– Ne-am străduit să iubim, ne-am oferit inima şi sufletul?
– Am dat tot ce aveam mai bun pentru această iubire?
– Iubirea din sufletul meu reprezintă Adevărul?
– Adevărul din mintea mea oglindeşte Iubirea?
– Ce îi ofer azi aproapelui meu? Ce îi oferă iubirea mea?
Când mă uit peste atâtea întrebări care trimit sper iubire, mă ruşinez, gândindu-mă că puteam face mult mai mult…
O istorioară spune că odată un om a avut bucuria să fie primit în cer, înainte să fi sfârşit viaţa pământească. Un înger, luându-l de mână, l-a dus într-un palat strălucitor unde se aflau o mulţime de oameni în jurul unei mese bogate, încărcată cu mâncare. Oamenii aceştia erau însă trişti şi se tânguiau cu amar, pentru că, deşi stăteau în jurul unei mese încărcate, nu-şi puteau potoli setea şi foamea. Aveau nişte linguri cu coada foarte lungă şi, oricât se chinuiau să mănânce cu ele, nu reuşeau în nici un fel. Aici este iadul – i-a spus îngerul.
Apoi l-a dus îngerul într-un alt palat asemănător cu cel dinainte. Aici era aceeaşi masă încărcată cu bunătăţi şi, de asemenea, aceleaşi linguri cu coadă lungă. Oamenii erau, spre deosebire de ceilalţi, foarte fericiţi şi radiau de bucurie. Cum? Fiecare om îşi folosea propria lingură pentru a-l hrăni pe cel din faţa sa şi astfel nimeni nu rămânea flămând. Acesta este raiul – a spus îngerul.
Toate aceste întrebări ne chemă la iubirea de Dumnezeu, cea întru Hristos… „Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii” (Ioan 13, 34). Şi apoi: „Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi. Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu”(Ioan 15,13-14). Sf. Ap. Pavel spune la rândul său: „Nimeni să nu-şi caute folosul lui, ci fiecare să caute folosul altuia” (1 Corinteni 10, 24). Pentru că „Dragostea….nu caută ale sale” (1 Corinetni 13, 5)
Aşadar, ruşinându-ne că nu putem da un răspuns mulţumitor la aceste întrebări, să ne întoarcem privirea spre Domnul Iisus pentru a învăţa adevărata dragoste. Amin!
Sorin
