Mărturii Meditaţii Traian Dorz

Fratele NICOLAE CIMPOCA din Sadu

DINTRE FRAŢII DIN SIBIU

Printre primii fraţi din satele de pe lângă Sibiu a fost şi fratele Nicolae Cimpoca din Sadu. El a lucrat mult şi statornic pentru Domnul, lăsând în urma lui o pildă de adevărat ostaş, vrednic de po¬menit şi urmat cu cinste. El a intrat în Oastea Domnului în anul 1924 şi a trecut la Domnul în anul 1936. Iată ce scria cu acest prilej Părintele Iosif în «Isus Biruitorul» atunci:
„A adormit în Domnul bătrânul nostru frate luptător de la Sadu – Sibiu, Nicolae Cimpoca. Suferea de multă vreme, boala ţinân¬du l legat de pat şi de casă. Şi-a purtat însă cu răbdare… această cruce până când i-a sosit solia plecării. S-a stins la vârsta de 76 de ani.
Numele lui va rămânea în istoria Oastei, fiind unul din veteranii acestei mişcări pe care a ajutat-o cu râv¬na lui şi cu acele preafrumoase şi bătrâneşti poezii pe care le-a scris el şi care înviorau fronturile în timpul acela. Unele dintre aceste poezii se şi cântă. A fost şi primul ctitor al Oastei, cu un dar de o mie de lei, punând temeliile fondului de evanghelizare care s-a folosit la ti-părirea cărţilor religioase.
Până în clipa plecării a urmărit cu drag lupta noastră. Din partea fraţilor de la Sibiu, l-a însoţit la mormânt N. Bucur, căruia însă la Sadu nu i s-a dat voie să spună nici un cuvânt de rămas-bun. Am grăit însă despre el la adunarea noastră din Sibiu – tocmai când i se făcea îngropăciunea la Sadu – arătând locul şi slujba care le-a avut el în Oastea Domnului. Am citit şi am cântat din poeziile lui şi cu toţii ne-am rugat Domnului să-i facă loc în cereasca Lui oştire.”

Adunarea Oastei Domnului din Sadu, în 1930, cu Nicolae Cimpoca (primul din stânga)

Pe lângă fraţii de mai sus, au mai fost, mulţi, şi alţi fraţi dintre care unii au luptat frumos şi au rămas credincioşi până la sfârşit, dar cei mai mulţi au slăbit în vremea frământărilor de la Sibiu. Iar alţii, după aceea, au fost atraşi fie în dreapta, fie în stânga – şi astfel s-au clătinat în credinţă şi n-au mai rămas pe calea Oastei până la sfârşit.

3 mai 1937, pe Aleea Filozofilor, între tinerii sibieni de atunci, fraţii: Fulea, Titus, Opriş, Roşianu, David Bălăuţă cu sora Natalia…
Domnul să ai¬bă milă de toţi şi să Se îndure din nou de oraşul a¬cesta din care a răsunat prima dată trâmbiţa trezirii noastre duhovniceşti. Şi în care-a luptat şi s-a jertfit marele om al lui Dumnezeu din vre¬murile noastre, pro¬fetul Domnului, Părintele Iosif.
Să-L rugăm mereu pe Duhul Sfânt să aprindă din nou în vatra aceasta focul sfânt pe care l-a stins vrăjmaşul, să ridice din nou, alţi lucrători, mai buni, mai harnici şi mai statornici, atât în oraşul Sibiu, cât şi în toate împrejurimile lui unde erau atât de frumoase adunări la început, dar care, o dată cu căderea Sibiului, au căzut şi ele.
Doamne, Duhule Sfinte, Te rugăm, ridică-ne iarăşi. Fă să strălucească peste noi Faţa Ta şi să fim înviaţi ia-răşi, mai mulţi, mai statornici şi mai vrednici. Amin.

Traian Dorz, din Fericiţii noştri înaintaşi

Lasă un răspuns