Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Hristos, Dumnezeul nostru

Hristos, Dumnezeul nostru

Hristos, Dumnezeul nostru

O afirmaţie, aparent nevinovată, se face în legătură cu Persoana lui Hristos, propovăduită de toate confesiunile creştine, cum că ar fi aceeaşi, fără deosebire. Pe baza acestei „nedeosebiri“ au loc întrunirile ecumenice, conferinţele interconfesionale şi toate celelalte colaborări „frăţeşti“ în căutarea unităţii.

Nu de puţine ori se acceptă colaborarea cu privire la încredinţările „comune“ şi se discută sau se predică numai despre lucrurile la care s-a ajuns de aceeaşi încredinţare, bineînţeles, cel mai comun subiect fiind Persoana lui Hristos, despre care se zice că este aceeaşi, mai la toate denominaţiunile creştine.

Fiecare confesiune creştină îşi publică învăţătura de credinţă prin diferite cărţi şi reviste, de multe ori fără să intre în amănunte, ci doar vorbind despre Hristos, mântuire etc. Mulţi neavizaţi, constatând că nu sunt abateri de la ceea ce socotesc ei a fi credinţa adevărată, folosesc astfel de catehisme spre cunoaşterea lui Hristos. Nu în puţine case de ale creştinilor ortodocşi găseşti în aceste vremuri din urmă cărţi ale unor astfel de „creştini“, păstrate cu mare evlavie ca pe nişte moaşte de care n-ai voie să te atingi cu desconsiderare. Ei bine, tocmai acestora dorim să le tragem un semnal de alarmă.

Ceea ce vrem să spunem tuturor este că Hristos, Dumnezeul nostru, e Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii. El este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat şi S-a pogorât din ceruri pentru a noastră mântuire – după cum mărturiseşte Crezul Bisericii noastre – şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Sfânta Fecioară Maria, făcându-Se om. Hristosul Bisericii Ortodoxe, Care este şi al Oastei Domnului, ea fiind o fiică a ei, este deci Fiul Unic al Tatălui şi unic al Mamei Sale. Maica Domnului Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, este mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât serafimii, pentru că a fost aleasă spre a Se întrupa în pântecele ei Fiul lui Dumnezeu şi a Se naşte din ea, nestricându-i peceţile fecioriei. Aşadar, Hristos, Dumnezeul nostru, are o Maică. Această Maică a rămas fecioară după naştere şi este supracinstită ca Pururea Fecioară. De aici rezultă că Hristos, Dumnezeul nostru, n-a mai avut fraţi după trup, deşi Sfintele Scripturi amintesc despre fraţii Domnului. Dar acest lucru de mult este lămurit de către toţi cunoscătorii limbilor biblice, în consens fiind că aici este vorba despre verişori ai lui Iisus.

Ajuns la Sfintele Patimi, Hristos, Dumnezeul nostru, S-a adus Jertfă de bunăvoie pe Cruce, făcând-o pe aceasta „viţă care poartă Strugurele cel copt ce dă vinul cel tainic“ şi „omorâre a stăpânitorilor iadului“. Crucea devine scară până la cer, pe care se suie toţi credincioşii, „ca să locuiască împreună cu cetele îngerilor“ (Acatistul Sfintei Cruci).

Rezumându-ne, deocamdată, la aceste două mărturii de identificare a lui Hristos, Dumnezeul nostru, pe Care trebuie să-L cunoaştem şi să creştem în El până la statura bărbatului desăvârşit, ne îndreptăm spre identificarea celuilalt „Hristos“ pe care-l propovăduiesc confesiunile creştine din afara Ortodoxiei.

Dar sunt oare mai mulţi Hristoşi? Nu este El Unicul? Atunci de ce vorbim şi atragem atenţia asupra unui „altuia“? De ce? Tocmai datorită amestecului neîngăduit ce se permite în conştiinţa credinciosului ortodox prin toate aceste întruniri şi conferinţe sau, pur şi simplu, permisiuni de a ne vorbi despre Hristos cineva care este în afara Bisericii dreptmăritoare. E demnă de amintit aici hotărârea Părintelui Iosif Trifa de a nu se îngădui nici unui sectar să vorbească în adunările Oastei Domnului.

