Acolo se afla fântâna lui Iacov. Iisus, ostenit de călătorie, şedea lângã fântână. Era cam pe la ceasul al şaselea.
În Fiinţa Mântuitorului Întrupat, erau mereu cele două naturi:
– cea Dumnezeiască, totdeauna atotputernică şi nemărginită în toate lucrările Ei
– şi cea omenească, în care suferea, lucra, răbda şi lupta chinuindu-Se asemeni slăbiciunilor noastre.
Minunile şi Învierea Sa, El le-a lucrat prin natura Sa Dumnezeiască.
Dar ostenelile, răbdările, pătimirile şi moartea, Hristos le-a îndurat suferind într-o fire asemănătoare cu a noastră.
Pentru ca răbdând din plin toată greutatea durerii firii omeneşti să poată face omenirii răscumpărarea deplină a tuturor păcatelor făcute în firea aceasta (Rom. 6, 5-10).
Astfel iată-L pe Iisus ostenit…
Sub căldura dogoritoare a soarelui de amiază, plin de praf şi flămând, frânt de oboseală, Iisus S-a aşezat lângă o fântână…
Desigur ucenicul iubit era şi de data aceasta cu Iisus.
Căci martorul care avea să adeverească despre Hristos, trebuie să fie nedespărţit de El. Şi în osteneli şi în privegheri şi în dogoare şi în dispreţ.
Soarta lui este soarta lui Hristos.
Unde Hristos este iubit, este iubit şi el.
Unde este prigonit Hristos, el nu poate avea altă soartă.
Unde Hristos osteneşte, el nu poate lenevi.
Dar ce grea este totdeauna umblarea prin locurile unde nu-i iubire.
Acolo este numai arşiţă, numai praf, numai singurătate, numai foamete şi oboseli.
Nicăieri nu se mai spune că Hristos a fost ostenit, numai când a trecut prin Samaria. Adică pe acolo pe unde era dezbinare şi ură.
Ce grea este totdeauna starea şi lucrarea acolo unde este vrăjmăşie între suflete!
Ce greu este totdeauna pentru Hristos acolo unde sunt dezbinări, lupte şi neînţelegeri între fraţi!
Ce obositoare este viaţa şi lucrarea oriunde este ceartă, gelozie şi ură.
Cât de vinovaţi sunt cei vinovaţi de acestea. Cei care le provoacă!
O, voi care ziceţi că-L cunoaşteţi pe Hristos, spuneţi:
Până când nu vreţi să ţineţi seama de Cuvântul şi porunca Lui?
Până când ziceţi mereu Doamne-Doamne şi nu vreţi să-L ascultaţi?
Până când veţi tot obosi pe Domnul cu nelegiuirile voastre?
Până când Îl veţi chinui cu păcatele voastre? (Isaia 43, 24).
Până când Îl faceţi pe Domnul mereu să sufere? (Luca 9, 41).
Până când sfâşiaţi Cuvântul Lui, Trupul Lui, Inima Lui?
– Iisus stă mereu ostenit între voi!
Ostenit de certurile voastre, de clevetirile dintre voi, de luptele şi de duşmănia voastră!
De ce vă purtaţi aşa cu El?
Hristos a fost străin… a venit să caute un loc la voi… aşa se cuvine să vă purtaţi?
Aşa S-a purtat El cu voi oare când voi eraţi străini şi împovăraţi?
Nu v-a dat El oare odihnă atunci?
Nu v-a luat El oare sarcinile şi durerile voastre? (Matei 11, 28).
Şi n-ar fi oare vremea ca acum să vă veniţi şi voi în fire cum se cuvine spre a nu mai păcătui? (1 Cor. 15, 34).
Dragul meu, tu cum te-ai purtat şi cum te porţi cu Domnul Iisus?
Nu te ascunde după versete biblice cu făţărnicie!
A venit în casa ta, în adunarea ta, în inima ta, în satul tău… cum te-ai purtat tu faţă de El şi cum te porţi?
Nu-ţi spune El oare şi ţie cum a spus lui Simon fariseul: am venit în casa ta… şi tu nu M-ai băgat în seamă? (Luca 7, 44).
Cum răsplăteşti tu ostenelile Domnului pentru tine?
Chiar şi în Samaria era o fântână, lângă care S-a putut odihni Domnul. Un loc pentru Iisus
Cel Ostenit.
Chiar dacă ai trăi deci în Samaria…
Chiar dacă în jurul tău ai vedea că toţi Îl obosesc şi Îl chinuiesc pe Domnul şi cu atât mai mult chiar,
– fii tu o fântână!…
– Fii tu un loc, o inimă, unde El să poată afla odihnă!
Căci dacă un suflet are loc pentru toate şi toate se pot odihni liniştit în El, numai Dumnezeu nu.
Dacă în inima lui, în viaţa şi casa lui, omul poate lăsa şi afla loc pentru toate celelalte, numai pentru Dumnezeu nu are timp, plăcere şi ascultare,
– omul acela nu va avea nici el loc la Dumnezeu.
Hristos nu va găsi nici pentru el un loc în Casa Tatălui Ceresc.
Hristos locuieşte în linişte, în iubire, în pace, în armonie.
Dacă voi sunteţi zbuciumaţi, duşmăniţi, certaţi, dezbinaţi, El nu poate locui cu voi.
Se retrage în inimile care pot fi aşa cum doreşte El.
Vai, în atâtea adunări numite ale Lui, Hristos nu stă. Nici nu poate sta. Nu găseşte nici un loc.
La atâţia slujitori care se pretind ai Lui, Iisus Cel Ostenit n-are nici o odihnă. Şi nici o plăcere să stea deoarece sunt mereu frământaţi, certaţi, nervoşi, nesuferiţi, urzitori de rele şi agitaţi.
Oare la tine Iisus Cel Ostenit are o inimă bună unde să se odihnească?
O, Domnul şi Mântuitorul nostru Iubit, Te rog să faci şi din inima mea un loc curat şi proaspăt totdeauna, în care Tu să poţi odihni cu plăcere şi ai Tăi să găsească înviorare şi putere.
Căci numai astfel eu voi putea arăta recunoştinţă pentru tot ce mi-ai dat Tu şi prin asta voi putea fi fericit şi binecuvântat şi eu. Amin.
Traian Dorz,
din “Hristos – Izvorul nostru”
editura “Oastea Domnului”, Sibiu