Mărturii Meditaţii

Greşelile arienilor

Manastirea Panagia Sumela din Trabzon, Turcia, pastreaza in cadrul programului sau iconografic o fresca originala ce infatiseaza Primul Sinod Ecumenic de la Niceea. Ineditul acestei reprezentari (deoarece scena exista de altfel in multe alte locasuri de cult) consta in faptul ca in aceasta Sfantul Ierarh Nicolae este reprezentat palmuindu-l pe ereticul Arie.

Alţi eretici, arienii, susţin că Iisus Hristos, Calea pentru a merge la Tatăl, nu este asemeni Tatălui în privinţa dumnezeirii. Cu toate acestea, El a zis: „Tatăl Meu şi cu Mine una suntem” (In 10, 30). Arienii răspund: Deoarece Hristos a fost trimis de Dumnezeu, e inferior lui Dumnezeu, căci Cel ce trimite e mai mare decât Cel ce este trimis. E o argumentare omenească, ce nu se bazează pe nici o profeţie divină. Nu este oare aceasta un lucru propriu Treimii? Dar acest lucru mereu îţi va fi inaccesibil ţie, ereticule, care nu judeci lucrurile decât trupeşte. Nu ai inima ta curată; cum deci vei ajunge până la Dumnezeu? Ca om, Iisus Hristos cu adevărat a fost trimis; ca Dumnezeu, este egal Tatălui Său. Şi unde L-ar fi trimis Tatăl, fără ca El Însuşi să fie în acelaşi timp cu Fiul Său? Unde putea veni Fiul fără să fie în acelaşi timp cu Tatăl, El, Care a zis: „Eu sunt în Tatăl şi Tatăl întru Mine”; iar într-o altă parte: „Filipe, cel ce Mă vede pe Mine vede pe Tatăl” (In 14, 9-10)? Oare nu Cel ce a zis prin gura profetului „Eu umplu cerul şi pământul” (Ier 23, 24); nu despre El a zis Solomon: „El ajunge de la un capăt la celălalt cu putere şi toate le aşază cu bună-cuviinţă; El toate le ajunge pentru curăţia Lui” (Înţ 8, 1 şi 7, 24)?

Spui tu, ereticule, că Cel ce trimite este mai mare, iar Cel care este trimis, mai mic, fiindcă nu cugeţi decât la cele pământeşti şi vremelnice. Dar cât te înşeli să supui legilor timpului pe Cel ce a creat timpurile! În ochii tăi, dacă Tatăl este Dumnezeu, dacă Fiul este Dumnezeu, dacă Tatăl şi Fiul sunt veşnici, să nu susţii că, pentru a se fi făcut mai mic, să te răscumpere pe tine, Fiul, creându-te, era inferior Tatălui Său. Dar, adaugi tu, nu El Însuşi a zis: „Tatăl Meu este mai mare decât Mine” (In 14, 28)? Să ştiţi deci că vorbind în acest fel El vorbea despre umanitatea Sa sau ca Dumnezeu şi om împreună, iar voi lepădaţi greşeala voastră. Zicând: „Tatăl Meu este mai mare decât Mine”, nu făcea decât să aplice acest cuvânt al profetului: „Cu puţin L‑ai pogorât sub îngeri” (Ps 8, 6). Iar tu, spune-ne în ce raport îl găseşti mai mic? După putere? Dar „Tatăl nu judecă pe nimeni, Fiul este Cel ce judecă toate” (In 5, 22). După fapte? Dar „totul a fost făcut prin Fiul”. Din punc­tul de vedere al timpului, aţi spune oare despre Dumnezeu ceea ce spui despre tine însuţi, că eşti mai în vârstă decât fiul tău şi că tot aşa este şi cu Fiul lui Dumnezeu? Niciodată să nu lovească blasfemiile acestea urechile credincioşilor. Ce ruşine, să ai despre Dumnezeu asemenea gânduri! După dumnezeire, Fiul este Cuvântul lui Dumnezeu, urmând cuvântul Sfântului Ioan: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era în Dumnezeu, şi Dumnezeu era Cuvântul” (In 1, 1-3). Vei spune deci că a fost o vreme în care Tatăl era Cuvântul sau că a fost un început înaintea începutului însuşi, căci Fiul se spune a fi Începutul? „Cine eşti tu?” îl întrebară iudeii. „Sunt începutul”, a răspuns El (In 8, 25). De atunci, cuvântul Genezei: „La început Dumnezeu a făcut cerul şi pământul” (Gen 1, 1), trebuie să fie interpretat despre Fiul, Care este începutul. Prin urmare, Dumnezeu Tatăl a fost dintotdeauna, Dumnezeu Fiul a fost dintot­dea­una, fără să fi putut exista o singură clipă în care Tatăl să nu fi fost Tată sau Fiul să nu fi fost Fiu. Născând pe Fiul Său, Tatăl nu Se micşorează în nici un fel; El Însuşi naşte pe Altul şi Însuşi rămâne întru integritatea Sa.

