Pr. Claudiu Melean
“Preacucernice și iubite părinte, iubiți frați întru Hristos,
Am început să tresărim – cred că fiecare dintre noi – dimineața, când am văzut zăpadă, și acum am tresărit din nou când am auzit cuvintele, pentru că simțim bucuria Crăciunului cum se apropie pas cu pas de sufletele noastre. Și parcă ni s-au descrețit frunțile, parcă ni s-a îndreptat spatele, parcă viața duhovnicească începe să intre mai cu putere în inimile noastre, mai ales că am venit astăzi la Sfânta Liturghie.
Biserica ne-a așezat înaintea inimilor noastre o Evanghelie, o minune pe care Domnul Iisus Hristos o face și care nu are în sinea ei un lucru spectaculos ca și multe alte minuni: o femeie gârbova, o femeie cocoșată, ”o femeie care nu se putea îndrepta nicicum” – ne zice evanghelistul Luca, în cap. 13. Venise în zi „de sâmbătă” în sinagogă. Știți că evreii merg sâmbăta, prăznuiesc „sâmbăta” ca zi de odihnă. Venise în sinagogă, și acolo o vede Mântuitorul. Adică în această suferință a ei, îi zice doar câteva cuvinte:
„Femeie, ești dezlegată de neputința ta!”
Și-a pus mâinile asupra ei, și ea îndată s-a îndreptat. Și slăvea pe Dumnezeu. Păi, în asta stă toată minunea. Și de multe ori oamenii spun că „nu e mare lucru”.
Nu știu dacă în ziua de astăzi se poate ca, prin operație, să se vindece cineva de îndoirea coloanei vertebrale. Dar cert este că Mântuitorul vrea să transmită ceva și prin vindecarea acestei femei. Că nu degeaba precizează Sf. Luca că „această femeie avea un duh de neputință, și nu putea să se ridice în sus nicidecum”. Asta însemnă că ea mergea cocoșată, și ce priveliște avea? Ia încercați să mergeți aplecați în jos, și cu o cârjă de un metru-așa, și vedeți ce priveliște aveți, ce vedeți. De bună seama că veți vedea mai bine asfaltul, lucrurile de pe drum, bordurile, dar de buna seama că nu veți vedea frumusețile – nici ale caselor, nici ale ninsorii, nici ale norilor sau ale soarelui, nicidecum să vezi cele mai mari frumuseți ale cerului. Și asta vrea să ne arate Mântuitorul de fapt, că omenirea întreagă, prin păcat, s-a gârbovit, că omenirea întreagă, prin depărtarea de Dumnezeu, a început să privească la lucrurile de jos, a început să-și îndoaie verticalitatea duhovnicească și să nu mai vadă cele cerești, să vadă doar cele pământești. Și culmea știți care este? Că lumea în care trăim parcă același lucru vrea să ne învețe – așa de multe lucruri ne înconjoară, care ne arata realitățile acestui pământ încât, dacă am sta să le analizam, am intra în disperare foarte repede.
Dacă ați fi în locul unui duhovnic, al unui preot care spovedește, și ați vedea câte probleme are fiecare om în parte, dincolo de aparențele care ne înșală de foarte multe ori, dacă ați vedea câte femei sunt necăjite că sunt bătute de soții lor, că sunt înjurate, că nu sunt respectate, câți bărbați sunt în tot felul de patimi – ale alcoolului, ale desfrâului -, câți tineri sunt disperați că nu pot să își găsească un rost în viață, că nu-și găsesc un loc de muncă, câți tineri văd că nu mai are niciun rost să învețe, să facă scoală, că nu-și trec examenele sau că le trec prin fel și fel de alte metode decât învățatul, poate că, stând să ascultați într-un post al Crăciunului sau al Paștilor o mulțime de spovedanii, ați pleca deprimați. Și cred că nu se întâmplă lucrurile acestea degeaba. Hristos a dat preotului putere să spovedească pentru că el să nu plece acasă dărâmat. Să știți, dacă am fi numai cu puterea omenească, am fi dărâmați după câte auzim la spovedanie.
