Doamne Sfinte, Domn Puternic, Domnul Păcii şi-al Iubirii,
toate Te măresc pe Tine în tot necuprinsul Firii,
deci şi eu acum, Părinte, dintre braţele durerii,
îmi aplec pios genunchii către Tine-n pacea serii
şi Te rog cu ochii-n lacrimi şi cu inima smerită,
o, primeşte-mi rugăciunea, că din inimă-i pornită.
Cu a vântului aripă ce se pierde-n zări senine,
zboară ruga mea, Părinte, îndreptându-se spre Tine,
iar în stropii cei de rouă care strălucesc pe toate
sunt a mele lacrimi, Doamne, înaintea Ta vărsate.
Dangătul de clopot care cântă-n ceasurile line
e-adorarea mea, Părinte, se înalţă către Tine;
şi ca stropii cei de ceară ce mi se preling pe mână
se prelinge-a mea cântare, gând sfinţit când Ţi-o îngână;
şi spre Tronul Tău, Stăpâne, se îndreaptă-a mea strigare
pentru cei sărmani ce-aşteaptă Mila Ta şi-a Ta-ndurare.
Vino, Iisuse, pe norii cerului şi fă dreptate,
căci Te cheamă mii de inimi flămânzite şi-nsetate.
Vino, Iisuse, şi plată după faptă Tu împarte,
Adevărul, cu-a Ta Mână, de minciună îl desparte,
vino, Iisuse, că lumea-i plină de păcat şi trudă
şi tot omul ce se naşte parcă-i un Pilat şi-un Iudă.
Mor săracii Tăi de foame prin bordeiele uitate,
când bogaţii se răsfaţă în belşug şi-n răutate.
Vino, Iisuse, căci iarăşi mii de glasuri Te recheamă
însetate după Tine ca şi pruncii după mamă,
prea mulţi sunt cei ce, ca Iuda, cu treizeci de-arginţi Te-ar vinde,
nedreptatea peste lume mai mult ca oricând se-ntinde.
Chipul Iudei se răsfaţă şi rânjeşte prin palate,
pe-orice stâlp şi colţ de stradă i se-ncheagă câte-un frate,
pe când Chipul Tău, Iisuse, ars de fum ori şters de ploaie,
zace-n vechi bisericuţe sau la margini de noroaie.
Banul a ajuns un idol pentru-ntreagă omenirea,
de la el, atâţia oameni îşi aşteaptă mântuirea,
cel sărac, lui i se roagă ca să-l facă mai bogat,
cel bogat ar strânge veşnic – şi-n veci tot nesăturat,
cel ce are multul, iarăşi, cu al vremilor tumult,
nesătul cu oricât are, vrea mereu mai mult, mai mult…
Doamne, neghina din lume stă mai-mai să-nece grâul,
au ajuns de mult la culme şi minciuna, şi desfrâul…
În această clipă sfântă, de mă rog şi plâng spre Tine,
o, Părinte, a Ta milă eu azi n-o cer pentru mine
şi în nopţi de chin cu lacrimi când sfinţesc trudite gânduri,
eu nu pentru mine, Doamne, Te implor, atâtea rânduri,
sunt atâţia oameni, Doamne, ce sub greutăţi suspină,
ei cred că li-e dor de apă, dar li-e sete de lumină;
şi atâtea mii de inimi râvnesc vremuri mai senine,
ei cred că li-e dor de pâine, dar li-e foame după Tine;
şi împinşi de-această foame, ca un tunet de aramă,
glasul tuturor, Iisuse, Te doreşte şi Te cheamă…
Doamne Sfinte, Domn Puternic, din nălţimea Ta cerească
poţi să dai, de vrei, viaţă, ori dai moarte pământească,
dar îndură-Te de turma celor blânzi şi goi întruna,
nu Te mânia, Părinte, pe noi toţi pe totdeauna
– pentru dânşii m-aplec, Doamne, înaintea Ta-n suspine,
unde să ne ducem, Doamne, unde, dacă nu la Tine?…
TRAIAN DORZ din ”Cântări Uitate”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014