Indata dupa inceputurile Oastei, Conducerea oficiala a Bisericii din Sibiu – prin Voia Duhului Sfant – A vazut ca in aceasta Lucrare este ceva din ceea ce trebuie vremurilor si starii Bisericii si poporului.
Mitropolitul Balan era atunci un suflet tineresc, animat de ganduri mari, iar Lucrarea pe care Biserica o primea de-a gata, aducea, desigur, numai castiguri fara nici o cheltuiala…
Aducea, in primul rand, o mare contributie in lupta catolicismului si sectarismului.
Aducea apoi, un puternic srijin material, prin participarea mai activa a oamenilor, la inzestrarea lacaselor de cult si a altor multe actiuni initiate de oficialitatea bisericeasca.
Si, in sfarsit, aducea o atmosfera noua, de mai mult respect si supunere fata de autoritatea si dogmele Bisericii. Aceasta era mare parte pozitiva pe care o aducea Oastea Domnului in Biserica, in niste vremuri si tendinte de raceala, necredinta, decadere si ratacire.
De aceste parti pozitive ale Oastei ii placea foarte mult clerului si tuturor celor care tineau la credinta noastra stramoseasca si se ingrijeau de starea ei.
Dar, odata cu acestea, mai aducea Oastea in Biserica si ceva ,,nou”.
Acest, altceva ,,nou” sau carea parea o ,,noutate”, erau cele doua caracteristici de baza ale acestei Lucrari Evanghelice si anume :
VOLUNTARIATUL DUHOVNICESC si MISIONARISMUL LAIC
Ceea ce nu se intamplase in Biserica, poate din vremea Sf. Ioan Gura de Aur, se intampla acum : oameni fara nici o pregatire teologica deosebita si fara nici o investitura oficiala incepusera sa citeasca si sa interpreteze Biblia, pe linia sanatoasa a Invataturii Evangelice a Bisericii si a Credintei noastre.
Acesti vorbitori se sileau sa-si puna de acord ei insisi, in primul rand, toata trairea vietii lor cu Sfantul Cuvant al Lui Dumnezeu, pe care l propovaduiau si cu poruncile bisericesti.
Ostasii predicau in Biserica si in public !
Incepusera sa umple pauzele slujbelor oficiale bisericesti cu cantari religioase neoficiale, prodse de dragostea si de ravna lor fierbinte pentru Hristos si credinta.
Incepusera sa ,,strice” obiceiurile imbibate de alcoolism si cu superstitii de la parastase, hramuri, nunti, inmormantari…etc, care devenisera un fel de ,,traditii” si, sa inlocuiasca totul cu petreceri in Duhul Evangheliei, fara alcool, fara jocuri, fara o multime de alte asemenea ramasite paganesti, idolesti, dracesti care intinau si otraveau toata partea frumoasa din aceste practici crestinesti.
Aceasta ,,noutate” profund evanghelica si crestina incepu sa nelinisteasca partea cea mai lumeasca din Biserica.
ISTORIA UNEI JERTFE vol 1, pag 109
