Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home HRISTOS A FOST DAT LA MOARTE DIN CAUZA PĂCATELOR NOASTRE

HRISTOS A FOST DAT LA MOARTE DIN CAUZA PĂCATELOR NOASTRE

HRISTOS A FOST DAT LA MOARTE DIN CAUZA PĂCATELOR NOASTRE

Duminica a cincea din Postul Mare este închinată Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, aşa cum este trecut în calendarul acestei duminici, iar despre numele acestei sfinte auzim lucruri foarte interesante miercuri, la Denia Canonului celui Mare, când se pune accent foarte mult pe rugăciunile ei, ca una care a căpătat mare trecere înaintea Maicii Domnului şi a Sfintei Treimi. Miercuri seara la Denia Canonului cel Mare ne-am rugat cu toţii împreună cu Sfânta Maria Egipteanca să ni se ierte păcatele, ascultând canonul cel aspru al pocăinţei pe care Sf. Andrei Criteanul l-a compus şi pe care Biserica de sute de ani îl rosteşte în fiecare Post Mare în miercurea din săptămâna a cincea. Vineri seara am săvârşit Denia Acatistului Bunei Vestiri, râvnind la ajutorul cel mare al Maicii Domnului pentru mântuirea noastră, căci ca o mamă preaiubită a Fiului său, Iisus Hristos, şi ca una care ştie neputinţele noastre ale oamenilor, ascultă, pe de o parte, cererile noastre, pe de altă parte şopteşte Fiului său să Se poarte cu milă faţă de noi.

Duminica a cincea din Postul Mare a fost închinată acestei Cuvioase Maria care, dintr-o stare extrem de decăzută în care se afla trupeşte şi sufleteşte în tinereţea ei, a ajuns să-i întreacă în smerenie şi în curăţie chiar şi pe cei mai nevoitori călugări din vremea aceea. Unul dintre ei era un preot numit Zosima, care socotea că se nevoieşte foarte mult pentru sufletul său şi poate că nu ar fi nimeni în lumea aceasta care să facă atâta jertfă cât face el pentru mântuirea sufletului său. Dumnezeu l-a trimis în pustia Iordanului ca să vadă o femeie sfântă şi să înveţe de la ea smerenia, pentru că aceea l-a întrecut pe el în nevoinţă. Această femeie sfântă a locuit 47 de ani în pustie singură, nevăzând om sau animal, intrând în pustie doar cu două pâini şi jumătate şi apoi hrănindu-se cu rădăcini, cu ierburi şi cu Cuvântul lui Dumnezeu. 17 ani ea a fost muncită de poftele vechi ale trupului şi apoi 30 de ani a trăit în comuniune cu Dumnezeu, sfârşitul vieţii sale aflându-o în împărtăşire cu Iisus Hristos, cu Sfânta Împărtăşanie pe care preotul Zosima i-a adus-o în pustie. Viaţa ei cucereşte pe orice om în orice stare de păcat ar fi, pentru că avem nădejde la Dumnezeu că poate să ne ierte şi vrea să ne ierte orice păcat am fi făcut noi, dacă ne îndreptăm ochii spre El şi Îi făgăduim că ne oprim de la săvârşirea păcatelor şi începem o viaţă nouă, aşa cum a făcut Sfânta Maria Egipteanca.

În Evanghelia acestei duminici Domnul ne vorbește despre intenţiile rele ale oamenilor cu privire la Sine. Fiul Omului peste câteva zile va fi dat în mâinile oamenilor fără de lege şi va fi omorât, le spunea El apostolilor Săi. El ştia că venirea Lui în lume ca trimis al lui Dumnezeu nu are altă soartă decât moartea din partea oamenilor, răstignirea. El a venit ca să spună Adevărul şi a mustrat pe farisei şi cărturari, pe cei care credeau că ştiu legea şi o împlinesc; dar ei o călcau şi nu iubeau pe semenii lor, de aceea Mântuitorul îi mustra pe faţă. Pe cei nevoiaşi, pe cei săraci îi vindeca, pe bolnavi îi ridica din patul bolilor pentru ca să-i atragă la Sine, dar toată facerea Lui de bine pe care a făcut-o oamenilor s-a întors asupra Lui cu răstignire şi cu moarte din partea tuturor, atât a celor din înalta clasă aristocratică şi clericală a vremii aceleia cât şi din partea poporului de jos, a poporului care a fost miluit de El, căruia El i-a dat pâine în dar, înmulţind-o în pustie, şi pe care l-a bucurat, vindecându-i bolnavii. Cu toţii au strigat împotriva Lui şi L-au dat la moarte. Mântuitorul anunţă pe ucenicii Săi, îi înştiinţează din vreme că „aşa se va întâmpla cu Mine”. Ei nu înţelegeau ce înseamnă cuvintele acestea, nici nu-şi închipuiau că oamenii ar putea să dea la moarte un aşa profet, un aşa Dumnezeu. De aceea cei doi fraţi Ioan şi Iacob au început să se roage de Mântuitorul, crezând că se apropie momentul în care El avea să devină împărat în Ierusalim, ridicând faima poporului evreu la cea de odinioară, din vremea împăratului David, când toată lumea se uita cu ochi invidioşi către Israel, poporul lui Dumnezeu, zicîndu-I: „Doamne, vrem ca atunci când vei fi pe tron, noi să fim de o parte şi de alta a Ta”. Şi Mântuitorul le spune: „Voi nu ştiţi ce cereţi”, nu ştiţi ce înseamnă ceea ce v-am spus Eu vouă: „Puteţi să beţi paharul pe care îl beau Eu?”. Atunci ei îndată au răspuns: „Da, putem”. Însă Mântuitorul le răspunde: „Într-adevăr, veţi putea – şi ei au băut paharul suferinţei lui Hristos (Iacov a fost omorât, tăiat de către evrei) –, dar a şedea la stânga şi la dreapta Mea nu este dat vouă, ci altora care s-au rânduit mai înainte“. Cei care au fost rânduiţi să stea de-a dreapta şi de-a stânga Mântuitorului erau Maica Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul.

Continuă Mântuitorul în Evanghelie să le povestească ucenicilor despre urcarea Sa la Ierusalim, despre modul în care Ierusalimul Îl va primi pe El. Şi noi acum suntem în perioada aceasta când ne pregătim pentru Intrarea Domnului în Ierusalim, căci Duminica viitoare sunt Floriile, marele praznic al Intrării Domnului în Ierusalim. Ceea ce a anunţat Hristos astăzi se va împlini duminica viitoare, până atunci va trece prin Betania, pe la casa Mariei şi a Martei, acolo unde fratele lor Lazăr, bolnav fiind, a murit şi a fost îngropat. Miercuri, înainte de Florii, Biserica ne aduce aminte de îngroparea lui Lazăr, pentru ca după patru zile de stat în mormânt, Domnul să mergă în Betania şi să-l învie. De aceea noi sâmbătă cinstim pe Lazăr cel înviat din morţi. Iar Duminică Mântuitorul va intra în Ierusalim şi noi, împreună pregătiţi pentru acest calvar pe care Hristos îl va urca, să ne luăm noi crucea noastră şi, pornind pe urmele Domnului, să-L urmăm pe calea crucii Lui.

Dacă până miercurea trecută când a fost Denia dintâi, aşa cum spuneam, vremea pocăinţei noastre a atins apogeul cu Canonul cel Mare a Sfântului Andrei Criteanul, de la Denia Bunei Vestiri pornim cu inima noastră spre Golgota şi începem a ne plânge şi a-L plânge pe Hristos, Cel care intră şi merge la patimă. De aceea şi pe morţii noştri, pe care i-am pomenit în timpul Postului Mare încheiem a-i mai pomeni în sâmbăta lui Lazăr, după cum spune şi rânduiala noastră. De la Florii săptămâna care urmează este a Domnului, este întru slăvirea Patimilor lui Hristos, iar pe morţii noştri îi vom lăsa deoparte, pomenindu-i până în sâmbăta lui Lazăr. După aceea, toată atenţia noastră este spre a ne apleca Patimilor Domnului. Iată cum spune cartea Tipicului: „Cu sâmbăta lui Lazăr încetează parastasele pentru că în săptămâna Sfintelor Patimi primează dorul pentru patimile şi moartea Domnului nostru Iisus Hristos”. Deci cu sâmbăta lui Lazăr încetează parastasele şi pomenirile pentru cei adormiţi, perioadă care durează până în Duminica Tomii, deci nici în Săptămâna Luminată nu se fac parastase. De aceea, dragii mei, iată cât de interesant este cursul Postului Mare pentru cei care l-aţi urmărit în fiecare duminică, treaptă cu treaptă, care aţi păşit pe treptele postului, cât de luminaţi sunteţi acum cu privire la Săptămâna care ne aşteaptă, cea a Patimilor, cât de înfricoşaţi suntem cu privire la ceea ce are să se întâmple cu Hristos, văzând în miercurea Canonului cel Mare cât de mult am păcătuit şi L-am supărat pe Domnul! În Săptămâna Patimilor, când Îl vom vedea pe Hristos vândut de către iudei, vom putea zice în inima noastră: eu L-am vândut prin păcatele mele, cu înjurăturile mele, cu poftele mele păcătoase, cu nepriceperea mea, eu L-am vândut pe Hristos. Când Îl vom vedea pe Hristos prins în Joia Mare vom zice: nu iudeii de atunci, nu doar ei L-au prins şi L-au bătut, ci şi eu cu păcatele mele am lovit faţa lui Hristos, eu i-am dat pe spate cu biciul, prin orice păcat cât de mic ar fi el. Iar în Vinerea Mare, când L-au răstignit pe Domnul, să nu îi judecăm pe cei de atunci, ci să zicem: noi, cu păcatele noastre, L-am răstignit pe Domnul slavei. Pentru că dacă într-adevăr ne-am pregătit pentru perioada Săptămânii celei Mari cu post, cu rugăciune, cu Psaltire, cu participarea noastră la sfintele slujbe ale Bisericii, cu gândul mereu la sensul Postului Mare pe care Biserica ni l-a rânduit nouă, atunci cu siguranţă ne vom împărtăşi cu bogăţie de lumina Învierii. Amin!

Pr. Petru Roncea

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!