Meditaţii

Hristos a înviat… şi S-a arătat viu

Dar moartea lui Hristos este încă numai o parte a mântuirii noastre.

Este numai prima parte a acestei Strălucite Mântuiri.

Este partea omenească, Preţul pe care îl plătea Omul-Dumnezeu Iisus Hristos. Aceasta încă n-ar fi fost de-ajuns.

Numai Învierea lui Hristos a întregit acest Preţ. Numai Învierea Lui putea aduce şi garanta mântuirea câştigată prin moartea Lui.

Prin moartea Sa, Hristos a dovedit că este un Om-Dumnezeu. Dar numai prin Învierea Lui El a dovedit că era un Dumnezeu-Om.

Astfel, Învierea Domnului a întregit totul.

Că Învierea Domnului nostru Iisus Hristos n-a fost numai o părere, o nălucire, o amăgire a unora dintre ai Săi, Sfântul Pavel arată cu dovezi de netăgăduit. El a murit cu adevărat – şi a înviat cu adevărat.

Astfel, Apostolul înşiră aici cu numele, cu datele, cu locurile şi cu numărul lor pe unii dintre cei care L-au văzut viu pe Mântuitorul, după ce S-a sculat din morţi.

La început, arătarea Mântuitorului apărea ca ceva de necrezut ucenicilor Săi şi celor mai apropiaţi dintre credincioşii Lui.

Dar, după ce, timp de patruzeci de zile, El li S-a arătat multora în felurite locuri şi împrejurări, apariţiile Lui deveniseră o realitate obişnuită şi fericită pentru cei care-L iubeau, în aşa măsură că, deşi ei trăiau în prezenţa Mântuitorului momente supranaturale, cereşti, totuşi nu erau uimiţi într-atâta ca să nu le mai poată crede, ca la început.

Ce divine stări aveau ucenicii care Îl vedeau pe Domnul, în tot timpul prezenţei Lui cu ei!

Astfel de trăiri erau mai mult cereşti, decât pământeşti. Ele trebuie să le fi creat totdeauna nişte clipe ca acele de pe Tabor, când se făcuse Schimbarea Lui la faţă înaintea celor trei ucenici. Priveliştea aceea, Cuvintele acelea, Simţirile acelea îi făcuseră ca pe nişte beţi care nu ştiu ce vorbesc şi ce văd…

Ci numai după plecarea Lui de la ei, după trecerea acestor clipe când ei îşi reveneau în fire ca dintr-un vis dumnezeiesc, abia atunci începeau ei să-şi pună în rânduială gândurile şi simţirile ameţite de bucurie, îmbătate de dragoste, orbite de strălucirea minunii din care se deşteptau…

Hristos Dumnezeul şi Mântuitorul nostru nu S-a înălţat la Cer îndată după Învierea Lui, fiindcă atunci uşor s-ar fi putut preface, în inimile celor care L-au văzut doar o dată şi doar o clipă, minunea, în vis. Şi visul în amăgire.

Ci a stat în preajma alor Săi patruzeci de zile, arătându-li-Se în atâtea locuri şi feluri – vorbind cu ei, umblând cu ei, mâncând cu ei – spre a le ajuta să se obişnuiască cu Minunea, să o poată cuprinde, să se poată încredinţa de adevărul ei fericit şi etern. Şi spre a putea apoi adeveri şi cu viaţa şi cu moartea lor, pentru toţi urmaşii şi pentru toate veacurile, că Hristos a înviat. Că adevărat a înviat…

Şi numai după ce această încredinţare a ajuns de neclintit în inimile urmaşilor Săi, atunci Domnul S-a înălţat la Cer, după cum a promis El încă înainte de Patimile şi Moartea Sa, pentru a împlini şi Acolo ceea ce le-a promis El celor care-L vor crede şi urma în curăţie şi ascultare până la moarte, când le-a zis: „Mă duc să vă pregătesc un loc… apoi Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu să fiţi şi voi…“ (Ioan 14, 2-3).

„Mă duc să vă trimit un alt Mângâietor, pe Duhul Adevărului, pe Care vi-L voi trimite de la Tatăl. El va fi cu voi, vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu. Dacă nu Mă duc, El – Mângâietorul – nu va veni la voi. Dar dacă Mă duc, vi-L voi trimite“ (Ioan 16, 7).

Şi acum, după ce El a ajuns la Dreapta Măririi lui Dumnezeu, S-a făcut pentru toţi cei care-L ascultă urzitorul unei mântuiri veşnice (Evrei 5, 5-10).

Ferice, în veci şi în veci, de oricine crede, şi trăieşte, şi mărturiseşte acest adevăr al lui Dumnezeu! În dragostea lui Hristos şi în călăuzirea Sfântului Duh.

Slavă veşnică Ţie, Domnul şi Dumnezeul Dragostei, Care ne-ai mântuit printr-un atât de minunat Preţ şi ne-ai făcut să înţelegem acest atât de fericit Adevăr.

Te rugăm, primeşte toată recunoştinţa şi dragostea sufletelor noastre pentru această minunată Evanghelie pe care ne-ai descoperit-o de la începutul chemării noastre,
pe care ne-au propovăduit-o părinţii noştri,
în care ne-au învăţat trimişii Tăi binecuvântaţi
şi în care am rămas prin îndrumarea şi creşterea Duhului Tău Sfânt, prin sfătuirea şi părtăşia fraţilor noştri în Cuvântul Tău şi Lucrarea Ta.

Te rugăm, ajută-ne, ca, printr-o credinţă statornică a inimii noastre şi printr-o mărturisire frumoasă a faptelor şi a gurii noastre, să ne dovedim nişte credincioşi şi adevăraţi fii ai acestei Evanghelii, vrednici de mântuirea Ta.

Îţi mulţumim din tot sufletul nostru pentru părinţii şi fraţii noştri duhovniceşti, care ne învaţă întocmai cum au fost şi ei învăţaţi.

Pentru ca şi noi să zidim pe aceeaşi temelie şi să primim aceeaşi răsplată, ca şi ei.

Întăreşte puternic în noi credinţa în Moartea şi în Învierea Ta, Mântuitorul şi Dumnezeul nostru, Iisus Hristos. Pentru ca şi noi să ne putem bucura de toată mântuirea pe care ne-ai adus-o Tu prin ele.

Acum şi în veşnicie. Amin.

Traian Dorz – Meditaţie la 1 Corinteni cap. 15, vers 4.

1 Comment

Lasă un răspuns