Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home GEME INIMA…

GEME INIMA…

GEME INIMA…

Geme inima din mine
ca un brad izbit şi frânt,
prinde pieptul să-mi suspine
şi să strig de-amar îmi vine,
mă-nfior şi mă-nspăimânt,
mă-ngrozesc şi eu de mine
unde sânt!

Doamne, iar sunt singur,
iară pier în fapte păgâneşti,
însă lacrimi îmi izvoară
şi căinţa mă doboară,
iar Te caut să mă găseşti,
Te-am pierdut, Iisuse, iară,
unde eşti?

Amăgit de şoapte rele,
am călcat al Tău Cuvânt
şi, atras spre rău de ele,
m-am pierdut în neguri grele
ca spre-adâncuri de mormânt,
nu văd soare, nu văd stele –
unde sânt.

Teama morţii mă pătrunde,
caut spre slăvile cereşti
şi privesc spre văi afunde,
strig şi nimeni nu-mi răspunde,
Tu, Ce-n ceruri locuieşti,
Doamne, nu mi Te ascunde!
Unde eşti?

Orbii cum doresc lumină,
muţii cum doresc cuvânt,
sufletu-mi aşa suspină
după dragostea-Ţi ce-alină
chinul sufletului frânt,
Doamne, scapă-mă din tină,
unde sânt!

Robul tău cu dor Te cheamă,
Soare-al dragostei cereşti,
Tu-mi eşti Tată Bun, Tu, Mamă,
m-ai iubit ca orice seamă,
chiar şi-aşa mă mai iubeşti,
ia-mă şi pe mine, ia-mă,
unde eşti!

TRAIAN DORZ din ”Cântările Dintâi”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

Author: Adi.Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!