ÎN UMBLAREA TA

În umblarea ta cu Domnul,
nu te întrista
că mai vin furtuni şi valuri
împotriva ta.
Luptă-te atunci cu ele
în Hristos crezând
şi-ai să vezi cum peste toate
ai să treci cântând;
peste toate, peste toate ai să treci cântând.
Vor fi uneori şi lupte,
dar primeşti şi Har
şi-ai să vezi cum după noapte
vine soare iar.
Pune-ţi în Hristos nădejdea
peste munţi privind
şi-ai să vezi un dulce soare
iarăşi strălucind;
dulce soare, dulce soare iarăşi strălucind.
Vor fi şi dureri, şi lacrimi,
nu numai cântări,
nu numai cărări plăcute,
ci şi grele stări.
Dar tu pe Hristos urmează-L,
orice cruce sui,
numai astfel vei ajunge
la cununa Lui;
vei ajunge, vei ajunge la cununa Lui.
TRAIAN DORZ din ”Cântări Eterne”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014
Lasa un comentariu