Dar Dumnezeu vrea să vina în ziua de astăzi și să ne îndrepte privirea în sus. Vrea să ne spună:
Nu mai priviți cu disperare la partea goală a paharului, nu mai priviți necăjiți la câte rele se întâmplă împrejur, ci priviți cu nădejde la Cer, la viața veșnică, la mântuirea pe care Hristos a venit să v-o dăruiască.
Pentru că El S-a coborât din Ceruri tocmai din această cauză, că oamenii nu mai puteau să privească spre Cer, că oamenii au ajuns într-o așa nesimțire – zice unul dintre părinții Bisericii, Sf. Maxim Mărturisitorul -, că nici n-au mai dorit cerul. Și m-am gândit: oare, câtă realitate și în ziua de astăzi! Câți oameni își mai doresc Împărăția lui Dumnezeu, viața veșnică? Câți oameni doresc să trăiască împreună cu Dumnezeu și cu toți sfinții? Foarte puțini. De ce? Pentru că ne-a obișnuit lumea să ne dorim cele de aici, de pe pământ, să scormonim în gunoaiele lumii și să ne bucuram de ele.
Am văzut un filmulet foarte interesant, un fel de desen animat, pe internet, cu un „porcușor” [Prikoke]. Un porc ce trăia în coteț și zicea:
„Măi, oare ce vor dihaniile astea cu două picioare cu mine de-mi dau atâta de mâncare? Poate că vor să mă sloboade la libertate, vor să fiu mai puternic, oare de ce m-or hrăni mai mult, dar eu nu pot să mănânc mai mult”.
Uite, vine pisica din curtea respectivă și zice:
„Măi porcule, hai să te învăț eu cum e cu libertatea adevărată. Uite, oamenii ăștia vor să te îngrașe că să te taie de Crăciun”.
Și porcul zice:
„Du-te de aicea, că ești animal șiret! Tu vrei să spui că oamenii îmi vor mie răul, vor să mă taie! Nu, oamenii sunt prietenii mei, ei mă scarpină după ureche, uite – îmi dau paie, îmi dau lături, îmi dau de toate. Păi și-acum cum vii tu aicea să îmi spui că ei vor să mă omoare pe mine?!”
Și pisica îi spune:
„Eu am mai cunoscut și alții ca și tine, care au trăit prin cotețe din astea, și toți au ajuns prin răcituri, prin cârnați, prin tot felul de mese ale dihaniilor cu două picioare”.
Și porcul zice:
„Dar ce am de făcut?”.
„Păi uită-te, cotețul e putrezit de acuma de atâta vreme, tu cât ești de mare, zi „Acum!!”, te trântești în el și fugi în pădure la libertate” – îi zice pisica.
Dar porcul zice:
„Cum libertate, dar nu am eu aicea libertate? Păi eu am tot ce vreau aicea. Am de mâncare, am unde să dorm, nu-mi lipsește nimic”.
Și atunci ia și se duce din nou la troacă, că i-au pus oamenii iar ceva de mâncare, și zice:
„Mai vino iar mâine pe la mine și mai discutam”.
După ce-am văzut desenul asta animat, m-am gândit cutremurat: câtă asemănare cu noi, oamenii, cu lumea aceasta în care trăim cu diavolul care vine să ne înșele, să ne păcălească, care ne face să avem impresia că „noi avem tot!”, că „suntem liberi!”. Zicea pisica acolo, la un moment dat zice: „tu n-ai nimic dar ți se pare că ai totul!”. Și așa suntem noi oamenii: n-avem nimic, mai nimic pe pământul acesta și, pâine-și-circ, ni se pare că avem totul. Suntem mulțumiți, suntem fericiți că avem de mâncare, că avem un loc de munca, că avem „distracție”. Așa zicea cineva [“Marele inchizitor” al lui Dostoievski, n.n.]: „dă-le la oameni mâncare și distracție, și oamenii toți te vor asculta!”. Și, după principiul acesta, foarte multe popoare au fost manipulate, au fost duse unde au vrut conducătorii lor. Le-au dat de mâncare și distracție. Și-n felul acesta au fost aplecați oamenii să nu mai vadă altceva. Să nu mai vadă libertatea adevărată, să nu mai aibă verticalitate, să nu mai poată hotărâ singuri nimic! Adică: ei să vadă gunoaiele și să fie dirijați într-o parte și-n alta după cum vrea politicul – ca să zic așa. Și asta nu întâmplător!
Hristos vine în ziua de astăzi să ne învețe că am fost creați oameni verticali. Cred că am mai zis aici: în limba greacă „om” se spune „anthropos” și cuvântul ăsta analizat, înseamnă „privitor în sus”. Omul a fost creat de Dumnezeu să privească în sus, să-și dorească Cerul, să dorească mântuirea! Dar diavolul a-nceput să-l facă să privească în jos.
În femeia gârbova din Evanghelie ar trebui să ne vedem pe fiecare dintre noi în parte, și toată omenirea la un loc, [pe] care ne-a înșelat diavolul să privim și să ne mulțumim cu cele de pe pământ, să fim „liniștiți și fericiți”. Și când cineva ne spune: „păi, Cerul…, Împărăția lui Dumnezeu…, Viața veșnică…” zicem: „a, păi… interesante lucruri, frumoase! Dar mai treci mâine pe la noi și-apoi mai discutăm” – efectiv să nu ne mai sensibilizeze nimic.
Hristos S-a pogorât din Ceruri că să ne explice lucrurile acestea, că să ne arate puterea de-a ne dez-gârbovi, de a ne îndrepta. Și-am pus întrebarea: oare, ce-nseamnă un om vertical, un om cu verticalitate? Pentru că femeia aceasta, după ce Mântuitorul Și-a pus mâinile peste ea – ne spune Evanghelistul–: „s-a îndreptat și-L slăvea pe Dumnezeu”. A fost dezlegată de neputința ei și, apoi, cu coloana vertebrală dreaptă Îl slăvea pe Dumnezeu din Ceruri. Asta înseamnă că un om care are o verticalitate duhovniceasca nu se mai lasă clătinat în dreapta și-n stangă de nimic. Un om care are înaintea ochilor mântuirea pe care a adus-o Hristos, Împărăția lui Dumnezeu, chiar și după ce pleacă de la biserică el nu mai uită lucrurile acestea. Daca vreți, este ca o mamă care, atunci când are un copil mic, tot timpul îi poarta de grija. Chiar și atunci când nu este în prezența copilului, ea se gândește: „oare ce face copilul meu acum, cu cine este acum?”. Am văzut familii care fac cu schimbul – și m-am bucurat tare mult – vin la biserica cu schimbul: o dată vine tata, o dată vine mama și celălalt [părinte] rămâne acasă să aibă grijă de copil. Dar să nu credeți că cel care este în biserica s-a rupt total de grija copilului – nici vorba! El se gândește: „e-n siguranță cu soțul, sau cu soția, sau cu cine l-am lăsat acasă?”. Ei, în felul acesta ar trebui să ne fie drag Hristos! Și viață veșnică! Chiar și după ce plecam din biserica noi să ne gândim cum să nu-L pierdem pe Hristos, cum să avem grija ca Hristos să nu fugă, să nu plece de la noi! Sau, mai bine zis, să nu-L alungăm din viața noastră! Acesta este un om vertical.
