-a îndurat să dea pruncul pier­zării. „…L-a ţinut tăinuit trei luni şi la trei luni i-a făcut sicriaş de papură, l-a uns cu păcură şi, aşezând pruncul în el, l-a pus între trestii pe malul râului“ (Ieşirea 2, 2-3).

Vedeţi cum începe Dumnezeu să lucreze şi aci. La lăsat pe Moise să se coboare mai întâi ca într-un mormânt pentru ca de aici să-l ridice şi de aici să pornească mântuirea israelitenilor. Sicriaşul de papură era un lucru mic şi slab. El era însă tare în planurile lui Dumnezeu. Sicriaşul era întărit şi de credinţa mamei. Credinţa mamei a făcut acest sicriaş şi ea l-a slobozit să plutească pe apă. Nu aşa „într-un noroc“ a slobozit mama copilul pe apă, ci credin­ţa ei într-un Dumnezeu Mântuitor a făcut acest lucru. „Prin credinţă, părinţii lui Moise nu s-au lăsat înspăimântaţi de porunca împăratului (Evrei 1l, 23). Credinţa se leagă de lucruri mici, n-are lipsă de lucruri mari şi tari. Numai cre­dinţa cea slabă caută lucruri mari. Un om necredincios ar fi râs văzând-o pe mama lui Moise cum încearcă să-şi scape copilul printr-un sicriaş slab.

O, ce putere mare este credinţa în lucrarea mântuirii noastre sufleteşti! Băgaţi de seamă că trei puteri lucrează în istoria cu Faraon şi israelitenii: puterea lui Dumnezeu, puterea lui Satan şi puterea credinţei. Contribuţia omului la lucrarea mântuirii este puterea credinţei. Când credinţa noastră cea vie şi tare se îndreaptă spre Domnul, Domnul îndată a început să lucreze.

Fata lui Faraon s-a coborât la râu să se scalde. Vă­zând sicriaşul l-a scos din apă, l-a deschis şi află în el un copil frumos; i-a fost milă de el, l-a luat cu sine şi l-a crescut (Ieşirea 2, 5-6). Vedeţi cât de minunat lucrează Dumnezeu. Atare sfătos de necredincios ar zice: „O întâm­plare oarbă“, „un noroc orb“ a fost scăparea pruncului. Vai, cum au orbit oamenii cei necredincioşi de nu văd cum lucrează Dumnezeu! Pentru cei mai mulţi creştini, mâna şi lucrarea lui Dumnezeu în viaţa lor este un „noroc orb“, o „întâmplare oarbă“, „un ceas rău“ etc., fiindcă sunt orbi cu sufletul. Ei Îl scot pe Domnul din cursul şi din întâmplările vieţii lor.

Nu aşa copiii lui Dumnezeu. Un copil al lui Dumne­zeu are o plăcere deosebită să bage de seamă cum lucrea­ză Dumnezeu în viaţa lui. O, cum ştie Dumnezeu potrivi toate lucrurile celui care este cu adevărat un copil al Lui!

Să urmărim mai departe lucrarea lui Dumnezeu. Fata lui Faraon a luat copilul să-l crească şi a trimis după o doi­că din femeile israelitenilor. Trimisul a nimerit să cheme tocmai pe mama pruncului (Ieşirea 2, 8). Iată a doua „întâmplare oarbă“, cum ar zice cei necredincioşi. O, ce minunat ştie Dumnezeu să lucreze!

Diavolul îl alesese pe Faraon unealtă a sa şi iată, Dom­nul Dumnezeu îl foloseşte tocmai pe acest Faraon şi pe fata lui să scape şi să crească pruncul cel căutat spre ucidere. I se ia diavolului arma din mâini. Satan e biruit prin însăşi armele sale. Ce ruşinoasă înfrângere!

Copii ai lui Dumnezeu, bucuraţi-vă! Iată cum ştie Dumnezeu să înfrângă pe vrăjmaşul nostru cel mare. Ti­călosule, înşelătorule diavol, iată ce păţişi în Egipt! Să ştii, mişelule, că tot aşa păţeşti şi cu noi cei care Îl avem pe scumpul nostru Mântuitor de Stăpân şi Cârmuitor.

Moise – scăparea lui şi viaţa lui – este o icoană a Mântuitorului. Dintr-o o ucidere a pruncilor a scăpat şi Moise ca şi pruncul Iisus. Cine ar fi crezut că acest copil, aruncat într-un sicriaş de papură, va deveni eliberatorul poporului? Cine credea că Pruncul din peştera Vifleemului va deveni Mântuitorului lumii?

Moise s-a făcut mijlocitor între Dumnezeu şi popor şi a scăpat poporul din robie. Domnul Iisus a desăvârşit această icoană. Moise a trecut poporul prin Marea Roşie. Domnul Iisus ne-a trecut prin sângele Crucii Sale, ne-a trecut prin pustie, ne-a adăpat cu apa cea vie, ne-a hră­nit cu mana cea cerească şi sus, pe muntele Nebo, pe înălţimea Golgotei, şi-a dat viaţa, deschizându-ne in­trarea în Cana­anul făgăduinţei, în Patria cea cerească.

Moise este icoana Mântuitorului, dar acest Moise este şi icoana omului cu toate scăderile şi neputinţele lui, pre­cum vom vedea mai târziu.

Părintele Iosif Trifa
din volumul “Sprea Canaan”

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!