ÎNGERAȘUL ȘI „URIAȘUL ADORMIT”

„Leul literei se lupta cu toată furia împotriva duhului Oastei. Peste tot în Biserică se statornicise o atitudine atât de dură şi de ostilă faţă de Oastea Domnului… Uriaşul adormit – lenea duhovnicească – era foarte supărat pe îngeraşul care îl trezise din somnul lui leneş şi comod. Cu tot maiul greu al pumnului său necruţător, uriaşul acesta lovea acum ca să-l zdrobească pe nevinovatul său trezitor… Noi, în timpul acesta, ne luptam cu ursul infiltraţiilor sectare” (Traian Dorz – „Istoria unei jertfe”, vol. 3).

În termenii aceştia descrie fratele Traian Dorz lupta pe care a dus-o Oastea între anii 1956 şi 1958, pe de o parte cu leul „literei”, iar pe de altă parte cu duhul sectar ucigător de statornicie. Prin această luptă, fratele Traian ne-a învăţat că, din ghearele ursului, nu poţi scăpa aruncându-te în „braţele” leului şi nici din ghearele leului, aruncându-te în „braţele” ursului. Cu toate acestea, astăzi simţim din ce în ce mai mult nevoia să-l rugăm pe fratele Traian să ne spună cum să procedăm şi atunci când leul şi ursul îşi dau gheara unul cu altul pentru ca noi să nu mai putem trece printre ei, sau cum să procedăm atunci când, din lipsa noastră de înţelepciune sau de curaj, am lăsat leul sau ursul să-şi facă culcuş în adunare. Ce să facem atunci când uriaşul pe care l-am trezit din somn, văzând că s-a schimbat regimul şi nu mai are voie să se enerveze şi să zdrobească îngeraşul, încearcă să-l adoarmă şi pe el? Acesta să fie oare noul rost al Oastei Domnului? Să cânte în struna uriaşului pentru a putea sălăşlui şi dormi împreună cu leul sau cu ursul? Să nu ne amăgim şi să nu ne lăsăm adormiţi! Nu aceasta este starea la care se referă proorocul Isaia atunci când zice: „Leul va paşte la un loc cu mielul, leul va mânca paie ca boul şi şarpele cu ţărână se va hrăni” (Isaia 65, 25). Starea în care „uriaşul adormit” vrea să aducă Oastea Domnului seamănă mai curând cu starea în care, prin îndemnul: „Dormi liniştit, lucrăm noi pentru tine!”, voia să-şi aducă clienţii un cunoscut fond de investiţii de odinoară şi nicidecum cu starea de pe Muntele cel sfânt al Domnului.

Să nu ne lăsăm adormiţi de uriaş, întrucât somnul pe care vrea să-l aducă acesta peste noi nu seamănă deloc cu somnul pe care Dumnezeu l-a trimis peste Adam. Dacă, după ce se trezeşte din somn, Adam, văzând-o pe Eva, înţelege că şi deosebirile, nu doar asemănările au rolul de a-l ajuta pe om să ajungă la unitate şi comuniune cu semenul său, cei care se vor trezi din somnul uriaşului vor fi ispitiţi să creadă că unitatea şi comuniunea nu se pot întemeia decât pe uniformitate şi identitate totală. Şi pentru că aceştia schimbă rânduiala din grădina Edenului, diavolul va putea să le schimbe şi el rânduiala firii, pervertind-o.

Să fim convinşi că ascultarea în Biserică sau Adunare nu are nimic de-a face cu dictatura, ea neurmărind respectarea formală şi sterilă de reguli şi rânduieli, ci ieşirea omului de pe lungimea de undă şi din hora lumii şi intrarea sa pe lungimea de undă şi în hora Cerului, prin auzirea glasului lui Dumnezeu şi a chemării Sale. În această cadenţă a sfinţilor, omul – gustând cu adevărat libertatea şi cunoscând şi simţind vremea potrivită pentru fiecare lucru – nu va mai avea nevoie niciodată ca cineva să-i spună când trebuie să plângă sau să râdă şi nici când trebuie să tacă sau să grăiască (cf. Eclesiastul 3, 4-7).

Revelatoare în acest sens este relaţia dintre Hristos şi Înaintemergătorul Său. Deşi au lucrat într-un mod diferit, niciodată Hristos nu l-a considerat pe Sfântul Ioan Botezătorul în opoziţie cu El, după cum ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur în omilia 37 de la Matei: „Hristos n-a spus: Ioan a dus această viaţă, iar Eu aceasta. Amândoi – continuă Sfântul Ioan Gură de Aur – au procedat asemenea vânătorilor care, atunci când văd că un animal este greu de prins şi că numai pe două căi va cădea animalul în capcanele lor, fiecare vânător, apucând o altă cale, cu totul potrivnică celuilalt, hăituieşte fiara pentru ca negreşit să cadă în una din capcane”.

Aşa cum unitatea Sfintei Treimi nu înseamnă reducerea celor Trei Persoane la Una dintre ele, aşa şi unitatea duhovnicească nu înseamnă reducerea vocilor la una singură, ci comuniunea şi armonizarea lor în deplină răbdare. Prin reducere sau simplificare se poate ajunge la unitate doar în matematică, nicidecum în Biserică sau Adunare.

Aşadar, să mulţumim Bunului Dumnezeu că ne trimite mereu, în minte şi în inimă, duhul fratelui Traian care ne încredinţează: „Decât un îngeraş adormit în tranşee, mai bine un îngeraş zdrobit în luptă!”

Preot Gheorghe MANOLE

în săptămânalul duhovnicesc ”Iisus Biruitorul”
Anul XXVIII, nr. 36 (1116) 28 AUGUST – 3 SEPT. 2017

error

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *