Anul Centenar al Oastei Domnului se apropie de sfârşit. În acest an, au fost organizate adunări festive la nivel naţional sau zonal, conferinţe şi simpozioane, lansări de carte şi articole omagiale şi multe numeroase alte activităţi, prin care au fost scoase în evidenţă cele mai importante momente petrecute pe durata celor o sută de ani. Toate acestea au avut menirea de a lega prezentul Oastei Domnului de trecutul şi de viitorul ei şi de a înţelege de unde am plecat, unde ne aflăm şi încotro trebuie să mergem. Sigur, din experienţa acestui an, s-au identificat numeroase probleme privitoare la starea actuală şi la evoluţia în viitor a Oastei Domnului.
Astfel de frământări au avut loc pe tot parcursul istoriei de un secol al Oastei Domnului. De aceea, Părinţii noştri duhovniceşti, Părintele Iosif Trifa şi fratele Traian Dorz, au căutat, în tot timpul, să identifice problemele Oastei şi să răspundă la întrebările legate de bunul mers al acesteia. Iată, în fragmentul care urmează, preluat din Istoria unei Jertfe, se regăsesc cele scrise mai sus. Cu ocazia aniversărilor de 10 ani şi de 50 ani de existenţă a Oastei Domnului, sunt arătate cele două mari pericole care au făcut, fac şi pot face un mare rău Lucrării:
„Dar despre marea luptă împotriva duhului formalist care s-a năpustit ca un leu furios împotriva Oastei, sau despre primejdiile duhului sectar care s-au furişat mereu ca un urs prefăcut şi lacom spre fagurii acestei sfinte Lucrări va trebui să mai vorbim… Pentru că aceste două duhuri şi-au aşezat cursele lor ucigaşe pe tot de-a lungul drumului Oastei. Şi multe suflete dintre cele mai alese ne-au căzut şi ne mai cad încă în prăpăstiile lor pierzătoare. Asupra acestora va trebui să avem totdeauna vegherea trează şi lupta încordată, aşa cum ne-a învăţat Domnul prin omul Său pe care l-a trimis special la noi şi între noi – şi ca o învăţătură şi ca o pildă…
«Iubiţii mei fraţi, – striga Părintele Iosif, la zece ani de Oaste, gândindu-se că leul şi ursul care furau mielul lui David închipuiau cele două duhuri potrivnice Oastei – grijiţi să nu vi-L fure pe Iisus cel Răstignit…»
– Iubiţii mei fraţi, strig şi eu azi, la 50 de ani de Oaste, când leul şi ursul se năpustesc tot cu aceeaşi înverşunare, atât dinăuntru cât şi dinafară, să ni-L fure din turmă, din Oaste, din adunare, din inimă, tot pe Mielul cel Scump – pe Iisus cel Răstignit. Iubiţii mei fraţi, grijiţi, căci iată cât prăpăd a făcut în turma noastră atât leul cât şi ursul la fel de ucigaşi ai Duhului. Uitaţi-vă cu ce pustiire sufletească au mai rămas acei fraţi în adunarea cărora au pătruns cei doi vrăjmaşi ai Mielului-Iisus. Uitaţi-vă ce se petrece acolo unde aceste două fiare sfâşie unitatea cea dulce, sfâşie părtăşia cea scumpă a Duhului Sfânt dintre fraţi” (Traian Dorz, Istoria unei Jertfe, vol. 1, pg. 241).
Dacă medităm cu atenţie, cu bună credinţă şi cu smerenie, la cele cuprinse în rândurile din fragmentul de mai sus, vom înţelege care sunt doi dintre cei mai mari duşmani ai Oastei Domnului: formalismul şi îndepărtarea de învăţătura cea dreaptă a Bisericii.
Al treilea mare duşman, care tinde să capete o putere nemaiîntâlnită, este „duhul îngâmfat, ambiţios şi firesc al unora care, dinăuntrul Lucrării lui Dumnezeu, îşi permit amestecătură cu lumea, care învaţă lucruri stricătoare, îngăduitoare faţă de păcat, compromisuri cu sisteme lumeşti, abătând sufletele şi adunările Domnului de la umblarea curată şi de la păstrarea învăţăturii sănătoase. Ei dispreţuiesc ascultarea frăţească, îngăduie păcatul, nesocotesc pe înaintaşi, răzvrătindu-se împotriva oricărei rânduieli frăţeşti…” (Traian Dorz, Istoria unei Jertfe, vol. 4, pg. 22).
La sfârşitul Anului Centenar, putem spune că mersul viitor al Oastei Domnului trebuie să fie însoţit de lupta necontenită contra celor trei mari duşmani, al căror singur scop este să-L pierdem pe Iisus Hristos cel Răstignit.
Fratele Gheorghiţă PINTILIE