Cât priveşte pe Duhul Sfânt, El nu precede pe nici una dintre Persoanele de la care purcede, dintre care fiecare rămâne în integritatea Sa, cu toate că purcede în întregime din Acestea[1]; nu le provoacă nici micşorare, nici creştere. Iar aceste trei Persoane nu sunt decât un singur Dumnezeu, după acest cuvânt al profetului: „Tu singur eşti Dumnezeu mare” (Ps 85, 10). Iar tu, ereticule, pui grade, desparţi Treimea; susţii că Tatăl este mai mare, că Fiul este mai mic şi că Duhul Sfânt nu vine decât pe a treia treaptă a gradaţiei.

Acum am arătat în câteva cuvinte egalitatea absolută a Tatălui şi a Fiului. Lasă-mă să-ţi vorbesc şi despre Duhul Sfânt, pe Care tu îl presupui încă şi mai mic decât Tatăl şi Fiul. Duhul Sfânt este într-adevăr Duhul lui Dumnezeu. E în acelaşi timp cu Tatăl şi cu Fiul şi peste tot în întregime. Ascultă mai degrabă: „Duh este Dumnezeu” (In 4, 24), spune Sfântul Ioan. Fiul, prin gura profetului, îţi spune: „Duhul lui Dumnezeu este peste Mine.” Îngerul Gavriil spune Mariei: „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine” (Lc 1, 35). David strigă şi el: „Unde voi merge să scap de Duhul Tău şi să fug de la faţa Ta? Dacă urc la cer, acolo Te găsesc; de cobor în adânc, acolo Te-ntâlnesc” (Ps 138, 7-8). Dacă deci Duhul lui Dumnezeu este în cer, pe pământ şi în iad cu Cel ce spune: „Eu umplu cerul şi pământul” (Ier 23, 24), fără de nici o îndoială este că cele trei Persoane ale Sfintei Treimi nu sunt decât un singur Dumnezeu.

