Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home În ziua cea mare a Cincizecimii

În ziua cea mare a Cincizecimii

În ziua cea mare a Cincizecimii

Despre cum S-a pogorât Duhul Sfânt peste apostoli şi peste credincioşi. Creştinii cei dintâi, creştinii cei adevăraţi au ieşit şi ies şi azi din revărsarea Duhului Sfânt

Citiţi istoria pogorârii Duhului Sfânt, în Faptele Apostolilor, cap. 2-10 şi veţi vedea acolo minunata lucrare a Duhului Sfânt! Întâi şi întâi, pogorârea Duhului Sfânt a făcut o mare schimbare în viaţa apostolilor. Cât de neajutoraţi erau mai înainte! Le lipsea tăria credinţei, le lipsea curajul evanghelic, le lipsea însufleţirea, înălţarea Mântuitorului îi lăsase întristaţi.
Şi, iată-i, după pogorârea Duhului Sfânt, sunt alţii! Ei predică plini de curaj pe Iisus cel Răstignit; vorbesc cu putere mare; sunt plini de Duh Sfânt; sunt acum plini până la revărsare de acel foc sufletesc, de acea „beţie” sfântă, pe care o face Duhul cel Sfânt. Ei stau acum voioşi în faţa prigoanelor şi suferinţelor pentru Domnul.
Una din însuşirile Duhului Sfânt aceasta este: El umple până la revărsare sufletele pe care le cuprinde; dintr-un suflet rece, face unul fierbinte; dintr-un suflet gol, face unul „plin”, din care se revarsă daruri.
Dar lucrarea Duhului Sfânt nu s-a arătat numai în sufletul şi viaţa apostolilor, ci şi în sufletul şi viaţa mulţimii. Citiţi în Faptele Apostolilor, cap. 2 până la cap. 4, şi veţi vedea ce lucrare minunată a făcut Duhul Sfânt în popor.
„ Şi cei ce au primit propovăduirea – spun Scripturile – stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni; şi, în toate zilele, erau aşteptând cu un cuget în biserică, şi, frângând prin case pâinea, primeau hrană cu bucurie şi cu bunătatea inimii. Ei lăudau pe Dumnezeu şi erau plăcuţi înaintea întregului norod, iar Domnul adăuga zi de zi la numărul lor pe cei care se măntuiau” (Faptele Apostolilor 2, 41-47). „Mulţimea celor care crezuseră era o inimă şi un suflet… un mare dar era peste toţi… se cutremura locul unde se rugau… şi nu era nici unul printre ei care să ducă lipsă de ceva” (Faptele Apostolilor 4, 31-35).
Ce viaţă minunată era viaţa celor dintâi creştini! Iar această viaţă era rodul revărsării Duhului Sfânt. Era o viaţă ce stătea sub revărsarea Duhului Sfânt. Vântul Duhului Sfânt sufla cu putere, iar creştinii stăteau sub suflarea lui.
Revărsarea Duhului Sfânt a dat pe creştinii cei dintâi, pe creştinii cei adevăraţi, a dat aşa-numitul „veac de aur” al creştinătăţii. Duhul Sfânt a desăvârşit lucrarea Mântuitorului. El a întemeiat creştinătatea cea adevărată, cea plină de dar şi de putere.
Mulţi mă întreabă ce trebuie să facă, să fie creştini buni şi adevăraţi. Unii umblă după Pravile, alţii cer regulamente şi reguli de viaţă
creştină.
Voiţi să aflaţi cum trebuie să trăiască un creştin adevărat? Mergeţi la izvor! Mergeţi la viaţa celor dintâi creştini, care au ieşit din şcoala
Duhului Sfânt!
O, cum n-am eu glas de trâmbiţă, să strig: Citiţi în Noul Testament, la Faptele Apostolilor, să vedeţi cum a fost viaţa celor dintâi creştini, viaţa creştinilor celor „de aur”!… Citiţi în Faptele Apostolilor, să vedeţi ce minciună mare-i creştinătatea noastră de azi şi să aflaţi cum trebuie să trăim, ca să ieşim din această minciună de suflet pierzătoare!
Cât de departe suntem noi de viaţa celor dintâi creştini! Ce viaţă creştinească fără putere trăiesc creştinii de azi, tocmai fiindcă nu stau sub revărsarea Duhului Sfânt! Parcă am ajuns iarăşi în Vechiul Testament, când Duhul Sfânt Se pogora numai peste oameni singuratici, în cazul cel mai bun, peste un grup de câţiva oameni. Cu lumânarea trebuie să cauţi patru-cinci oameni în mijlocul cărora trăieşte cu adevărat Hristos, prin revărsarea darurilor Duhului Sfânt.
Lipseşte „vuietul” Duhului din viaţa oamenilor, de aceea vuieşte lumea de răutăţi şi păcate. De aceea nu se văd între oameni „roadele Duhului Sfânt’, care sunt: dragostea, pacea, bucuria, ci se văd „roadele trupului”, care sunt: desfrânările, sfezile, vrajbele, slujirea idolilor, gâlcevile, împerecherile, beţiile (Galateni 5, 22).
Pe urma revărsării darurilor Duhului Sfânt din ziua Cincizecimii, a rămas o lume de dragoste, de frăţietate, de jertfă şi bunătate. A rămas o mare familie a lui Dumnezeu. Creştinii cei dintâi erau o mare familie a lui Dumnezeu; erau cu adevărat copiii lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 4,32-35).
Acest „veac de aur” al creştinismului, acest creştinism adevărat şi veritabil va putea reînvia şi azi numai prin revărsarea Duhului Sfânt. Când însă va sosi această binecuvântată vreme?
Iubiţii mei fraţi ostaşi! Oastea Domnului a ieşit din suflarea şi revărsarea Duhului Sfânt. Mişcarea noastră este o încercare de punere a vieţii noastre sub revărsarea şi cârmuirea Duhului Sfânt; este o încercare de întoarcere la traiul şi viaţa celor dintâi creştini. Să ştiţi, iubiţii mei, că, de vom stărui în credinţă, în luptă, în priveghere şi rugăciune, „vuietul” şi vântul Duhului Sfânt vor sufla tot mai puternic şi peste Mişcarea noastră şi vom putea face lucruri mari şi minunate.

Cele două tabere din ziua Cincizecimii

Duhul Sfânt a tras hotar între două lumi, între două tabere, care vor rămâne până la sfârşitul veacurilor.
Vorbirea apostolilor din ziua Cincizecimii a făcut un mare răsunet (citiţi pe larg în Faptele Apostolilor, cap. 2). În vorbirea lor, era „vuietul” Duhului Sfânt, iar „vuietul” acesta totdeauna răscoleşte frământările mântuirii sufleteşti.
„ Toţi erau uimiţi şi ziceau unii către alţii: «Ce vrea să fie aceasta?»” (Fapte 2, 12). „După ce au auzit cuvintele lor, au rămas străpunşi la inimă şi au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: «Fraţilor, ce să facem?» (Fapte 2, 37).
Dar, alături de aceşti „răniţi” de „sabia Duhului Sfânt”, în ziua Cincizecimii era şi o altă ceată. Ascultaţi: „Iar alţii îşi băteau joc şi ziceau (de apostoli) că sunt plini de must” (Fapte 2, 13).
În faţa apostolilor, mulţimea stătea împărţită în două tabere: o tabără căuta mântuirea, cealaltă o batjocorea. O parte din mulţime a fost rănită de „limbile de foc”, cealaltă a rămas împietrită. Vuietul Duhului Sfânt pentru unii era o veste dulce de mântuire, iar pentru alţii o nebunie.
Aşa a fost în ziua Cincizecimii, aşa e şi azi, şi aşa va fi până la sfârşitul veacurilor.
Să luăm, spre pildă, mişcarea cu Oastea Domnului. Ce frumos şi puternic răsunet sufletesc a făcut prin ţară această Mişcare! Câte suflete a trezit din somnul păcatelor.
Dar, de altă parte, şi câtă critică şi împotrivire contra ei! Pentru cei răniţi de Duhul Sfânt, Oastea este un sprijin de mângâiere şi mântuire sufletească, dar pentru ceilalţi este o nebunie, o „sectă”.
În ziua Cincizecimii, Duhul Sfânt a tras hotar între două lumi, între doi oameni. A tras hotar între „omul cel vechi” şi „omul cel nou”, între „omul cel lumesc” şi „omul cel duhovnicesc” (I Corinteni 3, 1; Efeseni 4, 22-24).
Duhul Sfânt a tras hotar între două lumi, care nu se pot înţelege, între doi oameni care nu se pot înţelege (I Corinteni 2, 14). Din ziua Cincizecimii a pornit această „neînţelegere” şi ea va dura până la sfârşitul veacurilor.
Nouă ni se aduce ridicola învinuire că-i „dezbinăm” pe oameni. Cică Oastea Domnului îi dezbină pe oameni în tabere.
Fără îndoială, Oastea Domnului e vinovată de această „crimă”.
Când, într-un sat, unii chefuiesc şi petrec la cârciumă, iar alţii îşi petrec în Domnul, cântând şi rugându-se – iată, „dezbinarea” e gata! Iată, „crima” Oastei e dovedită!
Când la hramurile Sfintelor Mănăstiri, unii sorb apa cea vie, iar alţii sorb alcoolul – ce mai vreţi? Criminala „dezbinare” ce o face Oastea e vădită.
Numai cât, pentru această „crimă”, nu putem fi noi răspunzători. Vinovatul e altul. E „vuietul” şi Vântul cel Ceresc din ziua Cincizecimii.
„Vuietul” Duhului Sfânt are o mare „vină”. El tulbură „liniştea” oamenilor. „Am avut linişte în parohie – spune o arătare (plângere, n.n.) ce s-a făcut contra noastră – până nu s-a ivit Oastea Domnului; dar de atunci ni s-a tulburat liniştea”.
