Meditaţii

În ce constă sfinţenia

Sfinţenia constă într-o astfel de întărire a omului în bine, prin virtuţi, încât să nu mai săvârşească nici o faptă rea şi nici măcar în gând să nu mai fie tulburat cu uşurinţă de ispita de a face vreun rău. Atunci omul ajunge să fie liber de orice patimă, ajunge la virtutea nepătimirii. În acelaşi timp, el se ridică la o dragoste necontenită faţă de Dumnezeu şi de oameni. Nepătimirea şi dragostea fierbinte, neîntreruptă, acestea sunt semnele stării de sfinţenie. Când a ajuns aici, omul s-a ridicat, de la chipul dumnezeiesc restabilit în el la Botez, la asemănarea cu Dumnezeu.

În starea de sfinţenie, Harul a străbătut cu totul din adâncul inimii omului, în toată fiinţa lui, luminându-l duhov-niceşte. Şi, deoarece unde e Harul acolo e şi Duhul Sfânt şi acolo e şi Domnul Hristos, în omul sfânt cei din jur între-zăresc pe Hristos după cum el însuşi simte atunci în sine pre-zenţa lui Hristos. Dar sfinţenia nu este o stare încheiată, ci se desăvârşeşte în vecii vecilor.

Iată cum descrie Sf. Diadoh al Foticeii semnele acestei stări:

„Când vom începe însă să împlinim cu râvnă fierbinte poruncile lui Dumnezeu, harul, luminând toate simţurile noastre printr-o adâncă simţire, va arde pe de o parte amin-tirile noastre, iar pe de alta, îndulcind inima noastră cu pacea unei iubiri statornice, ne va face să izvorâm gânduri duhov-niceşti, nu după trup”.

Ce pildă ne-a lăsat nouă Domnul Iisus Hristos? Ca să călcăm pe urmele Lui (cf. I Pt 2, 21).

„Două bunuri ne aduce nouă harul cel sfânt prin Botezul renaşterii, dintre care unul covârşeşte nemărginit pe celălalt. Cel dintâi ni se dăruieşte, căci ne înnoieşte cu apa însăşi şi luminează toate trăsăturile sufletului, adică chipul nostru, spălând orice pată a păcatului nostru. Iar celălalt aşteaptă să înfăptuiască împreună cu noi ceea ce este asemănarea. Deci când începe mintea să guste întru multă simţire din dulceaţa Prea Sfântului Duh, suntem datori să ştim că începe harul să zugrăvească peste chip Asemănarea, înflorind o virtute prin alta şi înălţând chipul sufletului din strălucire în strălucire. Căci toate virtuţile le primeşte mintea prin simţire, înaintând după o măsură şi rânduială negrăită. Dar dragostea duhov-nicească nu o poate câştiga cineva până ce nu va fi luminat de Duhul Sfânt. Şi până ce nu primeşte mintea în chip desăvârşit asemănarea prin lumina dumnezeiască, poate avea aproape toate celelalte virtuţi, dar este încă lipsă de dragostea desăvârşită. Nici nepătimirea nu o poate dărui sufletului altă virtute, decât numai dragostea.

(Din Înv. de cred. Creştină Ortodoxă, pg. 152, 153)

Taina vieţii : popas sufletesc duhovnicesc / Cornel Rusu. – Sibiu : Oastea Domnului, 2010

Lasă un răspuns