Dorim „să croim cărări drepte”, să lăsăm o cale limpede în urma noastră în Lucrarea lui Dumnezeu. Dorim ca, prin felul nostru de a trăi, de a ne purta, prin felul de viaţă după voia lui Dumnezeu, să putem lăsa dâre de lumină strălucitoare în ţara şi în poporul nostru.
Lucrarea aceasta e o Lucrare de viitor! E o Lucrare care nu-i înţeleasă încă, dar ştim că este înţeleasă de Dumnezeu.
M-a durut nespus de mult aseară comportarea cuiva de aici, cuvintele lui care nu erau deloc la locul lor. Şi i-am spus: „Dragul meu, fii liniştit, că Lucrarea aceasta va fi crescută pe braţe de rugăciune.” Pe noi ne doare de cei care nu‑L cunosc încă pe Dumnezeu. Ei trebuie ajutaţi şi sprijiniţi să-L cunoască pe Dumnezeu. Dar acestei Lucrări nu-i purtaţi de grijă. A pus Dumnezeu oameni care-L au pe Domnul pe inimă. Sunt mâini care se ridică curate şi sincere la Dumnezeu pentru biruinţa acestei Lucrări. O, dacă aţi fi cunoscut toate greutăţile prin care a trecut Lucrarea aceasta! Dar a rămas tot mai strălucitoare şi mai plină de har. E o dovadă, fraţii mei dragi, că aurul care se găseşte în adâncul pământului este scos cu atâtea jertfe la suprafaţă. Este trecut prin topitorie, prin instalaţii, curăţat prin foc, pentru ca să se aleagă un bulgăre care să fie folositor.
Aşa este Lucrarea lui Dumnezeu. Noi suntem împrăştiaţi prin diferite colţuri ale ţării, suntem mereu amestecaţi cu zgură şi cu noroi, dar încă, printre oamenii lui Dumnezeu de acolo, se vede că aurul îşi păstrează strălucirea. Dar până să ajungă aici, trebuie să treacă prin cele trei stări: topitorie, instalaţii şi foc.
Aceste trei elemente trebuie să lucreze împreună la lămurirea aurului. După cum o cărămidă se compune şi ea din cele trei elemente: apă, pământ şi foc, tot aşa este şi Lucrarea lui Dumnezeu. [Trebuie să treacă] prin călire – prin foc şi prin apă – pentru ca să se poată forma un bulgăre binecuvântat.
Noi plecăm plini de mulţumire de aici din Timişoara, din mijlocul fraţilor noştri dragi. Şi legăm de inima fratelui Ştefan, tovarăşul meu de slujbă şi de durere: dragă Ilie, adu-ţi aminte de vremea când te rugai mereu pentru copiii tăi şi eu mă rugam pentru ai mei. Adu-ţi aminte de lacrimile noastre, când ne rugam amândoi pentru copiii noştri. A fost ca o dureroasă rană în inimile noastre când am lăsat copiii şi casele noastre. Dar iată că Dumnezeu i-a binecuvântat. Dumnezeu le-a purtat de grijă, cum spune o cântare din popor: „A plecat cucul de lângă puii lui şi, când s-a întors, a găsit puii mari.” Aşa ne-am găsit şi noi copiii noştri după cinci ani de despărţire şi singurătate depărtată. Ne-am găsit copiii mari, „cu pene”, cum se spune.
Dar în lipsa noastră, au năvălit nişte oameni fără de inimă în această Lucrare şi s-au bucurat de plecarea noastră, crezând că vor putea face prăpăd această Lucrare. Şi au lăsat munţi de ruine în urma lor, au lăsat inimi rănite, au lăsat multă durere. Şi, ca odinioară Neemia, a trebuit ca, în zidurile care ne-au fost dărâmate, să astupăm din nou „cu mistria şi cu dalta” golurile şi spărturile lăsate de ei. Şi fraţii noştri au stat de strajă cu sabia şi cu mistria în mână şi au dres spărturile. Dar Domnul ne-a ajutat să putem sta de strajă asupra acestei Lucrări. Căci am înţeles aşa: că nu-i de-ajuns, fraţilor, să îngrijim un ogor, să-l arăm, să‑l plivim, să-l semănăm. Ci trebui Lucrarea şi păzită. Să ştiţi că pe noi ne-a costat mult gardul grădinii, multe jertfe ne-a stors şi de-aceea trebuie păzită.
Şi Dumnezeu arată la Isaia, capitolul 5 cum, după ce a sădit via frumos, i-a pus un turn şi i-a făcut gardul de împrejmuire. Asta vrea să ne spună şi nouă că familia în care ne-am născut trebuie să o păstrăm cu sfinţenie. E vorba de o familie tânără, de o familie săracă. Cum am amintit şi aseară: greutăţile prin care am trecut ne-au adus în sărăcie. Dar binecuvântat să fie Dumnezeu că a fost ajutată mereu această Lucrare în urma ceasurilor de jertfe şi de rugăciune. Cuvântul Domnului a făcut mult mai mult decât credeam sau gândeam noi, ca dovadă că este Lucrarea lui Dumnezeu. Sunt unele seminţe pe care nu le seamănă oamenii, ci sunt purtate de Duhul Sfânt. Seminţe uşoare, care sunt purtate de ape şi de vânt. Aşa este Cuvântul Domnului! Vântul cel ceresc a purtat sămânţa Evangheliei în multe cătune ale ţării noastre. Şi a răspândit această sămânţă ca o binecuvântare pentru noi.
Fraţii mei dragi, rămâneţi cu Domnul Iisus! Noi ne ducem în pace, plini de bucurie, pe cale mai departe.
Dumnezeu să fie binecuvântat şi slăvit, căci, în mila Lui, ne-a mai rânduit şi astfel de clipe; şi vom duce această bucurie pe oriunde vom ajunge. Amin.
Slăvit să fie Domnul!
din vorbire a fratelui Popa Petru (Batiz) la nunta de la Timişoara – duminică, 3 noiembrie 1974
Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010 – vol. 1
