IPS Longhin de Bănceni – Ucraina
Întrebare: Când aţi înfiat acei copii, v-aţi gândit că ei vin şi cu un bagaj genetic în spate pe care-l moştenesc? Cum v-aţi împăcat cu ideea aceasta, pentru că am auzit şi cazuri de copii înfiaţi care au mâhnit foarte tare pe părinţii care i-au înfiat. Acesta este lucrul care ne îngrijorează cel mai mult când ne gândim să înfiem un copil.
Rãspuns: Da, aceasta este o problemă, cred că la toată lumea. Eu, ca să vă spun drept, nu m-am gândit atunci când am luat copiii. Desigur, toţi când înfiază un copil, caută actele părinţilor, să vadă cine au fost părinţii, mama, tata, ce boli au avut şi apoi îşi aleg un copil. Şi mulţi stau ani de zile, pentru că nu-i plac părinţii la acel copil. Eu nu m-am gândit, dar totuşi este [o moştenire genetică]… Eu de multe ori mă uit şi zic: Uite, degetul ăsta e ca la mama, părul în cap e ca la tata; el avea un vârtecuţ în cap şi aşa am şi eu sau degetele de la picioare, uite cât de mult seamănă degetele de la picioarele mele cu cele ale tatălui. Şi în sângele copilului tot din părinţi se dă ceva. Nu vă pot spune că la noi totul este bun, ca să ascundem unele lucruri, dar să credem că şi noi am trecut prin multe.
Eu, pe copiii mei, îi rog să fie cuminţi, să nu beie, să nu fumeze, să nu curvească, să nu umble pe drumuri rele… Dar totuşi noi am trecut prin acestea; ştim că ispita este mare, este grea… Deci noi să ne rugăm pentru ca ei să poată trece biruitori… De multe ori zici: „A băut mama şi tata lui, aşa o să bea şi el”. Dar totuşi, prin rugăciune, se poate… Ei au nevoie să stăm mai mult de vorbă. Noi nu prea avem timp pentru copii, ştiţi, i-am născut, le-am dat mâncare, i-am îmbrăcat, dar ei eu nevoie de vorbă. Tata, când se culcă seara, trebuie să ia copilul pe mâna lui, să-l îmbrăţişeze şi să-i dea dragoste, deci să fie legătura aceasta… Există pericol, dar nu trebuie să existe teama de a nu face bine, pentru că ar putea să fie rău. Au fost multe cazuri în viaţă, dar nu doar pentru că sunt orfani, ci şi pentru copiii drepţi care i-au crescut părinţii.
A fost un caz când un copil a înfipt 150 de cuţite în inima mamei. Deci nu a fost un copil orfan, abandonat, ci a fost copilul drept al mamei… Aici este lipsa de credinţă. Dragii mei, trebuie să stăruim să aibă copiii credinţă în suflet, împreună să credem în Dumnezeu. Să dăm atenţie mai multă la copii. Aşa era mama cu mulţi copii. Aveau mult de lucru şi tot timpul le era ocupat.
Sigur că televizoarele şi toate celelalte aduc informaţii foarte greşite, rele, otrăvesc inima… Uite, staţi, într-o seară, şi vă uitaţi la televizor cum omoară, cum taie…, numai sânge… Eu nu mă uit, că mi-e groază de tot ce se petrece! Te culci noaptea şi, după ce închizi ochii sau dacă stai la rugăciune, nu-L mai vezi pe Hristos, ci îţi apare în faţă ceea ce ai văzut la televizor. Aşa se petrece şi în viaţa copiilor de astăzi! Asta îi otrăveşte cel mai mult, nu că ar avea ceva rău de la părinţi, să ne omoare sau să ne facă rău… Dar trebuie toate cu răbdare, pentru că avem şi noi unele probleme. Deci nu-i totul super nici la noi, în familia noastră mare, de 400 persoane… Aş vrea să spun că fetele sunt cele mai cuminţi. În timpul de faţă, cu nicio fată nu avem nicio problemă. S-au căsătorit, au făcut familii frumoase, pentru că noi nu-i luăm pentru o vreme, ci pentru toată viaţa. Când se căsătoresc, le facem casă, nu-i scoatem în drum. Le dăm tot ajutorul, fac o şcoală, le dăm servici, pentru că asta e groaza cea mai mare că statul ţine un copil până la vârsta de 18 ani. Şi, la această vârstă când este cel mai mare pericol în viaţa unui adolescent, îl scoate în drum şi-l trimite… Dar unde să meargă? Unde să doarmă? Ce se mănânce? Ce să îmbrace?… Şi atunci ori trebuie să fure, să bată pe cineva, ori trebuie să facă un rău, ca să se îmbrace, şi apoi ajunge la închisoare şi el mănâncă şi se îmbracă acolo. Şi, din orfelinat, trece în greutatea vieţii. Aşa că trebuie să le dăm o educaţie bună.
Cu băieţii avem unele probleme mai mari, dar problemele sunt normale zi de zi… Să încercăm să bem un pahar? Să încercăm să fumăm sau alte lucruri să încercăm?… Noi nu le-am încercat? Eram micuţ şi luam un pai în gură şi încercam să fumez… Deci să nu uităm că şi noi am trecut pe undeva, să nu-i vedem ca nişte indivizi răi şi, gata, să-i descurajăm că nu se poate mai mult. Şi mie câteodată mi-e greu, câteodată poate nu ascultă toţi, dar ne străduim ca, printr-un cuvânt bun, printr-o învăţătură, să-l refacem înapoi.
Un copil este, aşa, ca un aluat. Vrei să faci un colac? – împleteşti un colac. Vrei o pâine? – faci o pâine. Aşa şi inima copilului, o îndoi cum vrei, numai că trebuie multă jertfire şi dragoste.
(Culegere, după înregistrare, de sora Laura STANCIU)
Conferinţa „Copii,calea spre Hristos”
