Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Hrana cea cerească şi hrana pământească

Hrana cea cerească şi hrana pământească

Hrana cea cerească şi hrana pământească

Există deci, iubiţii mei fraţi, o hrană pământească făcută pentru neputinţa trupului; există şi o mâncare cerească ce întreţine credinţa sufletului. Hrana cea pământească îşi are menirea ei, ca şi cealaltă; una este viaţa oamenilor, cealaltă viaţa îngerilor. Creştinii, separaţi prin inimă de mulţimea necredincioşilor, înălţaţi la Dumnezeu prin cuvântul care li se adresează: „sus inimile voastre”, o altă nădejde având, socotindu-se pe sine ca nişte străini în lumea aceasta, au un loc de mijloc ca între cer şi pământ; nu se pot compara acestor oameni a căror întreagă fericire este în desfătarea bunătăţilor pământeşti; nici nu-i putem asemăna locuitorilor cereştii împărăţii, a căror singură desfătare este Însăşi Pâinea care este Creatorul. Oamenii aplecaţi spre pământ, necău­tând a se mulţumi şi a se îndestula decât prin trup, se aseamănă animalelor; sunt la o mare distanţă de îngeri prin condiţia şi moravurile lor; prin condiţie, deoarece sunt muritori, prin moravuri, deoarece s-au dedat poftelor trupeşti. Apos­tolul trăia într-un oarecare fel suspendat între poporul cerului şi poporul pământului. Tindea spre cer, se silea să se ridice de la pământ. Nu era încă cu cei fericiţi, căci ar fi spus: „Sunt desăvârşit”. Dar nu era nici cu oamenii pământului, care sunt grosolani, leneşi, amorţiţi, adormiţi, crezând că nimic altceva nu există decât ceea ce văd şi trece şi că toată existenţa înseamnă pentru ei a se naşte şi a muri. Că de-ar fi fost cu oamenii, nu ar fi spus: „Mă străduiesc să ajung la ţintă şi să iau răsplata chemării mele.”

Trebuie deci să ne facem o rânduială de post. Nu este vorba, aşa cum am spus, despre o faptă de viaţă îngerească, nici despre un act împrumutat din viaţa oamenilor trupeşti; să trăim ca şi aparţinând acestei stări de mijloc, în care suntem despărţiţi de cei necredincioşi şi nădăjduind spre cetatea îngerilor. Nu am ajuns, dar suntem pe cale; nu suntem încă în locaşul desfătării, dar suspinăm după el. Cu ce scop deci trebuie să ne alipim de hrana şi trebuinţele trupeşti? Trupul ne cheamă spre pământ, iar sufletul tinde spre cer. Dragostea îl ridică, povara trupului însă îl apasă. Pentru aceea ne spune Scriptura: „Trupul care se strică apasă sufletul, iar veşmântul acesta pământesc abate mintea şi o tulbură cu mii de griji” (Înţ 9, 15). Dacă deci trupul ce ne încovoaie spre pământ e o povară pentru suflet şi o greutate care-i împiedică zborul. Cu cât îşi va pune mai mult desfătarea lui în cugetarea vieţii celei cereşti, cu atât mai mult se va despovăra pe sine de sarcina pământească. Aceasta facem noi prin post.

Opuscule / Fericitul Augustin ; trad.: protos. dr. Arsenie Obreja. – Sibiu : Oastea Domnului, 2011

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!