Născut la 10 martie 1933, l-a aflat si l-a urmat pe Domnul din tinereţe, nedezlipindu-se de atunci nicicând de El. S-a născut într-o familie de fraţi ostaşi, fratele Grigore şi sora Maria, în casa cărora se ţineau adeseori adunările Oastei, la care a participat şi fratele Traian Dorz de câteva ori.
Locul lui a fost mereu în Casa Domnului, în Biserică şi în adunare, unde din tinereţe a căutat să cunoască cât mai mult despre mântuirea sa şi alor săi. Astfel că, toate cărţile tipărire de editura Oastei Domnului din Sibiu stau mărturie în biblioteca sa, din niciuna din ele nelipsind sublinierile şi meditaţiile asupra textelor care au fost mai aproape de sufletul său. El a fost cel care s-a ocupat mulţi zeci de ani de distribuirea Foii “Iisus Biruitorul”, a Almanahelor şi a altor cărţi ale Lucrării în zona în care acesta locuia.
În perioada tinereţii a fost închis două nopţi în beciul securităţii, după care a fost atenţionat să nu se mai amestece în treburile religioase, el neţinând cont niciodată de aceste ameninţări.
Lucrul cel mai important de care a dat dovadă a fost păzirea credinţei şi a adevărului. Mereu a susţinut linia Lucrării potrivit rânduielilor lăsate de scumpii noştrii înaintaşi, fapt pentru care unii fraţi, fie l-au judecat, fie l-au părăsit din tovărăşie, el rămânând mereu statornic.
După o viaţă de osteneală şi de credincioşie pentru Lucrarea Domnului s-a stins încet, ca o lumânare în data de 17 noiembrie 2015, după o suferinţă în care i-au fost alături zi de zi şi ceas de ceas întreaga familie. A plecat la cele veşnice spovedit şi împărtăşit, plin de nădejde în Cel pe care l-a slujit o viaţă întreagă.
În ultima parte a vieţii, s-a preocupat în mod special de alcătuirea unei monografii a Oastei Domnului din zona natală, carte pe care a reuşit să o vadă tipărită în ultimile zile ale vieţii pământeşti.
Moartea sa a unit în două seri de adunare şi priveghere preoţi, fraţi, surori, rude şi cunoscuţi din toate împrejurimile zonei. Slujba înmormântării, oficiată de Pr. prof. dr. Gheorghe Şanta împreună cu alţi nouă preoţi s-a ţinut în biserica plină de fraţi şi de oameni care l-au cunoscut şi pe care i-a îndrumat, fie în calitate de pedagog, fie de copil al lui Hristos.
Mărturia sa de suflet a fost:
“În limbi de îngeri şi-osanale
Dacă-aş putea să mai exclam
Aş fi aramă sunătoare
De n-am al dragostei elan.”
a consemnat fr. Florin Miholca
