Ne plângem de lipsa relațiilor. Ce altă relaţie mai eficace și mai avantajoasă putem găsi decât cea cu Hristos? Iubindu-L pe El și fiind iubiți de El, veti atrage toată afecțiunea lumii, și atâta timp cât o veți dori în mod sincer veți fi în comunicare intimă cu întreg universul. În loc să doriți și să căutați o prietenie omenească, pe care timpul, egoismul şi moartea o vor distruge, cultivați mai bine dragostea şi bucuria Celui pentru care timpul nu există, Cel care este stăpânul vieții și al morții.
Nimeni nu este părăsit în această lume atâta timp cât va alerga să se refugieze la sânul Prietenului, al Stăpânului pământului şi al cerului, care să-i fie protectorul, mântuitorul şi sfătuitorul. Vă plângeți de mediocritate? Tocmai această stare de anonimat va ajută să scăpați de multe pericole. Mediocritatea constituie una din formulele fericirii şi ale adevăratei bogății. Bogăţia nu înseamnă abundență. Ci starea care te satisface, care te mulțumește. Poți avea de toate şi totuşi să nu fii fericit. Mediocritatea se păstrează fără prea mult efort; omul trăieşte neobservat, neinvidiat, el însuşi nepoftind la bunul aproapelui. Aceasta pentru că el este bogat în duh.
Nu vă temeți de amenințările nimănui! Odată ce sunteți sub protecţia Prietenului, n-aveți teamă! Ameninţarea nu-l paralizează decât pe omul fără sprijin moral. A se refugia la pieptul Prietenului adevărat este la îndemâna oricui, oricând. Nimeni să nu se sperie.
Nu faceți pe mizantropul retrăgându-vă din lume! Trăiți cu epoca voastră, fără însă a împărtăși greşelile ei; la aceasta nimeni nu vă obligă. Diamantul nu poate fi şlefuit decât tot cu diamant. Omul nu poate fi perfectionat decât tot prin contactul cu oamenii. Este mult mai uşor să te faci pustnic, dar este mult mai util să fii misionar printre oameni. De altfel, de ce ați simțit dezgust faţă de ceilalți oameni şi ați dori să scăpati de ei, nemaiputându-le suporta prezenţa? Nu sunteți oare cu toții alcătuiți din aceeaşi ţărână? Vă indispune prezența lor? De ce? Pentru că nu împărtăşiţi dragoste, ci egoism, interese personale. Izolarea, aşadar, poate fi o formă a mândriei şi disprețului la adresa celorlalți.
Părăsiți atitudinea voastră sterilă şi dați un scop vieții voastre prin colaborarea cu ceilalți oameni. Prietenul divin nu este numai al vostru, ci al tuturor oamenilor, şi toţi oamenii sunt destinați a fi una cu El. Există o artă de a trece peste momentele grele. Secretul ei este siguranța că aceste momente vor trece. Aşteptarea calmă, abandonându-ne cu totul în brațele Prietenului, aceasta este pacea noastră.
Ocările sunt mijloace prin care vă puteți controla progresul duhovnicesc. Cel ce nu poate tolera şi uita jignirile şi ocările este un om slab. Cel care însă rezistă setei de a replica merge spre desăvârşire.
Adevărata libertate a omului nu este decât pe plan spiritual, acolo unde nici o forță fizică nu poate interveni. Un trup înlănțuit poate avea un suflet liber şi fericit. Cel ce se crede liber atunci când poate face orice pofteşte se înşală amarnic. El este rob poftelor. Este sclavul trupului, care îl îndeamnă şi-i porunceşte noi pofte, deşi sufletul nu le aprobă. Cel care ştie să-şi strunească trupul, acela este stăpân, eliberat de orice porniri.
Sufletul nu poate fi făcut prizonier. El poate evada de oriunde ar fi închis. Ajutorul împotriva tiraniei şi opresiunii se află în propria noastră conştiinţă. Binecuvântați-i pe persecutorii voştri şi vi se vor deschide ochii spre lumină!
Cel care se plânge de sărăcie se plânge în realitate de lipsa lui de credință. Căci cel ce crede în Mântuitorul Hristos şi-L iubeşte este mulțumit şi fericit cu ceea ce are. Cel ce se jeluieşte întoarce spatele Providenţei şi opreşte mila să se coboare asupra lui.
Viața cere o ucenicie permanentă. Încetați să mai luaţi aerul trist, de om decepționat de viață. Voi sunteţi singurii autori ai decepțiilor voastre. Căpătați încredere în Dumnezeu şi scuturați-vă lenea și cereți, căci vi se va da. Rolul lui Dumnezeu este de a dărui şi cel al omului de a cere.
Sărăcia acceptată cu bucurie ne aduce aproape de Hristos. Ea este un privilegiu pe care trebuie să-l merităm. Mulți sunt nedemni de sărăcia lor, căreia îi ignoră bogătia spirituală, în timp ce mulți oameni bogaţi sau plini de glorie sunt nefericiți, cu toate bunurile lor. Sfântul Francisc de Assisi spunea: „Sfânta sărăcie este cea mai nobilă doamnă, demnă de a fi iubită!”
„lisuse, umple golul sufletului meu, căci sunt însetat de adevăr!”
Păcatul a produs în lume cea mai mare decădere. Conştientizarea existenței păcatului a început cu strămoşii noştri Adam şi Eva – care, mâncând din pomul cunoştinţei binelui şi răului, au înțeles că erau goi şi s-au ruşinat. Nu pentru goliciunea lor, ci pentru că noțiunea de rău, de neascultare, le-a pătruns în conştiinţă.
Dumnezeu ne-a creat şi ne-a lăsat într-o condiție de fragilitate, de sensibilitate şi nesiguranță, numai pentru a ne permite nouă înşine privilegiul de a înainta singuri, de a merita viața veșnică.
Remuşcările, căinţa ne duc spre desăvârşire. Aceasta a dorit Dumnezeu de la noi. Ne-a lăsat slabi, dar ne-a arătat calea, ba chiar mai mult: ne-a trimis şi modelul omului perfect – pe Iisus Hristos întrupat. „Pe Acesta să-L ascultați!”
Sursa: Hristos prietenul clipelor de grea încercare /Georges Barbari / editura Bizantină, Buc. 1999
