Trecuseră mulți ani de la prima întâlnire cu fratele Traian. Eram pe atunci un tinerel timid. Pe furiș, m-am dus să-l văd și să-l întâlnesc, ferindu-mă din calea ostilității părinților. Domnul a făcut ca, mai târziu, să ne revedem de multe ori, să locuim, să lucrăm și să trăim împreună, iar apoi să fim și încătușați împreună, înlănțuiți, să dormim pe pat cu saltea de fier, pe podele, pe pământul gol, prin gropi, să bem din același pahar al durerilor și amărăciunilor, să fim bătuți de aceiași pumni și cu aceleași nuiele. Fiind înconjurați de dușmani, stăteam liniștiți, simțindu-ne în mâinile iubitoare și ocrotitoare ale Domnului.
Nu vom uita niciodată bucuriile noastre familiale, când citeam și meditam împreună Evangheliile, începând cu cea după Luca și Ioan.
În afara acestor bucurii, mai aveam și pe aceea a cercetării fraților din toate părțile țării. De la ei aflam vești despre alți frați. Mulți veneau la noi, ca să-și răcorească sufletul obosit. Aici era leagănul dulce, mângâierea celor apăsați, vatra caldă și harul Domnului ce se revărsa cu îmbelșugare peste cei ce-l cereau cu dor.
Tocmai când bucuriile creșteau și se adânceau în unitate sfântă, pe când să serbăm Ziua Nașterii Mântuitorului și a fratelui nostru scump, Traian, mulțumind Tatălui Ceresc pentru marele Său Dar, suntem chemați să răspundem altor chemări. Ni se cerea să-L slăvim prin locuri străine, oprite, pentru ca sufletele înghețate să primească și acolo căldura și lumina Cuvântulu Domnului. Pentru ca, în Ziua de groază și de mânie a Judecății, să-i găsească și pe aceștia pregătiți.
Ajungem cu mașina la Deva. Într-un birou, ni se întocmesc actele. Gardienii ne percheziționează prin buzunare, până la piele. Într-un anumit moment, fratele Traian a putut
să-mi șoptească: „Răspunzi strict la ce ești întrebat. Nimic în plus…”. Apoi ne despărțim, fiind conduși în celule separate.
Acestea ni s-au deschis ca niște morminte reci și întunecoase… Până și culoarele ne erau separate.
O pace profundă și o liniște nebănuită s-au așternut în întreaga mea ființă, încredințându-mă deplin că sunt în Mâna Domnului. Mă gândeam însă cu durere și mă rugam fierbinte pentru scumpa mea soție, știind-o rămasă fără serviciu, fără nici un mijloc de trai, împreună cu sora ei, Elena, și ea tot fără salariu, având în grija lor și pe Nina, fiica fratelui Traian și pe bătrânii care nu se mulțumeau oricum…
Sursa: Cuvântul – cheie a darurilor / Cornel Rusu/ Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2005
