1. Să fim îngăduitori cu cei care ne învaţă pe noi şi pe mulţi umblarea în neprihănire;
şi ei sunt oameni!
Să ne rugăm stăruitor pentru cei care ne îndrumă în cunoaşterea lui Dumnezeu, fiindcă pe cele mai înalte culmi bat vânturile cele mai puternice.
Oamenii cei mai mari au şi ispitele cele mai mari.
2. Când păcătuieşti, nu păcătuieşti cu mâna altuia, ci cu a ta.
nici cu ochii altuia, ci cu ai tăi,
nici cu picioarele altuia, ci cu ale tale,
nici cu gura altuia, ci cu a ta,
nici cu inima, nici cu sufletul altuia, ci cu ale tale.
Cu toate acestea trebuie să te întorci la Dumnezeu, pentru ca El să ţi le sfinţească.
Altfel, cu ele, cu toate, ai să plăteşti totul.
3. O, cât de mulţi lucrători ai lui Dumnezeu sunt asemenea cozilor de mere sau de pepeni…
atâta dulceaţă trece din Hristos prin ei spre alţii, dar ei rămân mereu tot amari şi tot uscaţi.
Pentru o astfel de stare, ce dezvinovăţire avem?
4. Să luăm pildă de la Hristos Domnul nostru:
El în faţa judecăţii a fost drept, dar nu S-a apărat.
În faţa vrăjmaşilor a fost curajos, dar n-a lovit.
În faţa morţii a fost demn, nu S-a milogit.
Câţi oameni mari nu s-au târât cu ruşine, spre a scăpa! Dar Iisus n-a arătat nici o slăbiciune în faţa morţii, ci numai seninătate biruitoare şi demnă.
Aşa să treacă prin moarte fiecare urmaş al lui Iisus.
În ceata nenumărată a biruitorilor cereşti nu se poate ajunge decât printr-o moarte biruitoare.
5. Preotul şi levitul n-au putut ajuta celui căzut între tâlhari, pentru că ei înşişi coborau, ca şi el, din Ierusalim.
Singur Samariteanul Milostiv l-a putut ajuta, fiindcă el suia spre Ierusalim, înainta în viaţa duhovnicească.
Cei care scad sufleteşte nu pot ajuta pe nimeni spre mântuire, ci numai îi pot pierde.
Numai cei care merg crescând în Domnul ne pot întări.
6. Preasfântă Maică a Domnului nostru Iisus,
cât de bine se vede că tu nu L-ai avut decât pe El, fiindcă pe Cruce El te-a încredinţat Sfântului Ioan, ucenicul cel mai statornic şi iubit, spre a-ţi fi fiu şi sprijinitor în locul Fiului şi Dumnezeului tău, Care mergea la Tatăl!
Rămânând a nimănui pe lume, ucenicul iubit te-a luat la el acasă, ca pe mama fără nici un fiu.
Cât de vinovaţi sunt cei care vorbesc altfel, necunoscând Scripturile şi înjosind pe Dumnezeu!
7. Teama de păcat pe care o are nevinovăţia să ne păstreze mereu recunoscători şi alipiţi de dragostea simţitoare a ascultării noastre de Dumnezeu.
În dragostea adevărată este o sfinţire pe care o dă Dumnezeu sufletului care luptă să se păstreze numai al Lui.
8. Să veghem, să fim cu un cuget curat şi cu o inimă smerită, statornici în credinţa şi în învăţătura prin care Dumnezeu ne-a dat făgăduinţa mântuirii veşnice, iar noi I am dat Lui făgăduinţa ascultării noastre de toată voia Lui.
Părtăşia aceasta a noastră cu Dumnezeul nostru este cea mai de preţ comoară a sufletului nostru şi nimic pe lume nu trebuie să ne fie mai scump ca ea.
9. Fii binecuvântată, iubire din Iisus, care ne faci sufletul fericit! Tu ne răsari ca o mireasmă liniştitoare peste sufletul nostru învolburat, în atâtea neguri chinuitoare şi ca o salvare fericită, în prăbuşirea sufletelor noastre printre atâtea stânci şi valuri gata să ne zdrobească şi să ne înghită.
Vino mereu şi cuprinde-ne odihnitor ori de câte ori suntem zdrobiţi şi singuri.
10. Nu se poate să nu vină felurite schimbări în viaţa noastră, fiindcă pe lumea asta totul este schimbător.
Dar Domnul – Care a făgăduit: Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele până la sfârşitul veacurilor – rămâne neschimbat şi împreună cu noi prin toate cele ce vin sau vor veni, dacă şi noi rămânem neschimbaţi lângă El.
Să nu ne îndoim niciodată de asta.
Traian Dorz, din ”Mãrgãritarul Ascuns”
