În ziua fără noapte, slăvi-Te-vom, Iisuse,
la sfintele-Ţi picioare punând, în mut extaz,
cununile-Ţi slăvite ce harul ni le puse
pe frunţile-nsorite ca cerul în amiaz’.

Răpiţi, privi-vom veşnic la Faţa Ta Slăvită,
la toată măreţia Supremei Frumuseţi,
cât vom putea pătrunde în Taina Negrăită
a dragostei, iertării şi harului măreţ.

Tu, Mire-al Frumuseţii, din Slava Ta curată,
vei da Miresei Tale, Bisericii, luciri,
iar Ea purta-va veşnic veşmântul fără pată,
din Faţa Ta cea dulce, din dulcile-Ţi priviri.

Şi vei vedea atuncea ce Inima-Ţi doreşte:
copt, rodul pâinii Tale şi-al Sângelui Tău rod,
cum veşnic Te urmează, cum veşnic Te slăveşte,
mai alb ca zorii Slavei, un nesfârşit norod!

TRAIAN DORZ din ”Cântarea Cântărilor mele”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014