Asta știți ce-nseamnă? Că după ce-am ieșit afară, când vine cineva și ne supără, ne enervează, ne provoacă la mânie, noi [să] nu-L alungăm pe Hristos mâniindu-ne, ci-ncercăm s-avem răbdare, să ne stăpânim limba, să ne stăpânim nervii. Asta-nseamnă că, daca cineva îți dă bani mai mulți, nu te duci în alta „Biserica”, nu te duci la altă sectă, nu ți se schimăa învățătura după cum bate vântul. Asta-nseamna că, dacă ninge afară, sau plouă, sau e soare, sau e căldură, tu știi că duminica ai de venit la biserica. Nu te mai împiedică nimic! Asta-nseamna verticalitate! Înseamnă că, daca prietenii și colegii te-ndeamna la păcat, chiar daca sunt majoritari, tu nu cedezi, tu ramai pe poziția aceea pe care te-a pus Hristos, pe care te-a pus Dumnezeu! Uitați-vă ce zice Sfântul Apostol Pavel efesenilor despre lucrul acesta: „El ne-a dat pe unii apostoli, pe alții prooroci, pe alții evangheliști, pe alții păstori și învățători spre desăvârșirea sfinților, la lucrul slujirii, la zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toți la unitatea credinței și a cunoașterii Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârșit, la măsura vârstei deplinătății lui Hristos”. Și aici, fiți atenți, „că să nu mai fim copiii duși de valuri, purtați încoace și încolo de orice vânt al învățăturii, prin înșelăciunea oamenilor, prin vicleșugul lor, spre uneltirea rătăcirii; ci, ținând adevărul în iubire, să creștem întru toate pentru El, Care este capul: Hristos”.
Ia, uitați-vă că Sfântul Apostol Pavel de atunci vorbea despre „a fi copii duhovnicește, purtați încoace și-ncolo”, despre „înșelăciunea oamenilor”, despre „vicleșugul unor oameni”. Să știți că, și-n ziua de astăzi, sunt foarte mulți oameni vicleni, care-ncearcă să-i ducă – mai ales pe tineri – spre pierzare. Deschideți numai internetul și veți vedea! Nu mai sunt vremurile acelea ca să vina cu forța, să vină „comunismul”, sau să vina turcii, și să ne oblige să nu mergem la biserică și să nu ne închinam, ci sunt vremuri schimbate într-un vicleșug extraordinar, punându-i omului la dispoziție tot felul de porcării – omul să se-nvețe cu ele!
Chiar discutăm, săptămână trecută, cu câțiva tineri: – și să mă iertați că vorbesc lucruri așa, mai „deocheate” în biserica- atunci când au început „metodele contraceptive” să fie lansate pe piață, toți „oamenii” au zis „Acuma s-a rezolvat ! Putem să desfrânam cât vrem, că n-o să mai avem copii!” Și culmea știți care-a fost? A crescut și numărul de avorturi, a crescut și numărul de-mbolnăviri, cu boli „cu transmitere”, pentru că oamenii au avut, de fapt, un alt interes, un vicleșug în spate: punând înaintea ochilor „metode contraceptive”, a fost o invitație – „de-acuma e liber să desfrânați! Nu mai ascultați de ce zice Biserica, nu mai ascultați de ce zice Dumnezeu, de-acum aveți libertate”.„Libertatea” asta, din păcate, a ajuns o robie, au ajuns oameni dependenți de desfrânare. America e zăpăcită că foarte mulți tineri se-mbolnavesc din cauza aceasta. De ce? Pentru că unii oameni au încercat să-i controleze pe tineri, au încercat să facă bani pe pielea lor tocmai inducandu-le în cap, în minte, că „e liber să faci ce vrei: e liber să te-mbeți, e liber să te droghezi, e liber să fumezi,…” – toate sunt prezentate ca „libertăți”. Ca și porcul despre care vă spuneam. Toți se considera „liberi”, toți se considera „drepți, dezgârboviți” – și aceasta este cea mai periculoasă boală: să crezi că ești bine dar, de fapt, boala să lucreze înlăuntrul tău.
