Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Fratele Marini – „În tovărăşia lui te simţeai bine chiar şi fără să-ţi vorbească”

Fratele Marini – „În tovărăşia lui te simţeai bine chiar şi fără să-ţi vorbească”

Fratele Marini – „În tovărăşia lui te simţeai bine chiar şi fără să-ţi vorbească”

Fratele Ioan Marini a fost unul dintre copiii lui Dumnezeu care a iubit mult Cuvântul lui Dumnezeu, l-a cercetat cu multă dragoste şi stăruinţă în tot timpul vieţii sale pământeşti, după ce s-a întors la Domnul. El a fost acela care a împlinit cuvintele lui Dumnezeu mai mult decât oricare dintre noi. De aceea a şi avut o viaţă mai aproape de Domnul şi mai strâns legată de El mai mult decât noi toţi. Fratele Marini a trăit o viaţă profund duhovnicească. Aşa cum se spunea despre el: „Pilda vieţii lui şi viaţa lui predată în slujba Domnului arătau înspre Domnul Iisus”; sau: „În tovărăşia lui te simţeai bine chiar şi fără să-ţi vorbească”. Cei care l-am cunoscut şi am trăit în apropierea lui putem spune cu toţii acelaşi lucru: că a avut o viaţă predată Domnului mai mult decât noi toţi.

Faptul acesta m-a îndemnat să scriu aceste amintiri despre viaţa pământească şi duhovnicească a iubitului nostru frate plecat dintre noi.

Am socotit că este bine să fac acest lucru, mai ales pentru răspândirea Lucrării lui Dumnezeu pe pământ. Apoi, în al doilea rând, am crezut că ar fi o mare pagubă pentru credinţă, în general, şi mai ales pentru credincioşi, ca o astfel de viaţă să rămână în anonimat şi să fie îngropată în mormântul uitării, odată cu trecerea la Domnul a iubitului nostru frate.

Prin aceasta, nu urmăresc altceva, decât slava lui Dumnezeu, mântuirea sufletelor pierdute, prin aducerea lor înapoi în braţele iubitoare ale Tatălui nostru Ceresc.

Slăvit să fie Domnul!

* * *

Fratele Ioan Marini s-a născut în anul 1908, în comuna Săsciori, judeţul Alba, într-o familie de ţărani gospodari.

Casa şi gospodăria familiei sunt situate în partea de sud a comunei, pe malul drept al râului Sebeş, ce curge prin mijlocul comunei, şi care mai poartă şi numele de Valea Frumoasei, fiindcă pe vremuri, în sezonul de vară, pe cursul apei veneau plutele cu buşteni de brad din Munţii Frumoasa, pentru exploatarea forestieră de la Sebeş.

Părinţii şi întreaga familie se ocupau cu agricultura. Bunicul după tată, în perioada Primului Război Mondial, mai mulţi ani la rând a fost primar al comunei.

Modesta familie Marini era compusă din opt copii (cinci băieţi şi trei fete), Ioan, cel de care ne ocupăm, fiind al doilea dintre ei.

Pentru traiul vieţii, munceau pământul ce-l aveau în proprietate, ajutând şi pe mulţi alţii din cele agonisite, ori de câte ori un om în nevoie le treceau pragul.

Fratele Ioan Marini, fiind de constituţie mai firav, de mic copil s-a întâlnit cu suferinţa, de care a avut parte toată viaţa sa pământească, întrucât întreaga familie, în decursul anilor, a avut de luptat cu multe greutăţi şi necazuri.

La vârsta de trei anişori, a trecut printr-o împrejurare foarte grea din viaţa sa. Într-o zi călduroasă de vară, micuţul Ioan făcea baie în râul Sebeş, împreună cu alţi copii. La un moment dat, pe neaşteptate, a venit apa mare, care l-a luat pe copilaş, trăgându-l înspre mijlocul râului. După ce s-a scufundat de câteva ori, apa l-a scos deasupra, ducându-l pe râu în jos, pe distanţă de aproape o sută de metri. Acolo, pe marginea râului, se aflau nişte femei care spălau rufe şi care, văzând copilul venind pe deasupra apei, s-au speriat. Una dintre ele, mai curajoasă, a intrat în apa care era destul de mare, până la piept, şi care curgea repede. Înfruntând şuvoiul, femeia a salvat copilul, scoţându-l din apă, ajutată fiind şi de celelalte femei. Apoi i-au dat primul ajutor şi l-au readus la viaţă.

