Întruna din zile, am găsit pe internet o postare interesantă, referitoare la credință: ”Credința este ca semnalul wi-fi. Este invizibilă, dar are puterea de a te conecta la Dumnezeu.” Și totuși, ce este credința și ce rol are ea în viața noastră?
Sfânta Scriptură ne vorbește în foarte multe locuri despre credință, începând din Geneza și până în Apocalipsa, dar am constatat că Epistola către Evrei a Sfântul cap. 11 este dedicat acestui subiect. Chiar din primul verset avem o definiție: „ Iar credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute.”; iar în versetul 6 este subliniat rolul cel mai important al credinței pentru noi: „Fără credinţă, dar, nu este cu putinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu, căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că Se face răsplătitor celor care Îl caută.”
Citind cu atenție tot capitolul 11 din Epistola către Evrei, parcă ni se derulează în fața ochilor un adevărt film de istorie cu cei mai importanți eroi ai credinței, avându-L ca și căpetenie pe Domnul Iisus; Evrei 12,2 ne spune: „Cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus, începătorul şi plinitorul credinţei, Care, pentru bucuria pusă înainte-I, a suferit crucea, n-a ţinut seama de ocara ei şi a şezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu.”
Dar ce ne spune nouă acest film de istorie? Aflăm din Evrei 12,1 „ De aceea şi noi, având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară şi păcatul ce grabnic ne împresoară şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte.”
Poate va spune cineva „Acestea au fost demult și au fost alte vremuri atunci, când era mai ușor să crezi în lucrurile care nu se văd, pe când acum, în zilele noastre, când avem nevoie de certitudini, mai poți să crezi așa ceva?”. Mai avem noi acum modele autentice de credință, sau un nor de martori mai apropiat de zilele noastre?
Dacă privim puțin în urmă, în istoria Oastei Domnului, la părinții noștrii duhovnicești, așa cum ne învață tot Evrei 13,7 „ Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa.”, găsim în Pr. Iosif un adevărt erou al credinței, confirmat prin chiar ultimele cuvinte pe care le-a rostit pe patul de moarte, consemnate de fratele Traian Dorz în Istoria unei jertfe vol. II la pag. 321: „Va veni vremea, când Dumnezeu și Adevărul ne va face dreptate și nouă”, lucru care s-a întâmplat în zilele noastre, după revoluția din ’89.
Îmi doresc ca noi cei de azi, să aplicăm cu seriozitate îndemnul din Evrei 13,7, să urmăm credința înaintașilor noștri, ca la sfârșitul veacurilor, să avem parte de aceeași răsplătire. Amin.
Claudia Terec
