Poezie Traian Dorz

IISUSE, O, IISUSE… (II)

…O, ai ştiut, Iisuse,
– şi totuşi Tu ai vrut
să-mi dai cât poate nimeni nu-i încă să fi-avut
şi m-ai trimis acolo să sufăr şi să spun
pe unde n-a mers nimeni să nu fi-ntors nebun,
şi unde n-a fost nimeni să iasă cum era
’nainte de-a da preţul atât cât se cerea…
– Într-un pustiu în care nici un răsunet nu-i,
ci tot te duci niciunde şi tot zici nimănui…

Am spus despre Iubire, cu harul ei ceresc,
de flăcările care alină şi sfinţesc,
am spus despre durere cu imnul cel mai sfânt
– că-n ele-i tot ce are ceresc acest pământ
şi-n ele-i tot ce are pământ ce e din cer,
doar ele sunt eterne – iar eu sunt fum ce pier…

Am spus doar despre ele, – că-n lumea asta nu-s
comori şi adevăruri aşa să se fi spus;
– am spus despre acestea cum altfel n-am ştiut,
iar azi sunt singur-singur
– mai mult ca la-nceput…

…Mi se părea c-ascultă cei ce părea că sînt,
dar nu, – mi-era cuvântul, – se-ncrucişa cu vânt,
şi îmi era lumina prelinsă aburind
pe gheaţa depărtării ce însera murind…

Azi toată tinereţea şi-avântul fericit
mi-am mistuit-o-n slujba din care ies zdrobit,
ci doar mai am puterea cât să mai pot striga
suspinul care singur mai arde-n viaţa mea:
– O, Vino, Vino, Vino…
şi braţele în sus
încremenesc în spasmul cuvântului ne-spus;
şi-n dorul ce nici astăzi n-am cum să-l mai arat,
cât mi-a rămas spre Tine de ’nalt şi de curat,
n-am nici cântări, nici lacrimi, nici şoapte să mai spun…
Iisuse, – iartă-mi plânsul, nu-l socoti nebun…

TRAIAN DORZ din ”Cântări Uitate”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

Lasă un răspuns