Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home În Biserica şi în credinţa noastră, naşterea din nou este Taina Pocăinţei.

În Biserica şi în credinţa noastră, naşterea din nou este Taina Pocăinţei.

În Biserica şi în credinţa noastră, naşterea din nou este Taina Pocăinţei.

Aceasta este naşterea din nou. În Biserica şi în credinţa noastră, naşterea din nou este Taina Pocăinţei. Acea schimbare pe care Dumnezeu o face când sufletul, din starea de păcătos căzut, pierdut, Îl află pe Hristos şi trece prin credinţă, prin Cuvântul şi prin Puterea lui Dumnezeu, din starea de rob al păcatului, la starea de fiu al Împărăţiei, al neprihănirii. Din starea de stăpânit al duhurilor rele, al patimilor şi păcatelor, în starea de vindecat al lui Hristos.

Un astfel de om îşi schimbă domiciliul: din locul păcatului, din locul pustiu, din mormintele şi din locurile murdare şi îngrozitoare în care îl ţinea satana pe om, – el trece la picioarele Domnului, printre ucenicii Domnului, în lucrarea Domnului, în umblarea şi ascultarea de Dumnezeu.

Aceasta este schimbarea cea mare pe care Evanghelia Domnului nostru o propovăduieşte pe toate paginile ei, fie că e vorba de Samariteanul milostiv care l-a ridicat pe cel bolnav şi l-a dus, de unde era căzut, în hanul mântuirii, fie că e vorba de fiul pierdut care a venit de la porci la casa părintească, fie că e vorba despre banul găsit sau despre oaia găsită, sau despre oricare alta din pildele Evangheliei. În esenţa lor, în sâmburele lor şi în adevărul lor este totdeauna vorba despre naşterea din nou. Despre acea schimbare mântuitoare care se cere pentru ca fiecare om care doreşte să fie mântuit trebuie s-o cunoască şi prin care trebuie să treacă fiecare dintre ei.

Mântuitorul i-a schimbat pe toţi ai Săi, de la cea dintâi chemare. Apostolilor Săi, ascultarea de Hristos le-a schimbat viaţa. Urmarea lui Hristos le-a schimbat locul, le-a schimbat firea la fiecare dintre cei care au ascultat Cuvântul Său.

Aceasta este taina mântuirii. Aceasta este Taina Pocăinţei şi fără de această taină nu există mântuire, pentru că este scris: dacă nu se naşte cineva din nou, adică din apă şi din duh, adică din Cuvântul lui Dumnezeu şi Puterea lui Dumnezeu, cu nici un chip nu poate vedea şi nici nu poate intra în Împărăţia lui Dumnezeu.

Mântuitorul a spus: „Dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu nici un chip nu veţi intra în împărăţia lui Dumnezeu”. Să nu vă înşelaţi! De aceea Mântuitorul a spus acel lucru, fiindcă pentru Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să te naşti din nou, ca să capeţi firea duhovnicească, firea cerească prin care poţi să moşteneşti această împărăţie. Ca să moşteneşti ceva în lumea aceasta, trebuie să te naşti într-o viaţă trupească, să capeţi, din nişte părinţi trupeşti, un nume şi un trup pământesc şi să ai o viaţă pământească, să îndeplineşti anumite codiţii pentru stăpânirea şi pentru moştenirea, şi pentru umblarea, şi pentru dobândirea acestor lucruri de pe pământ.

Dar acelaşi lucru îţi trebuie şi pentru viaţa veşnică şi pentru împărăţia cerească. Cum pentru lumea aceasta ne trebuie o fire pământească, o fire trupească, tot aşa ne trebuie pentru lumea cealaltă o fire duhovnicească, o umblare duhovnicească, o fiinţă duhovnicească. Ne trebuie un nume duhovnicească, ne trebuie un trup duhovnicesc, ne trebuie o gândire duhovnicesc, ne trebuie o umblare duhovnicească şi o viaţă duhovnicească.

Fără acestea, noi nu putem moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. În Cuvântul lui Dumnezeu este scris acest lucru în nenumărate locuri şi feluri, toate însă având în vedere acelaşi lucru: naşterea din nou şi umblarea în ascultare de Dumnezeu.

Acest lucru s-a petrecut şi în Evanghelia de astăzi şi e bine ca, ascultând-o sau după ce am meditat şi după ce am auzit-o, să rămânem cu aceste adevăruri în inima noastră, pentru că ele ne privesc pe fiecare dintre noi. Cum Dumnezeu ne-a dat un trup firesc în lumea aceasta, o viaţă firească, un nume firesc, o umblare firească, aşa El, prin naşterea din nou, ne dă un nume duhovnicesc şi vrea să avem o umblare duhovnicească şi un merit duhovnicesc cu care vom moşteni apoi, la capătul acestei vieţi, viaţa cea veşnică şi fericită în împărăţia cea duhovnicească, pregătită pentru noi, pentru toţi, de Domnul.

Îi mulţumim Domnului că a avut milă de noi.

din vorbirea fratelui Traian Dorz la adunarea de la Săucani – octombrie 1981
61. „DU-TE ŞI SPUNE LA AI TĂI”
Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, vol. 2

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!