„Hristosul“ confesiunilor sectare este unul a cărui mamă nu este Pururea Fecioară, deci nu este socotită vrednică de adâncă venerare. Deşi unii mari teologi de-ai lor au îndrăznit să răstoarne ideologiile deplasate cu privire la Maica Domnului şi au conştientizat adevărul despre pururea Fecioria ei, totuşi tâlcuitori mai de mâna a doua, care lucrează direct cu oamenii de rând, reuşesc uşor să-i convingă pe aceştia în ceea ce ei înşişi n-au reuşit să priceapă sau măcar să asculte învăţăturile unora dintre ai lor mai luminaţi la înţelegere. Este în mare vogă la astfel de evanghelişti şi învăţătura că Hristos a mai avut fraţi de trup, fii ai aceleiaşi Maice din care S-a întrupat şi El. Aeasta afirmaţie se face ca aceştia să-şi putea temelui nelegiuirea necinstirii Preacuratei.

„Hristosul“ confesiunilor sectare este unul căruia Crucea i-a făcut ruşine şi i-a fost unealtă de tortură. De aceea este considerată nevrednică de cinstire, iar unele grupări cu zel mai demonic o şi calcă în picioare, considerând că, în felul acesta, aduc o consolare „Hristosului“ lor, spre a-l face să uite de chinurile îndurate.

Iată de ce Hristos, Dumnezeul nostru, este diferit de „Hristosul“ propovăduit de sectari. De aceea, Biserica se ocupă să împiedice pătrunderea, în rândul credincioşilor, a cărţilor provenite din alte încredinţări, pentru că acestea vestesc un alt Hristos, diferit de Cel Unul al Bisericii şi Care este Fiul lui Dumnezeu.

Părintele Iosif Trifa, întemeietorul pământesc al Oastei Domnului, era profund marcat de importanţa cunoaşterii de către credincioşi a lui Iisus Hristos: „Şi până voi închide ochii şi mi se va închide graiul, tot despre ea voi vorbi mereu, pentru că fără această «cunoştinţă» nici Biserica în care slujesc, nici Tainele pe care le administrez n-au puterea pe care trebuie să o aibă“ (Preot Iosif Trifa, Să creştem în Domnul, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 1999, pag. 17). În continuare, Părintele Iosif Trifa leagă de această cunoaştere înţelegerea Bisericii şi folosirea Tainelor ei: „Fără această cunoaştere, omul nu poate cunoaşte cu adevărat nici Biserica şi nu poate folosi cu folos nici Tainele ei“ (Ibidem, pag. 18).

Se înţelege de ce sectarii nu pricep şi nu primesc Sfintele Taine şi batjocoresc Biserica, pentru că ei nu-L cunosc pe Hristos, Dumnezeul nostru, ci cunosc un alt „Hristos“, plămădit de ei şi pe care ar dori să ni-l aducă şi nouă. Poate în acest sens se gândesc că ţările din Estul Europei trebuie „evanghelizate“, adică trebuie să li se aducă un alt „Hristos“ – cel al lor! – pentru a deveni şi ele anatema înaintea lui Dumnezeu.

Printre poruncile bisericeşti, cea de-a 7-a cheamă pe credincioşi să nu citească publicaţii eretice sau ale sectarilor. Cum poruncile bisericeşti sunt respectate şi de Oastea Domnului, ca mişcare de renaştere sufletească în sânul ei, dorim ca şi această poruncă să fie întipărită în conştiinţa fraţilor ostaşi care, mai mult decât alţii, sunt însetaţi după cunoaşterea Adevăratului Dumnezeu.

Slăvit să fie Domnul!

Preot Petru RONCEA

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *