Să ne iubim şi să-L iubim pe El, pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfânt, pe Sfânta Fecioară, pe Sfinţii Părinţi, care ne-au croit drumul şi ne-au lăsat urme de sânge, ca să nu ne abatem nici la dreapta, nici la stânga. Să călcăm pe urmele lor şi aici, la mormântul Părintelui nostru care a sunat înflăcărat în ţara şi în Biserica noastră, de-a ajuns şi până la urechile noastre şi Domnul ne-a deschis mintea şi inima ca să credem, să înţelegem Scripturile. Şi, într-adevăr, aşa cum zice Cuvântul lui Dumnezeu în Evanghelia după Ioan 6, 40: „Voia Tatălui Meu este ca acela care vede pe Fiul şi crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” – şi făgăduinţa Domnului Iisus este aceasta – „şi Eu îl voi învia în ziua de apoi”.

Rămânem aici, la picioarele Domnului nostru Iisus Hristos, la piciorul Crucii, la mormântul Părintelui Iosif, care sigur fericit priveşte şi se roagă pentru noi; şi-l rugăm să se roage în continuare, aşa cum zice fratele Traian, în rugăciune şi cântare: Părinte Iosif, spune-I lupta noastră, priveşte la duhurile cu care avem de luptat. Le vedem. Mulţumim că ne-ai dat cum să le cunoaştem, să le deosebim, că altfel şi noi am fi căzuţi.

Constantin IACOBUŢĂ

(Cuvânt la adunarea Oastei Domnului, Sibiu; 12 febr. 2006)