De pe urma acestei întâmplări, fratele Marini a suferit mult şi a rămas cu urmări pentru toată viaţa, crescând mai sensibil şi mai slăbuţ decât fraţii săi. S-a dezvoltat apoi, căpătând o statură mijlocie şi un corp mai firav.

În timpul vieţii sale, a suferit de stomac şi de piept, din care cauză era nevoit să ţină un regim alimentar strict vegetarian. Nu mânca deloc carne şi se hrănea mai mult cu lactate, miere de albine şi verdeţuri.

Copilăria şi-a petrecut-o în comuna sa natală, unde şi-a încheiat şcoala primară. La şcoală a învăţat foarte bine, din care cauză învăţătorii au propus părinţilor să-l dea mai departe la învăţătură.

Cu toate greutăţile familiale pe care le aveau, părinţii s‑au străduit şi l-au dat la Şcoala Normală din Deva, pe care a absolvit-o cu foarte bine, obţinând diploma de învăţător. În anul 1927, a fost numit învăţător la Şcoala Primară din Săsciori, unde a făcut serviciu numai un an de zile, fiindcă a fost mutat disciplinar, pe motive religioase, datorită credinţei sale, în trei sate de munte, unde s-a îmbolnăvit. A făcut serviciul de învăţător doar trei ani de zile, din 1927, până în 1929.

În anul 1927 s-a întors la Dumnezeu prin Părintele Iosif Trifa, iniţiatorul şi întemeietorul mişcării duhovniceşti Oastea Domnului, Mişcare de trezire a sufletelor din somnul păcatelor la o viaţă nouă. S-au întâlnit la Sanatoriul de la Geoagiu, amândoi fiind internaţi acolo din cauza aceleiaşi boli de piept.

După această transformare sufletească ce s-a făcut în via­ţa sa, a început să lucreze pentru Domnul în comuna sa natală, unde, prin vestirea Cuvântului lui Dumnezeu, s-a făcut o fru­moasă lucrare de evanghelizare, întorcându-se la Dumnezeu o mulţime de suflete.

Tot în acest timp, a început să scrie poezii religioase cu subiecte biblice. Unele din aceste poezii au fost publicate de către Părintele Iosif Trifa în gazeta «Lumina Satelor» şi se cântau pe tot locul prin adunările Oastei Domnului.

Părintele Iosif Trifa, apreciind lucrarea Domnului pe care o făcea fratele Marini atât prin vestirea Cuvântului, cât şi pe calea scrisului, la începutul anului 1929, l-a chemat la Sibiu, pentru ca fratele Marini să-l ajute în lucrul Domnului, la redactarea gazetelor şi cărţilor pe care Părintele le tipărea. În scurt timp, a devenit unul dintre cei mai buni şi mai apreciaţi colaboratori ai Părintelui în lucrarea de vestire a Cuvântului lui Dumnezeu şi de chemare a sufletelor la Domnul Iisus pe calea scrisului.

În anul 1932, a tipărit prima sa carte de poezii, cu titlul «La umbra Crucii».

Şi aici, la Sibiu, era mereu bolnav. Au fost cazuri când şi Părintele Iosif, şi fratele Marini, în acelaşi timp, zăceau bolnavi la pat.

Boala fratelui Marini s-a agravat şi, în anul 1935, a trebuit să fie internat într-un spital din Sibiu, timp de o lună de zile, după care s-a făcut mai bine.

A lucrat alături de Părintele Iosif până la moartea acestuia, în 1938, când, împreună cu fratele Traian Dorz, au rămas să ducă ei mai departe, din primele rânduri, lupta Oastei Domnului, ale acestei Lucrări iniţiate de Părintele Iosif Trifa. Au continuat astfel editarea foii «Glasul Dreptăţii», care apărea atunci pentru fraţii ostaşi.

