Slăvit să fie Domnul!
„Stăpâne, iată, seara se-ntinde peste văi,
Pe rând se-ntorc Acasă toţi lucrătorii Tăi.”
În după-amiaza acestei zile, joi 30 septembrie, când nimeni nu se aştepta, în cea mai dureroasă linişte, s-a desprins dintre noi spre a se alătura celor de demult unul dintre ultimii veterani ai Oastei, părinte şi îndrumător pentru mulţi ostaşi ai Domnului,
preaiubitul nostru frate AURICĂ ANDRONE
Şi pentru că în aceste momente avem puţine cuvinte şi multe lacrimi, nu putem spune decât, Domnul Dumnezeul nostru cel Drept, să-l aşeze alături de înaintaşii sfinţi ai Oastei Sale şi să-i dăruiască binemeritată odihnă.
Nu ne uita frate AURICĂ!
Din partea SFATULUI OPERATIV al OASTEI DOMNULUI,
Fr. Nelu LAZĂR
OAMENII DREPŢI SE DUC…
„Oamenii drepti se duc…”, zice prorocul Isaia (57, 1-2). Dar opera lor rămâne, ca şi numele, pentru folos şi pomenire veşnică.
„Martor credincios al Domnului Iisus,
sol al Veştii Bune, vrednic şi supus,
ţi-ai sfârşit lucrarea, lupta ţi-ai sfârşit,
astăzi eşti cu Domnul Care L-ai iubit.”
Plecarea dintre noi, a scumpului nostru frate AURICA ANDRONE, în după amiaza acestei zile în jurul orei 17.00, lasă un gol imens în sufletele noastre dar în acelaşi timp Dumnezeu pune în noi o nadejde mai bună, nădejdea revederii.
„…Ne doare că pleacă să doarmă sub glie,
Şi ochii purta-vor un gol dureros,
Da’-n inima noastră şi-n cer va sa fie
Acelaşi, iubit, giuvaer pretios…”
Domnul Dumnezeu să-l odihnească în Împărăţia Sa şi să-i răsplătească alergarea lui în slujba Sa cu Viaţa Veşnică!
A fost cu adevărat un copil al Domnului, care lupta hotărât împotriva păcatului, începând cu cel din viaţa lui, din familia lui, din Adunarea lui şi din toată Frăţietatea.
Era un exemplu pentru cei care încă mai şovăiau pe Calea Domnului şi pentru cei care nu-şi „găseau” timp pentru Lucrul Lui.
Frate AURICA ANDRONE, pentru noi data de azi va fi încă o dată de aducere aminte în cinstea oamenilor lui Dumnezeu, care şi-au sfârşit alergarea, apucând Cununa! Dumnezeu să ne ajute să ne revedem acolo Sus în Împărăţia Sa!
„La revedere” scumpul nostru frate AURICA ANDRONE şi chiar dacă pentru o vreme vom fi despărţiţi, va sosi în curând clipa marii revederii, când vom fi din nou împreună cu toţi cei care vor fi iubit şi aşteapt venirea Lui.
Înmormântarea va avea loc Duminică 03.10.2010, ora 13,00 la Comăneşti, acolo unde a trăit şi a luptat pe frontul Oastei în ultimii ani de viaţă.
( Publicat de Sorin Micuţiu la 10:30 PM )
1 Comment