Oamenii din respectiva parohie îşi vedeau „în linişte” de beţii, sudalme şi alte păcate şi, iacă, „vuietul” Duhului Sfânt a tulburat această linişte de moarte sufletească.
Să nu descurajăm, iubiţilor fraţi ostaşi! Scripturile trebuie să se împlinească şi aici. Oriunde Oastea va grăi despre mântuirea sufletului, să ştiţi că vom avea în faţa noastră cele două tabere din ziua Cincizecimii. Pe unii îi va răni cuvântul lui Dumnezeu, iar pe alţii îi va îndârji.
Oriunde suflă Vântul cel Ceresc, acolo se ivesc îndată cele două tabere. Acolo trebuie să vină negreşit şi hulele, batjocurile, prigoanele.
Eu mă gândesc la binecuvântata zi a Cincizecimii. Ce bucurie mare vor fi avut apostolii! Poate niciodată nu va fi avut Ierusalimul o zi plină de atâta vuiet şi răsunet sufletesc. Până noaptea târziu vor fi răsunat predicile şi cântările duhovniceşti.
Dar oamenii cei lumeşti, desigur, nu vor fi înţeles aceste lucruri. Pe vremile acelea, între Ierusalim şi Galileea (unde era lacul Ghenezaret, bogat în peşte) se făcea mare negoţ de peşte. Apostolii veniseră din Galileea şi oamenii cei lumeşti, desigur, îşi vor fi zis: uite, galileenii ăştia au făcut târg bun cu peştele şi acum îşi petrec şi cântă (aşa cum îşi petrec şi „creştinii” de azi, după târgurile ce le fac; oamenii cei lumeşti nici nu îşi pot închipui o altfel de petrecere decât cea care iese din duhul diavolului, din alcool).
Dar o altfel de bucurie aveau cei unsprezece galileeni. Cu adevărat, ei făcuseră negoţ de peşte. Pescuiseră trei mii de suflete din adâncul pierzării şi, de bucuria acestui „târg”, „îşi petreceau în cântări de bucurie duhovnicească”. Pentru oamenii cei lumeşti, vuietul şi lucrarea Duhului Sfânt este o nebunie, dar, pentru cei credincioşi, este o bucurie, este o putere pe care nimeni şi nimic nu o poate lua sau tulbura.
Duhule Sfinte! Dă-ne şi nouă, celor din Oastea Domnului, această bucurie şi această putere! Revarsă-Ţi neîncetat peste noi darurile Tale şi ne ajută să biruim!

Părintele Iosif Trifa
din cartea „Duhul Sfânt”

error

Author: admin

Comentarii

  1. Am mare respect pentru aceasta grupare religioasa care se denumeste OASTEA DOMNULUI nu am cuvinte sa cintaresc pe plan spiritual ,aceste comori sufletesti ale preotului IOSIF TRIFA o flacara vie trimisa de Mintuitorul nostru ISUS sa intoarca inimile oamenilor catre DUMNEZEU ,prin aceasta lucrare minunata care se numeste ZIUA CEA MARE A CINCIZECIMII desi nu sint ORTODOX si nici nu fac parte din gruparea OASTEI DOMNULUI care aduce o mare trezire si o schimbare pe tarim spiritual cred si sint convins ca DUMNEZEU isi glorifica numele SAU prin CEA CE SE CHEAMA ;; OASTEA DOMNULUI ; zic ca DOMNUL ISUS sa intareasca aceasta lucrare so desavirseaca pe mai departe si binecuvintata sa fie OASTEA DOMNULUI de pretutindeni si cei care aduc o slujba in aceasta lucrare…salutul meu este din APOC..cap22 ..vers14

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!