Home Iisus ostenit

Iisus ostenit

Iisus ostenit

Acolo se afla fântâna lui Iacov. Iisus, ostenit de cãlãtorie, şedea lângã fântânã. Era cam pe la  ceasul al şaselea.

În Fiinţa Mântuitorului Întrupat, erau mereu cele douã naturi:
– cea Dumnezeiascã, totdeauna atotputernicã şi nemãrginitã în toate lucrãrile Ei
– şi cea omeneascã, în care suferea, lucra, rãbda şi lupta chinuindu-Se asemeni slãbiciunilor noastre.
Minunile şi Învierea Sa, El le-a lucrat prin natura Sa Dumnezeiascã.
Dar ostenelile, rãbdãrile, pãtimirile şi moartea, Hristos le-a îndurat suferind într-o fire asemãnãtoare cu a noastrã.
Pentru ca rãbdând din plin toatã greutatea durerii firii omeneşti sã poatã face omenirii rãscumpãrarea deplinã a tuturor pãcatelor fãcute în firea aceasta (Rom. 6, 5-10).

Astfel iatã-L pe Iisus ostenit…
Sub cãldura dogoritoare a soarelui de amiazã, plin de praf şi flãmând, frânt de obosealã, Iisus S-a aşezat lângã o fântânã…
Desigur ucenicul iubit era şi de data aceasta cu Iisus.
Cãci martorul care avea sã adevereascã despre Hristos, trebuie sã fie nedespãrţit de El. Şi în osteneli şi în privegheri şi în dogoare şi în dispreţ.
Soarta lui este soarta lui Hristos.
Unde Hristos este iubit, este iubit şi el.
Unde este prigonit Hristos, el nu poate avea altã soartã.
Unde Hristos osteneşte, el nu poate lenevi.
Dar ce grea este totdeauna umblarea prin locurile unde nu-i iubire.
Acolo este numai arşiţã, numai praf, numai singurãtate, numai foamete şi oboseli.
Nicãieri nu se mai spune cã Hristos a fost ostenit, numai când a trecut prin Samaria. Adicã pe acolo pe unde era dezbinare şi urã.
Ce grea este totdeauna starea şi lucrarea acolo unde este vrãjmãşie între suflete!
Ce greu este totdeauna pentru Hristos acolo unde sunt dezbinãri, lupte şi neînţelegeri între fraţi!
Ce obositoare este viaţa şi lucrarea oriunde este ceartã, gelozie şi urã.
Cât de vinovaţi sunt cei vinovaţi de acestea. Cei care le provoacã!

O, voi care ziceţi cã-L cunoaşteţi pe Hristos, spuneţi:
Pânã când nu vreţi sã ţineţi seama de Cuvântul şi porunca Lui?
Pânã când ziceţi mereu Doamne-Doamne şi nu vreţi sã-L ascultaţi?
Pânã când veţi tot obosi pe Domnul cu nelegiuirile voastre?
Pânã când Îl veţi chinui cu pãcatele voastre? (Isaia 43, 24).
Pânã când Îl faceţi pe Domnul mereu sã sufere? (Luca 9, 41).
Pânã când sfâşiaţi Cuvântul Lui, Trupul Lui, Inima Lui?
– Iisus stã mereu ostenit între voi!
Ostenit de certurile voastre, de clevetirile dintre voi, de luptele şi de duşmãnia voastrã!
De ce vã purtaţi aşa cu El?

Hristos a fost strãin… a venit sã caute un loc la voi… aşa se cuvine sã vã purtaţi?
Aşa S-a purtat El cu voi oare când voi eraţi strãini şi împovãraţi?
Nu v-a dat El oare odihnã atunci?
Nu v-a luat El oare sarcinile şi durerile voastre? (Matei 11, 28).
Şi n-ar fi oare vremea ca acum sã vã veniţi şi voi în fire cum se cuvine spre a nu mai pãcãtui? (1 Cor. 15, 34).

Dragul meu, tu cum te-ai purtat şi cum te porţi cu Domnul Iisus?
Nu te ascunde dupã versete biblice cu fãţãrnicie!
A venit în casa ta, în adunarea ta, în inima ta, în satul tãu… cum te-ai purtat tu faţã de El şi cum te porţi?
Nu-ţi spune El oare şi ţie cum a spus lui Simon fariseul: am venit în casa ta… şi tu nu M-ai bãgat în seamã? (Luca 7, 44).
Cum rãsplãteşti tu ostenelile Domnului pentru tine?

Chiar şi în Samaria era o fântânã, lângã care S-a putut odihni Domnul. Un loc pentru Iisus
Cel Ostenit.
Chiar dacã ai trãi deci în Samaria…
Chiar dacã în jurul tãu ai vedea cã toţi Îl obosesc şi Îl chinuiesc pe Domnul şi cu atât mai mult chiar,
– fii tu o fântânã!…
– Fii tu un loc, o inimã, unde El sã poatã afla odihnã!
Cãci dacã un suflet are loc pentru toate şi toate se pot odihni liniştit în El, numai Dumnezeu nu.
Dacã în inima lui, în viaţa şi casa lui, omul poate lãsa şi afla loc pentru toate celelalte, numai pentru Dumnezeu nu are timp, plãcere şi ascultare,
– omul acela nu va avea nici el loc la Dumnezeu.
Hristos nu va gãsi nici pentru el un loc în Casa Tatãlui Ceresc.

Hristos locuieşte în linişte, în iubire, în pace, în armonie.
Dacã voi sunteţi zbuciumaţi, duşmãniţi, certaţi, dezbinaţi, El nu poate locui cu voi.
Se retrage în inimile care pot fi aşa cum doreşte El.
Vai, în atâtea adunãri numite ale Lui, Hristos nu stã. Nici nu poate sta. Nu gãseşte nici un loc.
La atâţia slujitori care se pretind ai Lui, Iisus Cel Ostenit n-are nici o odihnã. Şi nici o plãcere sã stea deoarece sunt mereu frãmântaţi, certaţi, nervoşi, nesuferiţi, urzitori de rele şi agitaţi.
Oare la tine Iisus Cel Ostenit are o inimã bunã unde sã se odihneascã?

O, Domnul şi Mântuitorul nostru Iubit, Te rog sã faci şi din inima mea un loc curat şi proaspãt totdeauna, în care Tu sã poţi odihni cu plãcere şi ai Tãi sã gãseascã înviorare şi putere.
Cãci numai astfel eu voi putea arãta recunoştinţã pentru tot ce mi-ai dat Tu şi prin asta voi putea fi fericit şi binecuvântat şi eu. Amin.

Traian Dorz,
din
“Hristos – Izvorul nostru”
editura “Oastea Domnului”, Sibiu

error

Author: admin

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *