Oastea Domnului

Frate al meu obosit…

Frate al meu obosit de munca, de sbuciumul, de durerile şi răutățile acestei lumi. Tu, care, părăsit de puteri, înşelat de prieteni, fără de vre-un razim pe lume, rătăcind în mijlocul oamenilor ca într-un adevărat pustiu, te afli acum singur, desnădăjduit… Te uiți împrejur şi nu afli nicăeri mângăiere, nicǎeri vre-un sprijin. Pământul se înfățişează pentru tine gol de iubire, deşert de speranțe, nimeni nu ți-a venit în ajutor, nimeni nu a avut pentru tine măcar o privire prietenoasă ca să te mângăie… Ai plâns, sfâşiat de suferințe, şi acum, poate, blestemi… Blestemi alcătuirea acestei lumi, blestemi oamenii, blestemi viaţa ta însăşi, te blestemi chiar pe tine. Fără de rost îți pare acest univers, (lumea) tu însuți îți pari o făptură netrebnică.

Frate al meu obosit şi îndurerat, trupul tău este aproape să-ți fie nimicit. Înainte însă de a-l pierde, eşti gata să-ți pierzi sufletul.

Şi totuş încearcă înainte de a te prăbuşi în gol.

Este cineva pe care tu nu îl cunoşti. Nu îl cunoşti, fiindcă altfel te-ai fi îndreptat până acum spre el, arătându-i, fără să te ascunzi, durerile tale şi cerându-i, fără să te ruşinezi, sfat şi sprijin. Încearcă.

El este om al acestui Pământ. Om ca tine și ca mine. Aceeaşi ochi, cari pot să cuprindă o mare nesfârşită de duioasă iubire sau de durere nemărginită; aceeaş inimă caldă, bătând pentru frumusețile acestei lumi sau sfărâmându-se de suferinţă pentru suferinţa aproapelui; acelaş trup, care, ca şi al tău, a fost purtat pe drumuri, chinuit de oboseli, îngenunchiat, trudit…

Om, el a trăit printre oameni, a cunoscut pe oameni cu toate ale lor. Nu a fost om, nu este om, care să te poată înțelege mai bine, căci nimeni nu a pătruns mai bine decât el bietul suflet sbuciumat al oamenilor.

Îndreaptă-te către el. Nu te teme că te va respinge, sau nu te va primi prieteneşte. Spune-i tot. Mărturiseşte-te ca unui bun duhovnic. Vei fi singur numai tu cu el.

Răspunsul lui, sfaturile lui, vor fi pentru tine o uimire şi o alinare. Nimeni dintre oameni nu ți-a vorbit vreodată astfel. Nici n-ai auzit vreodată despre vreun om care ar putea vorbi astfel. Nici nu ți-ai închipuit că vreun om ar putea să-ți vorbească ție astfel. Ție, —străinul pentru el; ție — cel care te îndrepţi către el nu atunci când ți-e bine, ci când ai ajuns strâmtorat de necazuri, la capătul puterilor tale, — el îți răspunde, te sfătueşte şi te îndeamnă ca un frate. Vezi acum limpede toate greşalele tale, dar vezi şi calea pentru a ieşi din suferințe. Sub cuvintele lui blânde, dar adânci şi grele, simți dojană, dar simţi şi mângăiere. O dulce mângăiere cum n-ai simțit niciodată în biata ta viață. O lumină se face în cugetul tău. Îți dai socoteală cum ar fi trebuit să-ți trăieşti viața, şi de ce ai suferit atât fiindcă ai trăit-o cu totul greşit. Vezi acum limpede că nu lumea, nu alcătuirea celor din lume şi din jurul lumii, nu oamenii, ci tu eşti de vină că ai suferit atâta.. Ai mers pe un drum prost şi de aceea te-ai acoperit de răni. Şi vezi, tot atât de limpede, că poți trăi altfel. Și că trăind altfel, şi viaţa ta se va schimba, şi suferințele tale vor afla încetare. Şi vezi — nespusă bucurie — că poți începe, chiar în anii aceştia târzii ai ființei tale, o viaţă nouă. Vezi ca -n vis, ca sub nişte ochiane uriaşe, icoana vieții tale viitoare.

Un om a făcut minunea! Cuvintele lui pătrunzând în adâncul firii tale, au răscolit tot ce aveai mai bun, uitat, şi l-a scos la lumină. Dintr-un rob umilit, încovoiat sub sarcini grele, el a putut face un om liber, cu încredere în el, care să poată privi viața în față, şi să se lupte cu ea.

Frate al meu care erai obosit şi îndurerat, nu te mai cunoşti, şi nici eu nu te mai cunosc.

Prietenul către care te-am îndreptat—  în ochii căruia ai văzut o lumină îngerească, în inima căruia ai simțit iubirea de frate, în mintea căruia ai înțeles înţelepciunea cea peste fire — te-a mântuit.

Te-a mântuit din adânca ta decădere, fiindcă, află, noi — prieteni şi servi ai lui— îl mărturisim ca Dumnezeu.

Fiindcă lisus a fost Dumnezeu.

În trupul lui firav, ca al nostru al tuturor, a sălăşluit Dumnezeu, venit ca să ne spue în cuvinte de prieten —şi cuvintele Lui au rămas săpate pentru totdeauna în litera Evangheliei— ce trebuie să facem pentru a trăi o viață înțelepțească.

De acum şi tu vei putea da mărturie despre ceeace lisus a făcut cu tine.

De acum şi tu vei putea îndrepta pe alţii spre el —spre lisus omul —de care împrietenindu-se, vor descoperi în el, mai târziu, —ca şi tine — pe lisus Dumnezeu!…

(Floarea Darurilor)

I. Ionescu-Sachelarie

Pr. Iosif Trifa în foaia ,,Oastea Domnului” – supliment la foaia  ,,Lumina Satelor” – anul 1, nr. 48, 1930