De aceea aș vrea ca, în ziua de astăzi, să ne gândim la ce a făcut Mântuitorul pentru femeie: la dez-gârbovirea ei trupeasca și să ne gândim că vrea să ne dezgârbovească și pe noi duhovnicește! Vrea să ne facă să ne ridicăm privirea în sus și să ne ferim de orice fățărnicie, pentru că omul care este fățarnic este gârbov duhovnicește. Acela care joacă teatru, se prezintă în Biserică într-un fel, în afara, în alt fel. Aceasta arată o micime a sufletului. De aceea, cei care erau de față la vindecarea femeii gârbove încep să vadă o alta problemă: că Mântuitorul „a călcat sâmbăta” – așa spun fățarnicii, fariseii, mai marele sinagogii – „veniți în celelalte zile și vă vindecați, iar nu sâmbăta!”. Iar Mântuitorul vrea să arate de fapt că „sâmbăta” – sau ziua Domnului – este și mai potrivit să faci binele! E și mai potrivit să te milostivești de cel de lângă tine! Sau, dacă vreți, în „ziua Domnului” e și mai potrivit să te îndrepți duhovnicește, să-ți ridici privirea spre Dumnezeu, să te încurajezi, să pleci acasă plin de nădejde că – deși în jur ți se pare că totul se năruie, totul se dărâmă, totu-i plin de nedreptate, de minciună, de neadevăr – totuși Hristos rămâne în Ceruri drept, demn, cu aceeași rânduială, cu aceeași dragoste, cu aceeași bunătate, cu aceeași iertare. El vine de Crăciun din nou și Se pogoară în inimile noastre chiar dacă sunt mai puțini care-L doresc, chiar dacă-s mai puțini care-L cred, chiar dacă sunt mai puțini –sau suntem unul singur! – până va fi unul singur, Hristos va veni! Hristos va avea aceeași Evanghelie, aceeași iubire, aceeași iertare până când oamenii vor crede. După ce nu vor mai crede, când se vor gândi numai la cele pământești, atunci va veni Sfârșitul. Nu voi face caz de poveștile, de basmele pe care le aduc unii oameni despre „sfârșitul lumii în 21 decembrie [2012]”. N-au nicio legătură cu Scriptura, nicio legătură cu Dumnezeu. Aici se va vedea și mai deslușit câtă dreptate are Evanghelia când spune că „despre ceasul acela nu-l va ști nimeni”! Și aici vor rămâne de rușine toți aceia care încearcă să manipuleze. Pentru că a fost un film cu 2012 care i-a întărâtat și i-a speriat pe toți oamenii. Aici se va vedea câtă minciună poate să fie ascunsă subtil în filme, în anunțuri, în reclame, în tot ceea ce ne înconjoară. De aceea, eu aș zice: fiți cu mare băgare de seama la tot ceea ce auziți la televizor, la tot ceea ce citiți pe internet, la tot ceea ce se zvonește, și nu vă luați după povești.
Singurul lucru adevărat este Evanghelia! Singurul lucru adevărat este Dumnezeu și mântuirea! Restul, toate s-au perindat prin istorie ca minciuni și s-au dovedit cu timpul, numai că noi trăim acuma în ele și de aceea poate că tremuram un pic și avem emoții. Trăim în mijlocul lor. Dar Evanghelia niciodată nu s-a arătat de rușine, niciodată nu s-a arătat mincinoasă. Toate s-au împlinit! Mai urmează Apocalipsa. Mai urmează Sfârșitul lumii. Și acesta se va împlini, dar nu după cum vor oamenii, ci după cum vrea Dumnezeu. Nici chiar după cum vor preoții – daca vreți. Eu n-o să pot niciodată, chiar cu Evanghelia [în mână] să vorbesc altceva decât ce spune Evanghelia, că atuncea aș deveni eu mincinos, chiar dacă țin Evanghelia în mână. Evanghelia însăși arată adevărul! Evanghelia însăși ne poate ține vertical. Și – dacă vreți – așa cum [la] un pomișor mic îi punem un țăruș că să crească drept, poate că așa ar trebui să punem Evanghelia, așa ar trebui să-L punem pe Hristos lângă noi și, prin citirea Scripturii, și prin spovedanie, și împărtășanie – încă de mici-, pentru că să nu creștem pe de lături, pentru ca să nu umblăm pe arături, pentru ca să nu o luăm pe alt drum decât ne-a pus Hristos că să ajungem la destinație, adică la Împărăția lui Dumnezeu.
sursa: buciumul.ro