Din anul 1938, până în anul trecerii sale la Domnul (1947), fratele Marini a avut o intensă şi rodnică activitate în lucrul Domnului. A propovăduit Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu atât prin viu grai, mergând din sat în sat şi din oraş în oraş, aproape în toate regiunile ţării, cât şi pe calea scrisului, redactând un număr de 12 gazete şi reviste şi tipărind un număr de 27 de cărţi şi broşuri, câteva tratate şi 11 calendare-carte şi de perete.

În decursul celor 20 de ani de activitate în lucrul Domnului, fratele Marini a trebuit să şi sufere pentru Hristos şi Evanghelia Sa. Aceasta este dovada că credinţa lui a fost bună şi adevărată. A suferit necazuri şi prigoane din partea oamenilor de lume, care n-au înţeles lucrarea Domnului ce se făcea prin el. S-a împlinit şi cu el cuvântul Domnului, care zice: „Cei ce vor să trăiască cu evlavie în Hristos Iisus vor fi prigoniţi” (II Tim 3, 12).

Astfel, în mai multe rânduri şi în mai multe localităţi, a fost târât şi închis mereu pe la posturile de jandarmi, ca un făcător de rele, unde a fost batjocorit şi maltratat pentru Numele Domnului. A fost ţinut zile şi săptămâni în şir în beciurile reci şi întune­coase ale posturilor de jandarmi, alături de hoţi şi de criminali, suferind de foame şi de frig. În decursul anilor 1941-1943, a fost condamnat şi întemniţat pentru Cuvântul Domnului în două rânduri, în închisorile din Sibiu şi de la Galaţi, în ambele cazuri câte trei luni de zile.

N-a fost scutit de prigoană nici din partea autorităţilor oficiale bisericeşti, care, de asemenea, nu l-au înţeles. Aces­tea, considerându-l urmaş duhovnicesc al Părintelui Iosif Trifa, l-au învinuit de „continuarea unei acţiuni întreprinse de un preot caterisit pentru abateri de la dreapta învăţătură a Bisericii Ortodoxe şi de erezie”. Pentru aceasta, a fost ameninţat cu afurisanie din partea Bisericii Ortodoxe, cu „scoaterea din rândul fiilor Bisericii Ortodoxe”.

Până la vârsta de 20 de ani (1928), fratele Marini a avut domiciliul stabil în satul natal, iar după întoarcerea sa la Domnul şi până la moarte n-a mai avut un domiciliu stabil. A locuit în mai multe localităţi: la Sibiu, în mai multe rânduri, la Bucureşti, la Făgăraş, la Cluj, la Beiuş etc. Ultimii ani ai vieţii sale i-a petrecut „ca un străin şi călător pe pământ, mergând din cetate în cetate”, cercetând pe fraţi şi vestind „Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu”.

Din această perioadă de timp (1928-1947), primii zece ani (1928-1938) i-a petrecut lângă Părintele Iosif, la Sibiu, iar ultimii trei ani (1945-1947), de asemenea, i-a petrecut printre fraţii din Sibiu. De aici, din Sibiu, pleca încărcat cu Biblii, Nou Testamente şi cărţi, în cercetarea fraţilor din ţară.

În cele spuse până aici, am arătat pe scurt activitatea vieţii sale, începând de la naştere şi până la moarte.

În cele ce urmează, ne vom ocupa mai pe larg de fiecare capitol mai însemnat din viaţa sa.

A trecut la Domnul în 31 ianuarie 1947, fiind în vârstă de numai 39 de ani, din care 20 de ani au fost trăiţi în ogorul Domnului, unde el a lucrat cu multă dragoste şi râvnă, având o rodnică şi intensă activitate, mai ales în ultima parte a vieţii sale, după întoarcerea sa la Domnul.

Ioan FULEA

Amintiri şi învăţături din viaţa învăţătorului Ioan Marini / Ioan Fulea. – Sibiu: Oastea Domnului, 2013

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!