Meditaţii

Iisus vindecă doi orbi

Evanghelia aceasta ne spune cum a tămăduit Iisus doi orbi. Astfel de orbi care cerşesc pe la poduri sau pe lângă drumuri sunt şi azi şi datori suntem cu toţii să-i miluim. Dar, în afară de aceştia, mai sunt şi altfel de orbi: sunt cei orbi cu sufletul. Orbia cea sufletească o fac patimile şi păcatele cele grele. Spre pildă, doi oameni cuprinşi de focul mâniei nu sunt altceva decât doi orbi care nu mai văd şi nu mai judecă nimic. Desfrânatul, de asemenea, este un orb ce nu mai vede nimic curat şi sfânt, ci merge orbeşte înainte pe calea poftelor spurcate ce-i omoară, rând pe rând, sănătatea, viaţa şi sufletul. O şi mai cumplită orbie sufletească face beţia. Beţivul este şi el un orb ce şi-a pierdut cu totul vederea sufletească. Despre acest fel de orbi zicea Psalmistul: „că ochi au şi nu văd…“. Aţi văzut cum pe cei orbi îi duc alţii de mână sau de bâtă, unde ei nici nu ştiu. Întocmai aşa îi poartă patimile şi păcatele pe oamenii cei stăpâniţi de ele.

Oh! Ce cumplită orbie sufletească este în lumea de azi. Parcă s-au împlinit cuvintele Scripturii ce zice că: „domnul veacului acestuia (diavolul) a orbit minţile necredincioase, să nu vadă strălucind Evanghelia lui Hristos.“ (II Cor. 4, 4). Lumea şi oamenii de azi trăiesc în cumplită orbie sufletească, pentru că n-au primit cu adevărat lumina lui Hristos, Care a venit în lume „să dea orbilor vedere“ şi să „lumineze pe cei ce şedeau în întuneric şi în umbra morţii“ (Psalm 106, 10).

Iisus este „lumina cea adevărată care luminează pe tot omul ce vine în lume“ (Evanghelia de Paşti). „Eu sunt Lumina lumii – zicea Iisus – tot acela ce vine după Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii“ (Ioan 8, 12).

Lumina lui Hristos luminează tuturor şi toţi care o primesc pe dânsa cu adevărat „ies din întuneric şi se fac fiii luminii“ (Ioan 12, 36). „Dar osânda aceasta este că Lumina a venit în lume, însă oamenii iubiră mai mult întunericul…“ (Ioan 3, 19). În zilele noastre, lumina iar s-a împreunat cu întunericul şi întunericul a copleşit lumina, pentru că creştinii de azi n-au primit cu adevărat pe Iisus Mântuitorul şi lumina Lui despre care zice Evanghelia din ziua de Paşti că: „întunericul n-o poate cuprinde pe ea“. „Rodul luminii stă în dreptate, în dragoste şi adevăr“ (Efeseni 5, 9). Însă ce vedem noi azi în lume? Vedem rodul întunericului: ura, nedreptatea, minciuna etc. „Cine zice că este în lumină şi urăşte pe fratele său este în moarte şi întuneric“ (I Ioan 2, 9–11). Într-o astfel de lumină mincinoasă trăiesc cei mai mulţi creştini. Oamenii urăsc lumina pentru că iubesc păcatele, şi „orice făptură care făptuieşte rele urăşte lumina pentru că faptele lui nu sunt văzute şi mustrate…“ (Ioan 3, 20).

Să luăm aminte! Orbia sufletească este cea mai cumplită boală şi nici un alt doctor nu poate tămădui o astfel de boală decât Doctorul Care i-a tămăduit pe orbii din Evanghelie: Iisus Hristos. Orbii din Evanghelie s-au tămăduit prin credinţa lor cea tare, prin încrederea lor în puterea lui Iisus şi prin dorinţa lor cea vie care suspina, zicând: „Doamne, miluieşte-ne!“ Aşa şi noi să cădem înaintea lui Hristos cu credinţă, adică cu încredere în Jertfa lui cea sfântă şi mântuitoare şi cu dorinţa vie de a ne tămădui. O credinţă ce te lasă tot orb şi tot în păcate este o credinţă fără Hristos şi fără putere.

Despre Apostolul Pavel ne spun Scripturile că, în drumul spre Damasc (când era Saul şi mergea să prigonească pe Hristos), i-a ieşit în cale o lumină care l-a orbit pentru o clipă şi apoi i-a dat o altă vedere şi alte purtări. Din Saul l-a făcut Pavel, şi din prigonitor, apostol. „A fost aceasta o orbie după care a văzut şi a făcut şi pe alţii să vadă“ – zice Sf. Ioan Gură de Aur. Aşa trebuie, iubite cititorule, să ieşi şi tu din orbia şi robia păcatelor şi patimilor. „Eu sunt Lumina vieţii, a lumii – zicea Iisus – tot acela ce vine după Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii“ (Ioan 8, 12). Credinţa şi lumina lui Hristos trebuie să-ţi dea şi ţie alţi ochi şi altă vedere, alte picioare şi altă umblare, altă gură şi alte vorbe, altă inimă şi alte simţuri. O credinţă ce nu te scoate şi pe tine din orbia şi robia patimilor, o credinţă ce nu te întoarce şi pe tine din drumul „damascului“ păcatului este o credinţă fără Iisus şi fără nici o putere de mântuire sufletească.

Păţania unui medic

Un doctor a agrăit odată – aşa, cam în batjocură – pe un preot, cu următoarele vorbe:
– Sfinţia ta te numeşti păstor de suflete; spune-mi, te rog, ai văzut vreodată un suflet?
– Nu, răspunse preotul!
– Dar de auzit, l-ai auzit?
– Nu!
– Dar de gustat, l-ai gustat?
– Nu!
– Atunci, poate că l-ai mirosit?
– Nici aceasta!
– Nici nu l-ai simţit?
– Ba da, l-am simţit – răspunse preotul.
– Va să zică, încheie doctorul cu un aer de învingător, din cele cinci simţuri ce le ai, patru vorbesc contra sufletului şi numai unul pentru suflet! Şi dumneata tot mai crezi că este suflet?
Atunci preotul îl întreabă pe doctor aşa:
– Dumneata eşti medic?
– Da!
– Spune-mi, ai văzut dumneata vreodată o durere?
– Nu!
– Dar de auzit, ai auzit-o?
– Nu!
– Dar de gustat, ai gustat-o?
– Nu!
– Atunci poate ai mirosit-o?
– Nici aceasta!
– Nici n-ai simţit-o?
– Ba da, am simţit-o!
– Iată dar, zise preotul, din cele cinci simţuri ce le ai, patru vorbesc contra durerii şi numai unul pentru ea. Şi dumneata tot mai crezi că este durere?
Doctorul înţelese lecţia şi plecă ruşinat

Părintele Iosif TRIFA

Lasă un răspuns