În sulul Cărţii este scris despre Mine

Întreagă Biblia Îl vesteşte şi Îl mărturiseşte pe Domnul Iisus. Vechiul Testament Îl arată pe El că va veni, iar noul Testament ni-L descoperă pe Dumnezeu venit în trup.

A citi Biblia înseamnă a-L căuta pe El, lucrarea Lui, mântui­rea, voia lui Dumnezeu şi făgăduinţele Lui minunate făcute celor ce cred în El.

De aceea, să ne alipim de Biblie în duhul de rugăciune al Psalmului 119, cerând împreună cu omul lui Dumnezeu ca să ni se descopere acest cuvânt pentru inimile noastre: „Deschi­de-mi ochii, să văd lucrurile minunate ale legii Tale” (Ps 119). Da, Doamne, ia-mi vălul de pe ochi, să văd lucrurile minunate as­cunse de cei învăţaţi şi pricepuţi ai lumii şi descoperite prunci­lor, celor săraci cu duhul, celor smeriţi şi umili, cărora Dum­nezeu le dă har. Da, deschide-mi ochii să Te pot cunoaşte, aşa cum Te-au cunoscut atunci, seara, cei dintâi ucenici, la Emaus. Ia orice văl de pe ochii mei, pentru a vedea frumuseţea şi strălucirea măreaţă în care eşti îmbrăcat Tu, cel mai frumos dintre oameni (Ps 49). Deschide-mi ochii, Doamne, pentru a vedea urmele paşilor Tăi în viaţa poporului ales, în mijlocul căruia Te-ai descoperit apoi când „Cuvântul s-a făcut trup, locuind printre noi plin de har şi de adevăr”.

O, ia-mi vălul de pe ochi, vălul acesta al nepăsării, al negurii, al necredinţei, ca să Te pot vedea în minunatele simboluri ale Vechiu­lui Legământ, în jertfele de sânge şi în arderile de tot, în altarele Cortului şi Templului, în Mana, în Stânca şi pâraiele de ape în pustie, în şarpele de aramă… şi astfel, oriunde voi călători cu citirea prin Sfânta Carte, să merg pe urmele paşilor Tăi, Iisuse Doamne! Să Te văd în vestirea proorocilor şi să simt zbuciumul chinului şi durerilor Tale vestite în prooroci şi în psalmi.

O, cum se vede de lămurit Golgota – cu o mie de ani înainte – în Psalmul 22 şi cum se aud de clar cuvintele pe care durerea amară a Crucii Tale le-a smuls de pe buze când ceata celor fără­delege Te înjura din toate părţile: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?…”.

Cât de clară este arătarea rănilor Tale, despre care proorocul Isaia a scris cu opt veacuri mai înainte de Jertfa Ta: „El era stră­puns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi”.

Da, aşa Ţi-au prevestit starea şi durerea, fiindcă Duhul Tău era în ei când vesteau aceste lucruri.

Ca pe o stea din depărtare, ca pe un luceafăr strălucitor de dimineaţă şi ca pe un soare puternic – aşa Te-au văzut proorocii din depărtare, însă atât de clar, încât au fost în stare aproape să poată spune ca şi ucenicii la marea Tiberiadei, stând pe ţărm: „Este Domnul!”

Da, în sulul Cărţii este scris despre Tine. În Vechiul Testament, Tu spui: „Iată-Mă că vin!”. Prin întunericul care acoperă popoarele şi chiar ţinutul lui Zabulon şi Neftali, Tu vii, Te apropii: „Vin, ca să fac voia Ta, Dumnezeule!”. Vii ca să fii lumina neamurilor şi slava poporului Tău, Israel. Vii ca să dai lumină orbilor, să dai viaţă celor morţi, vii ca să spui celor slabi de inimă: „Nu vă temeţi!…”. Vii cu iubirea care vrea să-i atragă pe toţi la Tine, la mântuire şi la pace. Vii ca să fii o jertfă de ispăşire pentru păcatele norodului şi să dai mântuire şi iertare tuturor celor ce se pocăiesc, cred şi se întorc la Tine, aşa cum este scris în sulul Cărţii. Fiindcă toţi proorocii mărturisesc des­pre Tine că oricine crede capătă, prin Numele Tău, iertarea păca­telor. Vii, fiindcă „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe sigurul Său Fiu L-a dat, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”.

Şi ai venit! Căci Te-au aşteptat Simeon şi Ana, şi toţi cei de seama lor, rămăşiţa umilă şi slabă din Maleahi, ceata celor care se temeau de Dumnezeu şi care vorbeau adesea unul cu altul despre nădejdea lui Israel. Tu erai Comoara ascunsă a inimii lor, ei iubeau venirea Ta şi doreau să Te vadă, de aceea unii dintre ei Te-au şi văzut. Ce bucurie pentru Ana şi pentru Simeon când Te-au recunoscut în braţele Mamei Tale, când ai fost adus în Templu! Ce bucurie când, luându-Te în braţele lor, au putut rosti plini de mângâiere cuvintele: „Acum slo­bozeşte, Stăpâne, pe robul Tău în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta!”. Aşa este!