Iată însă o altă dovadă a aceluiaşi adevăr. Am citat mai înainte primul cuvânt al Genezei: „La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul”. Găsim aici numite prima Persoană, Tatăl, şi pe cea de-a doua, Fiul, început sau principiu, du­pă numirea pe care şi-o atribuie El Însuşi. De căutaţi pe Duhul Sfânt, iată-L: „Duhul lui Dumnezeu Se purta peste ape”. După aceasta citim: „Dumnezeu a zis: «Să fie lumină». Dumnezeu a făcut pământul; Dumnezeu a creat”; toate aceste cuvinte nu arată oare că lucrările Treimii sunt in­separabil comune celor trei Persoane? Ceea ce urmează o demonstrează încă şi mai clar. Într-a­devăr, atunci când este vorba de crearea omului, Scriptura se exprimă cu aceste cuvinte: „Iar Dumnezeu a zis: «Să facem pe om după chipul şi după asemănarea Noastră»”. Nu spune: „Îl voi face pe om după chipul şi asemănarea Mea”, ceea ce nu s-ar fi putut aplica decât primei Persoane. Nu spune: „Să fie făcut omul”, ceea ce ar fi părut a nu fi decât o poruncă dată Fiului, prin Care toate au fost făcute. Nu este spus nici: „Ei au făcut”, ceea ce s-ar fi putut interpreta în sensul că fiecare Persoană şi-a adus osteneala Ei. E spus în mod absolut: „Să facem pe om după chipul şi asemănarea Noastră”, pentru a vă face să înţelegeţi mai bine că Treimea nu este decât un singur Dumnezeu. Iar textul imediat adaugă: „Şi Dumnezeu l-a făcut pe om şi l-a făcut după chipul Său” (Gen cap. I). Vedeţi cum Sfintele Scripturi ne arată că Treimea nu este decât un singur Dumnezeu? Este oare îndeajuns să convingă şi să ruşineze pe ereticul arian?

Pentru a pune capăt însă acestei convingeri, ascultaţi pe Sfântul Apostol Pavel vorbindu-ne despre Dumnezeu Fiul: „Cum avea chip şi fire de Dumnezeu, nu a crezut să-I fie o ştirbire de a fi întocmai cu Dumnezeu” (Flp 2, 6). Nu predică Pavel egalitatea Fiului? Iar voi predicaţi inferioritatea Lui. Oare pe Apostolul sau pe voi trebuie să vă cred? Pe voi, pe care lumea întreagă vă respinge cu cutezanţă, sau pe Apostolul pe care toată lumea îl primeşte şi-l cinsteşte?

Oricât de târziu ar fi, mai este încă vreme, roşiţi de perversitatea voastră ruşinoasă, căci lumea întreagă are învăţătura Evangheliei şi a Apostolilor.

[1] Aici se vede destul de clar greşeala lui Augustin: Fili­oque. Doctrina sa cu privire la purcederea Duhului Sfânt se poate împărţi în două: o parte de natură psiho­logică, ce spune că Duhul Sfânt este Dragostea ce leagă pe Tatăl de Fiul şi deci este comun amândorura, iar cea de-a doua, care interpretează în acelaşi sens versetul de la Ioan 20, 22. Iată două citate lămuritoare: „Nici unul din Cei Doi nu este ceea ce îi uneşte. Prin aceasta, Cel ce este născut iubeşte pe Cel care Îl naşte şi este iubit de Acesta, la rândul Său, şi face să se păstreze unitatea Duhului prin legătura păcii (Ef 4, 3) nu în virtutea unei comunicări, ci prin propria lor esenţă, nu prin Darul unei fiinţe superioare, ci prin propriul lor Dar” (De Trinitate VI, 5, 7). Iar în cea de-a doua direcţie arătată: „…ar fi inexact să afirmăm că Duhul Sfânt nu purcede şi de la Fiul, de vreme ce este numit în Scriptură Duhul Fiului nu mai puţin decât Duhul Tatălui. De altfel, aceasta a vrut Însuşi Hristos să ne facă să înţelegem când a suflat asupra Apostolilor Săi, zicându-le: Primiţi Duhul Sfânt (In 20, 22). Căci suflul material şi sensibil care s-a răspândit din buzele Mântuitorului în faţa Apostolilor nu era Însăşi Persoana Duhului Sfânt; iar noi nu trebuie să vedem decât un semn, arătând că acest Duh dumnezeiesc purcede în mod egal de la Fiul ca şi de la Tatăl” (De Trinitate IV, 20, 29).

Opuscule / Fericitul Augustin ; trad.: protos. dr. Arsenie Obreja. – Sibiu : Oastea Domnului, 2011

Lasă un răspuns