Seara trecută, din 22 noiembrie, cred că am trăit majoritatea fiorul cutremurului care s-a simţit aproape în toate zonele ţării. În acel moment, eram în casă cu soţia şi o parte din copii. Când s-a produs cutremurul, deodată, într-un glas, am strigat: E cutremur! Am văzut atunci pe feţele tuturor un fior: Fiorul Veşniciei. Şi am zis atunci: Vedeţi, într-o clipă ca aceasta poate veni Domnul… Suntem pregătiţi?
În clipele următoare mi-a trecut prin faţa ochilor imaginea fratelui Traian când venea printre fraţi. În momentul când intra în adunare, deodată, ca la o comandă, toţi se ridicau în picioare şi auzeai: Vine fratele Traian!… Atunci parcă te cuprindea un cutremur sufletesc şi nu puteai să nu lăcrimezi. Un fior ceresc îţi pătrundea în adâncul sufletului, şi pe feţele tuturor puteai vedea fiorul acela sfânt. Îţi răscolea tot adâncul sufletului numai prezenţa sa în adunare. Îţi apărea în faţă Veşnicia şi uitai de toate grijile pământeşti. Apoi, când se ridica să vorbească, se zguduia întreaga fiinţă din temelii, aşa cum se zguduie pământul la apariţia cutremurului. Cuvântul său, deşi era aşa de cald şi atrăgător, era, în acelaşi timp, şi foarte grav şi mişcător, încât ne punea faţă în faţă cu Hristos, cu moartea şi cu Veşnicia. De aceea, la cuvântul său, se întorceau la Domnul şi făceau legământ cu El zeci şi sute de suflete. Însă am văzut şi pe unii care erau mişcaţi doar pe moment la cuvântul fratelui Traian, apoi, după ce se întorceau la ale lor, uitau repede tot ce-au trăit. Aşa se întâmplă şi în momentul cutremurului de pământ. Mulţi, pe moment, se înfioară şi sunt mişcaţi de gândul morţii şi al Veşniciei. Dar, după câteva zile, uită şi-şi vede fiecare mai departe de treburile şi de păcatele lui.
De fratele Traian nu te puteai apropia oricum. Mi-aduc aminte când m-am dus, singur, pentru prima dată, la Fratele Traian acasă, la Livada Beiuşului, când am intrat din strada principală pe străduţa care duce spre Livada, am simţit că mi se moaie picioarele şi nu mai pot merge. Era în partea dreaptă un lan cu porumb. Am intrat în porumb şi am început a mă ruga, ca Dumnezeu să treacă cu vederea nevrednicia mea cu care mă apropiam de omul lui Dumnezeu. Numai după ce am pus în faţa Domnului toată neputinţa mea, am primit putere să merg mai departe. Dar nu am mers prea mult, că iar mi s-a întâmplat acelaşi lucru. Nu mai puteam înainta. Picioarele mă lăsau, pur şi simplu, şi nu mai puteam merge. Ceva mă oprea în loc. Am intrat din nou în lanul de porumb, atent să nu mă vadă nimeni, şi iar m-am rugat Domnului. Până am ajuns la Fratele Traian, nu mai ţin minte de câte ori a trebuit să mă opresc să mă rog ca să pot să mă întâlnesc cu omul lui Dumnezeu. Mă simţeam ca un gunoi în faţa unui munte.
Când mi-a deschis poarta, în toată fiinţa s-a produs un cutremur sufletesc pe care nu îl pot descrie în cuvinte. Am încercat să-mi opresc lacrimile, dar nu am putut. Lacrimile îmi curgeau pe obraz, iar vocea se stinsese aproape de tot. Când m-a văzut Fratele Traian aşa de încurcat, m-a îmbrăţişat şi m-a sărutat, m-a dus în casă şi am făcut pentru prima dată cunoştinţă, întrebându-mă, cu o voce caldă, de unde vin, ce familie am, din ce adunare fac parte etc. Mai departe, despre momentele petrecute împreună nu voi spune acum nimic.
Dar, nu numai pentru prima dată mi s-a întâmplat să nu pot merge oricum la Fratele Traian, ci întotdeauna, de câte ori a mai fost nevoie să merg, acelaşi simţământ de nevrednicie m-a cuprins. Şi numai cu rugăciune am putut depăşi neputinţa şi slăbiciunea mea.
Dar chiar şi acum, când ne întâlnim cu Fratele Traian prin scrierile şi poeziile sale, acelaşi fior şi cutremur sufletesc ne cuprinde pe mulţi. Totuşi, mă uit cu câtă uşurinţă rostim: Centenar Traian Dorz. Acest Centenar aduce cu sine munca, jertfa şi martiriul Fratelui Traian. Să nu-l rostim oricum.
În faţa sfinţeniei sale să ne cutremurăm totdeauna când îi pomenim numele.
Să nu pomenim numele nici unui înaintaş cu uşurinţă. Căci în numele lor stau Mântuitorul Hristos, Jertfa şi Lucrarea Sa.
Slăvit să fie Domnul!
Costel ROTARU
articol publicat în săptămânalul duhovnicesc al Oastei Domnului
Anul XXV, nr. 49 (973) 1-7 DECEMBRIE 2014