Cine Te-a văzut pe Tine poate să moară fericit, pentru a trăi fericit şi veşnicia slavei. („Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis Tu”.)

Da, ai venit, fiindcă Te aşteptau vameşii, Mariile, Mag­dale­nele, Lazării şi tâlharii. Te aşteptau miile de păcătoşi, care ge­meau apăsaţi de greutatea jugului robiei care-i chinuia cumplit.

Ai venit fiindcă Te aşteptau cei ce nu întrebau de Tine, neamurile care zăceau în întuneric şi în temniţa de fier a neştiinţei, dar erau ochi mulţi, mulţi care plângeau, inimi care suspinau, suflete care sângerau. Te-au aşteptat mulţimile ca să le chemi la viaţă; şi eu, sărmanul, Te-am aşteptat împreună cu ei, ca să-mi dai şi mie iertare şi viaţă veşnică.

Şi Tu ai venit. Căci Ţi-a fost milă de poporul care rătăcea ca o turmă fără de păstor. Ai venit să chemi pe păcătoşi la pocăinţă, să cauţi oaia cea pierdută şi să întorci pe fiul cel rătăcit.

„Vin să fac voia Ta, Dumnezeule!” Aşa ai spus în Ghetsi­mani, când ai stat în faţa paharului morţii, în faţa paharului plin de toate grozăviile păcatelor noastre… „Tată! Dacă este cu putinţă să treacă de la Mine paharul acesta, să nu-l beau, dar nu voia Mea, ci voia Ta să se facă.” Şi voia Lui a fost să bei acest pahar; şi Tu l-ai băut până la fund, gustând moartea pentru toţi.

Te-ai făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în Tine. Ai murit pentru toţi, ca toţi cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei.

Ai venit ca să ne smulgi din acest veac rău şi păcătos, după voia Dumnezeului nostru şi Tatăl.

Ai venit ca să Te dai pe Tine Însuţi pentru noi, ca să-Ţi curăţeşti un norod care să fie al Tău, plin de râvnă pentru fapte bune.

Ai venit pentru a ridica o sămânţă de urmaşi, rodul muncii sufletului Tău. Să scoţi la lumină Taina ascunsă de veacuri – Biserica Ta –, pe răscumpăraţii Tăi, sfinţii Tăi, păcătoşii Tăi mântuiţi din orice neam, din orice seminţie, oile care ascultă de glasul Tău şi Te urmează, oamenii pe care i-ai înfrăţit prin dragostea şi Jertfa Ta, lăsându-le porunca să se iubească unul pe altul.

De aceea ai venit; şi apoi ai plecat, ca să ne pregăteşti nouă loc, în aşteptarea ceasului când ai să ne duci în casa Tatălui. Iar până atunci ne-ai lăsat pe fiecare să pribegim în trup pe acest pământ străin, să suferim, să vărsăm lacrimi, să lucrăm, să fim ispitiţi şi să mărturisim Numele Tău.

Dar nu ne-ai lăsat singuri. Ne-ai trimis pe Duhul Sfânt, Mângâietorul, Care să rămână cu noi. Tu Însuţi ne-ai spus că eşti cu noi până la sfârşitul veacului.

Astfel găsim în sulul Cărţii scris despre Tine, precum ai zis. Da, în sulul Cărţii Te găsim pe Tine.

Şi dacă Vechiul Testament arată spre Tine, în Noul Testa­ment Tu Însuţi eşti de faţă. Aici sunt cuvintele ieşite de pe bu­zele Tale, minunile şi faptele aşa cum le-ai săvârşit atunci din dragoste pentru oameni. Aici eşti Tu printre prieteni şi vrăjmaşi, bucurându-Te şi plângând, suferind şi murind, înviind şi înăl­ţându-Te în slavă, apoi fiind proslăvit şi împărăţind cu putere.

Cum nu voi citi, atunci, în sulul Cărţii, cum nu voi căuta să Te ascult vorbind şi să Te văd lucrând?…

O, aprinde inima mea de dragostea Ta pentru acest sul al Cărţii, care este Cuvântul Tău – Biblia toată! Dăruieşte-mi duhul Mariei, care, liniştită, stătea la picioarele Tale şi Te asculta!

Deschide-mi inima şi mintea, ca să pot înţelege Scripturile! Ia-mi vălul de pe ochi, să văd lucrurile minunate ale Legii Tale, să Te văd pe Tine Însuţi în Cartea Ta şi să-mi fie aceasta pâinea vieţii mele întregi. Amin.

(«Familia Creştină nr. 3 / 1947, pg. 9-11)

Amintiri şi învăţături din viaţa învăţătorului Ioan Marini / Ioan Fulea. – Sibiu: Oastea Domnului, 2013

error

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *