Home ÎNDEMNUL DE DINCOLO DE MORMÂNT

ÎNDEMNUL DE DINCOLO DE MORMÂNT

ÎNDEMNUL DE DINCOLO DE MORMÂNT

Vorbirea fratelui Moise Velescu
de la adunarea de comemorare a fratelui Popa Petru, Săucani – 21 iunie 1992

 

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Slăvit să fie Domnul!

Cucernici părinţi, dragii noştri din familia fratelui Petru şi iubiţi fraţi şi surori!

Mulţumim din toată inima Domnului Dumnezeu că am putut să ne achităm – într-o măsură mică, sigur – de obligaţia pe care o avem mereu şi mereu… şi o vom avea mereu faţă de cei care ne-au lăsat urmele (sigur, după cele ale Mântuitorului) pe care să putem merge negreşit spre Patria Cerească şi spre odihna despre care s-a cântat de la început aci, la parastasul fratelui Petru. Pentru că finalul întregii noastre oboseli şi vieţi trecătoare de aici ar trebui să fie odihna, ca după o zi de muncă, aşa cum am cântat cântarea fratelui Traian… cu Rut.

Sigur că fratele Petru, dacă ar fi acuma aci, ne-ar schimba cursul vorbirii. Şi m-am gândit să mă folosesc de îndemnul pe care parcă l-am simţit [venind] de la fratele Petru şi să nu-l întristăm cu nimic… Cei care l-am cunoscut ştim că el a fost un om care, cu adevărat, cred că ne-a depăşit pe toţi. Domnul îi va da răsplata pentru dragostea, pentru smerenia, pentru felul în care a ştiut să-L slujească pe Dumnezeu, să trăiască între fraţi şi să păstreze ceea ce a primit în dar, prin credinţă, din partea Domnului.

Am un îndemn parcă din partea fratelui Petru… căci, în ultimă instanţă, ei nu sunt morţi… Hristos nu are morţi! Ei sunt vii, ei sunt dincolo şi aşteaptă de la noi, privesc la noi. Şi aşteptăm şi noi să ne-ntâlnim cu ei şi am vrea să nu fim mustraţi, nici să ne pară rău atunci, când n-o să ne mai putem reface sau începe a doua oară viaţa noastră. Avem o ultimă ocazie, o ultimă şansă prin care putem să ne rezolvăm marile noastre probleme: trăirea noastră vrednică. Doar aşa vom putea să intrăm cu adevărat în Patria Cerească – dacă într-adevăr pe noi ne interesează Împărăţia lui Dumnezeu.

În intervalul celor patruzeci de zile de la Înviere până la Înălţare, Mântuitorul, stând de vorbă cu ucenicii, a vorbit despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu. (A amintit un frate mai înainte aici despre preţul pe care ar trebui să-l dăm pentru Împărăţia lui Dumnezeu.)

La eliberarea poporului Israel din Egipt, Moise, de o parte a Nilului, ducea sicriul lui Iosif, aşa cum găsim scris în Cuvântul lui Dumnezeu că a cerut el. Iar de cealaltă parte, fostul administrator – am putea să spunem al „băncii naţionale” a Egiptului – ducea comorile acestei ţări. Vedeţi, aşa se întâmplă în viaţa asta: unii înţelegem într-un fel, alţii înţelegem în alt fel. Dar nu ne lasă Dumnezeu nici pe unii, nici pe alţii fără să ne creeze posibilitatea venirii noastre în fire aşa cum se cuvine, cum amintea Apostolul Pavel. De aceea socotesc că, citind tot Psalmul 32, am putea să ne alegem, pentru ziua de astăzi, de lângă mormântul fratelui Petru din Săucani, ceva care poate multora ne lipseşte.

„Ferice de cel cu fărădelegea iertată şi de cel cu păcatul acoperit!

Ferice de omul căruia nu-i ţine în seamă Domnul nelegiu­irea şi în duhul căruia nu este viclenie!

Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate.

Căci zi şi noapte mâna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii.

Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: «Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!». Şi Tu ai iertat vina păcatului meu.

De aceea, orice om evlavios să se roage Ţie la vreme potrivită! Şi chiar de s-ar vărsa ape mari, pe el nu-l vor atinge deloc.

Tu eşti ocrotirea mea, Tu mă scoţi din necaz, Tu mă înconjori cu cântări de izbăvire.

«Eu – zice Domnul – te voi învăţa şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui şi voi avea privirea îndreptată asupra ta».

Nu fiţi ca un cal sau ca un catâr fără pricepere, pe care-i struneşti cu un frâu şi cu o zăbală cu care-i legi când nu vor să se apropie de tine.

De multe dureri are parte cel rău, dar cel ce se încrede în Domnul este înconjurat de îndurarea Lui.

Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul şi veseliţi-vă! Scoateţi strigăte de bucurie toţi cei cu inima fără prihană!”

În cuvântul fericire se cuprinde aproape tot ceea ce îl face pe om să mişte. Căutând fericirea se fac aproape toate mişcările omului aici, în viaţa aceasta, fiecare înţelegând în felul lui adevărata fericire. Sigur, noi, câţi suntem aici, socotim, cu ajutorul lui Dumnezeu, că vrem fericirea creşterii noastre duhovniceşti, prin lucrarea începută în viaţa noastră în clipa când ne-am predat Domnului. Şi Domnul încearcă să desăvârşească lucrarea începută în vieţile noastre. Şi chiar dacă, de multe ori, noi cădem în neveghere, în neputinţă şi de multe ori chiar ne împotrivim Lui, există din partea lui Dumnezeu o dragoste care e de mii de ori mai mare decât dragostea pe care o are tata şi mama atunci când copilul se împotriveşte sfatului părintesc, iar ei trec cu vederea ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic.

Ce-i cu neputinţă la oameni – sau la noi – e cu putinţă la Dumnezeu. Poate că de multe ori El rezolvă probleme care, omeneşte, par de nerezolvat.

Banii, câţi există în ţara asta, trebuie să aibă o acoperire în aur. Cuvântul Domnului ne spune: „Ferice de cel cu fărădelegea iertată şi de cel cu păcatul acoperit”. Deci, spre a avea conştiinţa liniştită şi împăcată, trebuie să existe o acoperire. Avem noi o acoperire pentru păcatele pe care le-am făcut? Sunt şi păcate enorm de mari. Păcat nu e numai cutare sau cutare… ci-s multe păcate de care nu ne dăm seama, cum zice fratele Traian într-o poezie.

Dar Dumnezeu creează mereu posibilităţi şi mereu vine în întâmpinarea noastră, oferindu-ne – chiar şi cu ocazia aceasta de aici – posibilitatea îndreptării noastre. „Ferice de cel cu fărădelegea iertată.”

„Păcatul nu se iartă, păcatu-l ispăşeşte / ori Dumnezeu pe Cruce, ori cel ce-l făptuieşte.” Deci nu există o iertare gratuită. Există numai o ispăşire a păcatului. El trebuie să aibă o acoperire. Cuvântul Domnului, prin psalmistul David, spune că e ferice de cel cu păcatul acoperit.

Au toate păcatele noastre, ale acelora câţi suntem acuma aici, acoperire? Sigur, vom spune că au acoperire prin credinţa noastră în Jertfa de pe Cruce a Fiului lui Dumnezeu. Da, acesta e adevărul cel mare în privinţa intrării în veşnicie şi a locului unde vom fi: de-o parte sau de cealaltă, în funcţie de numele nostru găsit sau negăsit scris în Cartea Vieţii. Or, actul prin care ţi se va putea scrie numele în Cartea Vieţii e actul pocăinţei. Deci trebuie, în viaţa noastră, să existe un act al pocăinţei, un act al acoperirii păcatelor noastre din trecut. Al celor strămoşeşti, e înfăptuit prin Taina Sfântului Botez. Dar cele făcute după Botez până astăzi îşi pot găsi acoperirea în actul pocăinţei. Aşa vorbeşte despre această problemă şi părintele Felea în cartea sa Pocăinţa, asemănând [acest act] cu corăbiile de salvare pe care le au vasele mari de pe mare. Şi aşa vorbeşte tot Cuvântul lui Dumnezeu şi învăţăturile de la Oastea Domnului, şi pilda celor pe care îi pomenim acuma (ca şi în duminica trecută [Duminica Rusaliilor]) şi de care mereu ne vom aduce aminte. Ei vor să ne încredinţeze că nu-i o glumă problema mântuirii şi nu e simplă calea pe care Domnul vrea să ne facă să mergem.

În ce priveşte acoperirea păcatului, fiecare în parte trebuie ispăşit. Pe fiecare în parte ni l-a ispăşit de Domnul pe Cruce. Însă acum, prin fiecare abatere a noastră, noi Îl răstignim mereu pe Fiul lui Dumnezeu. Dar nesocotim harul lui Dumnezeu dacă păcătuim cu voia, crezând că El mereu trece cu vederea şi… mereu se rezolvă problema noastră. Nu!… Fratele Traian spune că nici chiar fiinţa cea mai slabă, dacă nu vrea să păcătuiască, nu păcătuieşte. Mai bine moare, dar nu acceptă păcatul. Vine ispita, vine încercarea, vine momeala, vine duhul lumii, vine înşelăciunea, vin alte credinţe, vin alte oferte, care să te facă să păcătuieşti. Dar tu ai făcut un legământ cu Dumnezeu; tu ai o cale pe care mergi; tu-L cunoşti pe Dumnezeu! Şi El are o poruncă prin care spune: „Fiecare să rămână în locul şi-n starea în care era când a fost chemat”.

Cât de bucuroşi suntem că ne întâlnim aici cu fraţi cunoscuţi de ani de zile! Unii mai de-aproape, alţii mai de departe, alţii şi mai de departe. Cât de drag îţi e să vezi omul statornic, cu care ai mers împreună, cu care ai tras în jug, cu care ai plâns, cu care te-ai rugat, cu care ai suferit ani… douăzeci, treizeci, patruzeci, cincizeci de ani, o viaţă întreagă de statornicie în umblarea împreună! Aşa că, parcă ai putea să spui: „Într-adevăr, ceea ce a unit Dumnezeu, omul nu poate să despartă”. Dar diavolul, care nu vede cu ochi buni niciodată legăturile de dragoste, pacea, bucuria, fericirea unui om – că de aceea-i el tatăl minciunii –, mereu caută să intervină, pentru a tulbura: liniştea şi bucuria celor doi din familie, bucuria dintr-o adunare, bucuria din Lucrarea lui Dumnezeu, bucuria din trăirea frumoasă în societatea în care suntem. Şi aceste tulburări se aud ca nişte bubuiri de tunuri şi de bombe… cu morţi şi răniţi. Chiar dacă nu avem morţi şi răniţi trupeşte, avem morţi şi răniţi sufleteşte, din punct de vedere al păcatului. Iar Oastea Domnului e chemată să sară în ajutor oriunde se găseşte cineva în primejdia de a fi atacat de vrăşmaş.

În felul acesta credem că pilda fraţilor noştri, a fratelui Petru lângă care suntem aici, ne îndeamnă a ne angaja în mod solemn ca, începând de-aici, să nu mergem să-l îndreptăm pe altul până când nu ne-am rezolvat problema noastră. (…) Trecând pe lângă mormintele părinţilor, avem această enorm de mare obligaţie. Să ne-o împlinim, pentru ca în acest fel să grăbim venirea Împărăţiei lui Dumnezeu. Dumnezeu vrea să realizeze şi să statornicească grăbit Împărăţia Lui. De aceea ne-a şi învăţat Mântuitorul să ne rugăm în Tatăl nostru să vie Împărăţia Lui. Aceasta depinde de măsura în care contribuim noi la venirea Împărăţiei lui Dumnezeu.

Cuvintele Psalmului 32 ne spun: „Ferice de omul căruia nu-i ţine în seamă Domnul nelegiuirea şi în duhul căruia nu este viclenie”. Când altădată oare, aici în lumea aceasta, a fost mai multă viclenie? Şi apoi, mai departe: „că zi şi noapte mâna Ta apăsa asupra mea”. Eu nu mă îndoiesc că aici nu există suflete care să nu aibă probleme. Şi care să nu simtă cum mâna Domnului apasă asupra unor fapte făcute la lumină sau la întuneric, ştiute sau neştiute. (…) Nu ştiu măsura în care ne‑am putea bucura de eliberarea lor, dacă noi înşine nu am dori să fim scăpaţi de ele.

Însă psalmistul merge mai departe şi spune: „Atunci Ţi‑am mărturisit păcatul meu şi nu mi-am ascuns fărădelegea mea”. E tot ceea ce Dumnezeu cere de la noi.

Venim aici să ne bucurăm şi să scoatem în evidenţă urmele frumoase ale înaintaşilor noştri. Dar cred că această evo­care o facem şi amintind cuvântul cu care ei mereu s-au apropiat de noi şi sfaturile, şi îndemnurile spre curmarea vieţii de păcat şi spre începerea unei noi vieţi. „Atunci Ţi-am mărturisit păcatul şi nu mi-a ascuns fărădelegea. Am zis: «Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile».”

Cât de minunat e când avem încă posibilităţi… Va veni o zi când nu se mai poate! Dumnezeu ne cercetează. Oare e în zadar cuvântul spus: „Pentru că n-ai cunoscut vremea cercetării”? Dumnezeu ne cercetează încă. Cercetează o cetate. Cercetează un suflet. Pot să fie aici suflete pe care, în afară de ziua de astăzi, în veac Dumnezeu să nu le mai cerceteze. Pentru că n-au cunoscut vremea când, pentru ei, Dumnezeu a avut un cuvânt, a dorit să-i cerceteze, pentru ca ei să pună capăt unui fel de a fi şi să înceapă o viaţă nouă.

Psalmistul merge mai departe – după ce, sigur, şi-a mărturisit păcatul – şi spune: „şi Tu ai iertat vina păcatului meu”.

Facă Domnul ca toţi cei care suntem aicea, în urma mărturisirii sincere a greşelilor şi a păcatelor noastre, să putem să primim lumina şi înţelepciunea care vin de la Dumnezeu şi să primim pacea şi odihna pe care le aduce Hristos în urma sincerităţii cu care cineva vrea să-şi rezolve problema lui pe veşnicie.

Dumnezeu, pe cei plecaţi, să-i odihnească, iar nouă să ne ajute să umblăm statornici pe urmele lăsate de cei pe care îi sărbătorim în felul acesta aici.

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Amin.

Frate de aur şi de miere sfântă – Popa Petru de la Săucani / Rus Ovidiu. – Sibiu :

Oastea Domnului, 2014, vol. 1

error

Author: Editor

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *