Lucrarea Oastei Domnului a fost puternic îmbrăţişată şi în provincia dintre Prut şi Nistru de foarte mulţi fraţi, atât români, cât şi ruşi, de prin satele cu populaţie amestecată. Oamenii din părţile acelea fiind cu deosebire religioşi.
În acelaşi timp în care în celelalte provincii s-a format acea frumoasă pătură de misionari voluntari şi nazirei ai Oastei, acest fel de oameni devotaţi pentru Domnul, dintre preoţi şi laici, s-au ales şi aici. În afară de o serie de preoţi vrednici, printre care părintele Vladimir din Orhei şi Damian Malcoci din Cetatea Albă, care s-au devotat cu deosebire, hotărâţi şi statornici, au mai fost şi mulţi alţi fraţi laici care au depus o mare jertfă şi osteneală pentru mântuirea semenilor lor şi vestirea Evangheliei prin Oastea Domnului prin acele părţi.
Iată mai jos numele unora dintre ei:
va urma
Traian Dorz, din Fericiţii noştri înaintaşi