Iisuse, o, Iisuse, cu umede priviri,
Ţi-nchin acum prinosul înaltelor trăiri.

În slovele-nşirate pe firele de vers
e plânsul şi cântarea, şi dorul meu neşters,

E inima întreagă cu dragostea din ea,
deschisă ca la-ntâia atingere a Ta.

În marea ei de flăcări sunt simţuri şi trăiri
înalte cât frumseţea statornicei iubiri.

În taina-nşiruirii de şoapte şi cântări
suspină şi se roagă aprinsele chemări.

Şi creşte bucuria iubirii fără saţ
ca dulcea aşteptare a ochilor scăldaţi.

Şi Îţi închină-ntreaga-ncăpere unde sânt
păstrate ca Misterul în chivotul preasfânt.

…O, iartă dacă-n ele va fi vreun gând nebun,
că-n dorul sfânt, adesea, eu n-am ştiut ce spun

Şi n-am ştiut, adesea, cuvântul ce-l aleg,
să-ncapă-n el iubirea cu focul ei întreg.

Să pot să-l spun în felul în care zace-nchis
în locul lui de flăcări şi-n ochii mei de vis.

…O, dacă daru-acesta de Tine-ar fi primit
ca mirul Magdalenei – e tot ce-am mai dorit.

Îmi e de-ajuns că duhul deplin mi-ai înţeles,
că numai pentru Tine-i tot ce-am mai drag şi-ales.

Şi-n umeda-Ţi privire, ce limpede-aş vedea
răsplata înmiită la toată jertfa mea…

…Primeşte-mi-l în ceasul de taină şi de har,
când jertfa necurmată s-aprinde pe altar.

E pâinea cea mai bună din grâul meu divin,
din scumpa mea grădină, e cel mai gingaş crin.

Din turma mea frumoasă, e mielul cel ales
şi-i rodul cel mai dulce, din via mea, cules.

TRAIAN DORZ din ”Cântarea Cântărilor mele”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014