Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home IISUS, NUMELE PREASCUMP

IISUS, NUMELE PREASCUMP

IISUS, NUMELE PREASCUMP

Domnul Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu întrupat. Mărturisirea acestui adevăr de credinţă apare în Evanghelii încă din relatările privind zămislirea Sa minunată, de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria. Iar Evanghelia de la Ioan încă în prolog (In 1, 1-18) afirmă preexistenţa din veci, ca Dumnezeu adevărat, a Logosului care Se face trup.

Însăşi prima pagină a Noului Testament ţine să ne dea răspunsul adecvat privind identitatea divino-umană a lui Hristos. Primul capitol al Evangheliei de la Matei are două părţi. În prima parte, care cuprinde genealogia Mântuitorului (Mt 1, 1-17), ni se spune cine este Hristos ca om: El este „fiul lui David” (1, 1), prin dreptul Iosif, tatăl său adoptiv, care, puţin mai jos – şi numai aici în întreg Noul Testament – primeşte şi el acelaşi titlu: „Iosife, fiul lui David…” (Mt 1, 20). „Fiul lui David” este, în profeţiile vechi testamentare, un important titlu mesianic. Sfântul Matei are însă conştiinţa că acest titlu nu exprimă îndeajuns taina persoanei Mântuitorului. Notăm că, în Evanghelia de la Matei, acest titlu Îi este dat numai de cei din afara cercului ucenicilor, care, datorită minunilor săvârşite, sunt siliţi a recunoaşte în El pe Mesia Cel profeţit („Fiul lui David” = Mesia). Acest titlu nu este folosit însă niciodată în Evanghelia de la Matei de Domnul Însuşi sau de ucenicii Săi apropiaţi, de unde rezultă că el nu exprimă o percepţie intimă a identităţii Mântuitorului. Iar în Mt 22, 41-46 Mântuitorul arată limpede că Mesia este mai mult decât „Fiul lui David”, odată ce David însuşi, „în Duh, Îl numeşte pe El Domn” (cf. Ps 109, 1).

Dacă, în prima sa parte, acest capitol stabileşte că Iisus este „Fiul lui David”, în partea a doua (v. 18-25) acelaşi capitol arată că Iisus este „Fiul lui Dumnezeu”. În două rânduri, în Evanghelia de la Matei, este redată mărturisirea ucenicilor că Iisus este Fiul lui Dumnezeu (Mt 14, 32-33; 16, 16-17). Deosebit de important este mai ales al doilea text în care, după mărturisirea lui Petru: „Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu”, Iisus îl fericeşte pentru această mărturisire şi declară că ea nu este rodul unei simple percepţii umane, ci o revelaţie de la „Tatăl Meu Cel din ceruri” (Mt 16, 17).

Relaţia dintre titlul „Fiul lui David” (adevărat, dar inadecvat) şi titlul „Fiul lui Dumnezeu” (revelat, deci deplin adecvat) este clar afirmată în ceea ce se numeşte „Evanghelia mateiană a copilăriei” (Mt, cap. 1 – 2). Iisus este, într-adevăr, „Fiul lui David”, aşa cum arată genealogia Sa. Până aici nu depăşim orizontul Vechiului Testament, care stabileşte că Mesia va fi urmaşul prin excelenţă al lui David. Faptul că Iisus este Emanuel, adică „Dumnezeu cu noi”, „Dumnezeu coborât la noi”, nu rezultă însă din genealogie, ci este revelat printr-un „înger al Domnului” (Mt 1, 20). Îngerul îi explică lui Iosif că zămislirea în pântecele Fecioarei este de la Duhul Sfânt. Aceasta nu înseamnă altceva decât că Cel ce Se va naşte este Fiul lui Dumnezeu.

Încă un fapt important: din conţinutul acestei revelaţii face parte şi numele Iisus. Atât la Matei, cât şi la Luca, acest nume este prevăzut în intenţia divină încă dinainte de naşterea Domnului. El este făcut cunoscut părinţilor Celui ce Se va naşte prin revelaţie directă, adresată dreptului Iosif, după Matei (1, 21), şi Fecioarei Maria, după Luca (1, 31). Dat Pruncului mesianic ca om adevărat, la tăierea Sa împrejur în a opta zi de la naştere (Lc 2, 21), însuşi acest nume, prin semnificaţia sa etimologică, dezvăluie taina dumnezeirii Sale.

Sfântul Matei ţine să ne dea interpretarea, cu atenţie, a numelui Iisus: „Ea va naşte Fiu şi vei chema numele lui Iisus, căci El vamântui poporul Său de păcatele lor” (Mt 1, 21). Avem aici o explicare a sensului etimologic al numelui dat Pruncului. Iisous (sau Iesous, căci al doilea i, litera ita, era, mai degrabă eta, adică se pronunţa ca un e) este forma elenizată a numelui ebraic (aramaic) Ieşua, adeseori prescurtat Ieşu. Acest nume reprezintă forma prescurtată a lui Iehoşua sau Iosua, numele purtat, după cum se ştie, de urmaşul lui Moise la conducerea poporului Israel spre Canaan. Sensul original al lui Iehoşua este „Iahveh ajută” (M. Noth, Die israelitischen Personennamen, BWANT, seria a 3-a, 10, Stuttgart, 1928, p. 107). O altă etimologie lega însă acest nume şi forma sa prescurtată de rădăcina iaşah, „amântui”, şi de substantivul ieşuha, „mântuire”. Această a doua etimologie este reflectată de interpretarea dată de Sfântul Matei numelui „Iisus” ca „Domnul (Iahveh )mântuieşte”, sau „Domnul Mântuitorul”. O aluzie la această interpretare se află şi în Fapte 4, 12: „Şi întru nimeni altul nu este mântuirea, căci nu este sub cer nici un alt nume, dat între oameni, în care trebuie să ne mântuim noi”.Autorii Noului Testament au fost deci conştienţi de înţelesul numelui „Iisus”. Titlul de „Mântuitorul” pe care creştinii îl folosesc în mod curent pentru Hristos este cuprins în numele „Iisus”. Dar acest nume ne spune şi că El este Iahveh, adică Dumnezeu adevărat. Căci Iahveh, „Cel ce este”, este, în Vechiul Testament, numele cel mai sfânt al lui Dumnezeu, revelat în chip tainic lui Moise (Ieşire 3, 14), nume pe care evreii credincioşi nu îndrăzneau să-l pronunţe vreodată, el fiind rostit, cu adânc fior, numai de arhiereu, atunci când, la Ziua Ispăşirii, intra în Sfânta Sfintelor. Astfel, numele însuşi al lui Iisus dezvăluie taina dumnezeirii Sale. Zicând Iisus să ne aducem aminte de mărturisirea de credinţă pe care o cuprinde în sine acest nume prea scump şi prea dorit pentru fiecare creştin.

Pr. Prof. Vasile Mihoc

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *