Oastea Domnului

Îndemn de Crăciun

Emilia Aurică

Locul III  – Îndrăzniţi să scrieţi! – Concurs de creație literară și plastică – ediția a II –a
organizat de atelierul literar al Oastei Domnului (http://atelierliterar.oasteadomnului.ro)

Lună de catifea aurie se prelinge printre norii grei. Negrul nopţii acoperă, sus, stelele obosite, iar jos, printre cugete întinate, îşi face loc. Luna-şi întoarce faţa crispată de atâta zumzet pătimaş şi îşi ascunde privirea-i de lumină. Pământul e îngreunat de vină. Oameni goi. În cenuşiul tabloului de iarnă, albul nu se mai zăreşte. E lumea plină de păcate, păcate grele, nespălate în Sângele Mielului. Ne înglodăm în înstrăinare, rupţi de Har. Trăim ca şi când n-am muri niciodată. Uităm de post, de priveghere, de pravilă şi faptă bună. Aruncăm în abisul nepăsării întreaga grijă sufletească. Ne vindem suflul dumnezeiesc pe plăceri trecătoare, vremelnice. Iar, în tumultul zilelor din viaţă, ne răsfirăm bucată cu bucată. Ne pierdem prin secunde, nemaiavând măsură. Ne trece în taină timpul rânduit. Iar noi, în siguranţă egoistă stând, uităm de Cel ce ne ţine viaţa-n palme. Uităm de Creator, de Tată, şi ne punem nădejdea în lucruri pieritoare.

În această stare decăzută, cum să simţim în suflet Sărbătoarea? Ce Naştere Preaminunată?! Ce Noapte Sfântă?! Ce Fiu de Dumnezeu?! Nici izul tainicelor colinde nu pătrunde prin fereastra spartă a sufletului. Nu e nimic, nici freamăt de păstor, nici dar de tămâie, nici staul cu oi. Nu găsim loc să ne coboare Cerul în inimă. Staulul sufletului e vitregit de paiele faptelor bune. Şi chiar de am primi Pruncul sărac aşa, în goliciunea noastră, S-ar pierde îngheţat într-o clipită. Căldura inimii ne este slabă; nu este focul dragostei aprins; sunt doar scântei, târâte prin cenuşă.

Împăratul Cerului ia trup muritor pentru noi şi astăzi. Coboară din frumosul nepătruns al Eternului în lumea noastră mică şi murdară de păcate, dă Cerul pe-un colţ de Pământ, vine bogat în dragoste spre patimi şi spre jertfă, flămânzind după oameni, dar nu-L aşteaptă nimeni…

Unde sunt iubiţii Mielului? Unde sunt cei pentru care Îşi dă El nemurirea? Unde sunt gospodarii tăi, Betleeme, să primească Pruncul Stingher? Unde sunt magii şi păstorii de altădată? Unde sunt?

Dar tu, tu unde eşti? Prin ce crăpături de tină te ascunzi de nu auzi chemarea sfântă de Crăciun? Coboară îngeri îngânând osane în negrul mut al cerului, răscolind liniştea. Dă de ştire întreagă firea de „seara minunată”. Auzi tu oare bucuria îngerilor? Rugăciunile Maicii? Auzi tu pământul cum se-nfioară, adăpostind Nemărginirea? Nu tresaltă în tine inima, când toate dau mărturie despre Hristos?

Cât mai stai în nepăsare? Găteşte-ţi sufletul, zoreşte să descui uşa zăvorâtă în nelucrare. Mărgele de lacrimi să-ţi brăzdeze obrajii rumeniţi de văpaia lumescului ca, ştergând prezentul prin pocăinţă, să deschizi calea spre viitorul frumos, în trezvie şi ascultare. „Astăzi” este al creştinului. „Astăzi” să faci schimbarea. Să nu te întâmpine Naşterea Domnului tot nepregătit şi neaşteptându-L. Eşti moştenitor al Raiului, poartă-ţi numele cu vrednicie! Când paşi mărunţi te conduc spre Sărbătoarea Pruncuţului Sfânt din paie, primeşte vestea Naşterii Lui şi te bucură înălţându-ţi fiinţa şi cugetul în Sus!

Bilanţ la sărbătoare în nevoinţa asemănării cu Cel Vechi de zile: se cere minte trează şi dor de Cuvântul întrupat în Pâine şi în Vin. Se cere un răspuns de iubire la Iubire. Primeşti tu cu colindul?

Lasă un răspuns