Inima omului care tresare îngrozit şi începe a se trezi din somnul păcatelor

Oricât de păcătos şi ticăloşit ar fi cineva, mântuirea su­fletului său nu e pierdută. Dumnezeu nu voieşte moartea pă­cătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu. Darul, mila şi dra­gostea lui Dumnezeu umblă neîncetat să-l izbăvească şi să-l aducă iarăşi la viaţă.

În multe chipuri şi feluri lucrează darul lui Dumnezeu ca să-i trezească pe cei păcătoşi din somnul păcatelor. Tre­buie înainte de toate să ştim că trezirea păcătoşilor, trezirea la o viaţă nouă o face totdeauna Duhul Domnului. Şi trebuie să ştim că Duhul Sfânt lucrează cu putere în anumite clipe din viaţa omului. În viaţa fiecărui om sunt anumite clipe în care bate cu putere Vântul Duhului Sfânt. În viaţa fiecărui om sunt anumite clipe în care se simte o revărsare, un dar, o voinţă după o viaţă nouă. Ferice de cel care simte aceste clipe şi-L lasă pe Duhul Sfânt să lucreze mai departe în inima lui.

Mulţi dintre cei întorşi la Domnul mărturisesc că, simţind aceste clipe şi lăsând pe Duhul Sfânt să lucreze mai departe, au apucat pe calea mântuirii  sufleteşti.

Un ostaş din Oastea Domnului îmi scria că el a găsit foaia «Isus Biruitorul» pierdută în tren de cineva;

a luat-o – şi azi e plin de râvnă pentru Domnul şi pentru sufletul său. Iată cum, printr-o mică întâmplare, Duhul Sfânt a trezit un suflet la o viaţă nouă!

Un altul îmi spunea că pe el l-au străpuns ca un „fulger“ cele scrise despre Sf. Ioan Botezătorul în «În­semnările că­lătoriei la Ierusalim». Din acea clipă, s-a hotărât să nu mai pună alcool în gura lui. Iată, şi aceasta e o dovadă cum Du­hul Sfânt a lucrat cu putere într-o anumită clipă! Şi omul, primind această lucrare, a apucat la o viaţă nouă.

Trebuie apoi să ştim că, pentru trezirea păcătoşilor, Domnul foloseşte chemări dulci şi chemări mai aspre. O pre­dică duioasă, o Biblie, o foa­ie religioasă, o carte bună etc. sunt tot atâtea chemări duioase prin care Duhul Domnului încearcă să-i trezească la viaţă pe cei păcătoşi. Mulţi se tre­zesc şi prin astfel de chemări. Însă cei mai mulţi nu le bagă în seamă, nu le ascultă. Râde păcătosul când îi vorbeşti de mântuirea sufletului… Rupe Biblia (spunând că-i o carte „pocă­ită“)… Face foiţe de ţigări din cartea de rugăciuni (cum de fapt am şi văzut pe un om fumându-şi cartea de rugăciuni)… Rupe cărţile religioase şi te înjură când te apropii de el cu Cuvântul lui Dumnezeu.

Când omul se învârtoşează în fărădelegi şi nu mai prinde chemarea cea blândă şi dulce pentru trezirea şi izbăvirea lui din pieirea sufletească, Domnul foloseşte şi chemări mai aspre. Când vreo boală te doboară la pat, să ştii, dragă cititorule, că poate ea vine din cauza depărtării tale de Dumnezeu, ca să te  trezească din somnul păcatelor. Încercările ce ne vin, necazurile, pagubele etc. sunt tot atâtea lucrări ale Duhului Sfânt pentru trezirea noastră din somnul fărădelegilor. (Un ostaş îmi spunea că el cunoaşte cu adevărat pe Domnul de când a fost odată greu bolnav.)

Mulţi, foarte mulţi se trezesc din pieire prin astfel de chemări. Scripturile sunt pline de fii rătăciţi şi de suflete pierdute pe care i-a scăpat certarea şi mustrarea Domnului Dum­nezeu. Cei pe care nici mustrarea şi certarea Domnului nu-i trezesc din somnul fărădelegilor sunt cu adevărat nişte pierduţi. Domnul îi lasă în voia lor. Nici încercările nu-i pasc, căci Domnul îi ceartă numai pe cei credincioşi, din care poate face „vase alese“.

Trezirea păcătoşilor s-ar putea asemăna cu trezirea oa­menilor din somn. Este om care se deşteaptă la o uşoară chemare sau ciocănire în uşă. Altul abia se trezeşte la zurui­tul ceasului deşteptător, iar pe altul trebuie să-l scuturi zdravăn, strigându-i: Scoală, omule!

Este om care se trezeşte din somnul păcatului îndată ce aude chemarea cea dulce a mântuirii. Este om care aude îndată glasul Celui Care bate la uşa inimii sale, zicând: „Iată, stau la uşă şi bat (Apoc. 3, 20). Sunt însă alţii pe care numai chemări mai stăruitoare îi pot deştepta; şi, iarăşi, sunt alţii care se deşteaptă numai când Mâna cea nevăzută a lui Dumnezeu îi scutură prin fel de fel de încercări. Acei pe care nici Mâna aceasta nu-i poate trezi sunt pe veci pier­duţi.

În imaginea dinainte se vede chipul păcătosului care tresare şi se trezeşte din somnul şi moartea păcatelor. Este păcătosul de mai înainte despre care am scris că l-a slobozit pe satan să intre în inima lui. Hai să-i zicem aces­tui păcătos Ion, un om oarecare din mulţimea oamenilor. Domnul a folosit multe chemări dulci ca să-l trezească la viaţă. Însă Ion acesta pe toate le-a respins. Acum Domnul îi trimite o chemare mai aspră. O boală grea l-a doborât la pat. Îngerul Domnului – adică darul şi dragostea lui Dum­nezeu – se apropie de el. De data aceasta se apropie de el cu aducerea aminte de moarte. Cu o mână îi arată starea grozavă în care se află sufletul său încărcat de păcate, iar cu alta îi arată cuvintele Scrip­turii: „…plata păcatului este moartea“ (Rom 6, 23 ).

„Omule! îi zice îngerul – iată, vin să-ţi aduc plata păcatelor tale: moartea trupească şi sufletească… Vai ţie, omule! Ca mâine vei muri… Ce va fi cu sufletul tău?… Ce va fi cu viaţa ta cea veşnică… Vai ţie, că ţi-ai cheltuit viaţa în zadar… Te lăfăieşti în păcate şi nepăsare, dar ca mâine vei intra în mormânt, iar dincolo de mormânt te aşteaptă osânda de veci… O veşnicie în­treagă vei plânge pentru clipele pe care le-ai petrecut în desfătări lumeşti şi nepăsare de suflet… Trezeşte-te, omule, trezeşte-te până nu soseşte încă sabia morţii…“

Ion se înfioară la auzul acestor cuvinte. Până a­cum n-a ascultat chemarea Domnului… Şi-a bătut joc de cele sufle­teşti… Acum însă se vede deodată pus în faţa morţii, în faţa veşniciei – şi se cutremură. Tresare îngrozit şi se tre­zeşte speriat, ca dintr-un vis urât. Abia acum i s-au deschis ochii să vadă starea grozavă în care se află. Se uită în inima sa şi o vede plină de dobitoceştile patimi. Se înfioară, suspină, şi, prin suspinul său, Îi deschide Duhului Sfânt intrarea în inima sa. În întunericul inimii sale pătrund razele Duhului Sfânt. Pătrunde lumina şi fuge întunericul, pentru că lumina cu întunericul nu pot avea nici un fel de legă­tură. Diavolul cu răutăţile lui fuge speriat când într-o inimă de om păcătos pătrunde Duhul lui Dumnezeu.

Dar trebuie să ştim şi să băgăm de seamă ca trezirea din somnul păcatelor să fie o trezire statornică. Trezirea la o viaţă nouă trebuie să înainteze mai departe, precum vom arăta în paginile celelalte.

Dragă cititorule! Poate că şi tu ai adormit în somnul păcatelor. Ia seama că darul şi dragostea lui Dumnezeu um­blă în multe feluri să te poată trezi! Nu respinge mila şi dragostea lui Dumnezeu! Lasă-L pe Duhul Domnului să lu­creze în tine! Nu nesocoti clipele în care Duhul Sfânt lu­crează cu putere în viaţa ta!

Un vestitor al Evangheliei spunea că Domnul Dum­­­nezeu foloseşte trei chei pentru descuierea inimii oamenilor şi tre­zirea lor din somnul păcatelor.

Cheia cea dintâi este o cheie de argint: predicile pe care le aude păcătosul în biserică şi afară de biserică, rugăciu­nile ce se fac pentru el, chemările pe care le aude etc.

Când cheia aceasta nu poate descuia inima, intră în sluj­bă cheia a doua, o cheie de fier: suferinţele şi încercările. Când nici aceasta nu poate isprăvi, a treia şi ultima cheie se apropie de inima omului. Aceasta e o cheie de aur, e cheia darului şi harului Duhului Sfânt. Cel care nici în faţa acestei chei nu cedează e pierdut pentru totdeauna…

Rugăciune

Iisuse, Mântuitorul meu cel bun, mă înfior şi mă ru­şinez gândindu-mă cât de mult ai umblat ca să mă trezeşti din somnul păcatelor. Mi-ai trimis chemări dulci, dar nu le-am ascultat… Mi-ai trimis chemări mai aspre, dar nu le-am priceput. Împresuratu-m-ai cu dragoste, dar eu am răspuns cu ticăloşie. Cu toate „cheile“ Te-ai apropiat de uşa inimii mele, şi eu pe toate le-am respins. Puteai să mă părăseşti, zicându-mi: Ticălosule, aşa răsplăteşti tu dragostea Mea?… Dar Tu nu m-ai părăsit, ci m-ai împresurat mereu cu dra­gostea Ta. Fiind împietrit în ticăloşie, ai deschis în faţa mea – printr-o boală grea – mormântul pieirii mele tru­peşti şi sufleteşti. Abia atunci m-am îngrozit… Abia atunci mi-am dat seama că trăisem o viaţă pierdută, după care mă aştepta osânda veşnică… Abia atunci am alergat sub braţele Crucii Tale unde am aflat iertare şi viaţă.

Duhule Sfinte, trezitorule de viaţă! Îţi mulţumesc că nu m-ai lăsat să adorm în somnul pieirii celei veşnice, ci m-ai scuturat mereu până m-ai trezit. Îţi mulţumesc că ai stăruit mereu cu darul şi harul Tău cel sfânt până m-ai scăpat, aple­cându-mă la picioarele Crucii. Amin.

Pr. Iosif  Trifa – “Oglinda inimii omului” – Editura Oastea Domnului, Sibiu