INIMA ŞI MINTEA (II)

11. Cele mai grele şi mai blestemate gânduri, diavolul nu le pune în mintea omului, ci le pune în inima lui.
Că dacă le-ar pune în minte, omul, oricât ar fi de rău şi oricât ar fi mintea lui de întunecată, totuşi, gândind la ele, tot s-ar îngrozi. Fiindcă n-ar putea să nu vadă şi urmarea lor.
Dar dacă le pune în inimă, inima nu gândeşte niciodată la urmări.

12. Inima este gata să sară să-şi împlinească îndată orice pornire ce vine în ea.
Căci inima n-are ochi.
Dar mintea are.
13. Satana totdeauna atacă mântuirea omului mai întâi prin partea inimii.
Fiindcă prin partea aceasta omul este totdeauna cel mai slab.
Şi aici cedează cel mai uşor.

14. Când săgeata aprinsă a unei priviri ispititoare este îndreptată direct spre inimă,
când pofta vreunui păcat atrăgător este aşezată chiar în faţa inimii,
când flacăra unei fapte de ruşine este aruncată peste zid înăuntrul inimii,
atunci inima îndată ia foc!… Ca o pădure uscată.
Şi cine mai poate salva apoi ceva din ea?
Flăcările se întind şi cuprind aşa de grabnic şi de deznădăjduit totul, nimicind fără cruţare orice comoară curată şi orice rod bun din ea.

15. Cât de treze trebuie să vegheze mintea şi duhul nostru asupra inimii noastre totdeauna!
Nu numai atunci când gândurile negre vin cu grămada înăuntrul nostru,
dar şi atunci când vine mai ales unul puternic.

16. Căci, pe când din cele ce vin cu grămada pot să rămână doar unele, ca să se aşeze pe inima noastră,
sau pot să zboare toate, să nu rămână niciunul,
acela unul singur care vine se aşază întotdeauna ca o gheaţă pe inima noastră şi apoi pătrunde în ea.

17. Desigur, nu poţi opri ciorile să zboare peste casa ta, dar le poţi opri să-şi facă cuib acolo, în casă sau pe ea.
Nu ciorile care zboară sunt primejdioase, ci acelea care se opresc şi fac cuib.
Nici gândurile rele – nu le poţi opri să-ţi vină, dar le poţi alunga totdeauna, ca să nu-şi facă loc în inima ta. Nu gândurile care vin şi trec sunt primejdioase, ci gândurile care se opresc şi pătrund în inimă.
De aceea ochii minţii noastre trebuie să fie totdeauna treji, pentru a nu da voie acelui gând care se o¬preşte în inima noastră.

18. O, când un gând se repede ca un lup să-ţi muşte inima sau ca un uliu se roteşte pe deasupra ei, căutând să găsească un loc să se aşeze în ea,
luptă, frate, luptă, soră, cu toată puterea ta şi-l alun¬gă de la tine.
Luptă cu rugăciune, luptă cu post, luptă cu lacrimi şi cu jertfă.
Căci de multe ori, după cinci minute va fi prea târziu.
O dată ce săgeata arzătoare ţi-a străpuns scutul ini¬mii şi a început să ardă înăuntrul ei, numai bunul Dum¬nezeu ştie cum se va stinge şi ce prăpăd poate să facă în inima ta.
Şi apoi, prin ea, în cine ştie câte alte inimi!

19. Cine are o busolă şi se orientează după ea ştie totdeauna cu o siguranţă deplină încotro se duce.
Cine are Cuvântul lui Dumnezeu şi se conduce mereu ascultător după el, acela ştie totdeauna unde va ajunge.
Acela ştie sigur că el se duce spre Dumnezeu.
Ştie să se ducă după Dumnezeu.
Şi ştie că va ajunge la Dumnezeu.

20. Omul care iubeşte Cuvântul lui Dumnezeu
şi care face voia lui Dumnezeu,
şi care, cu toată supunerea şi grija, se sileşte totdea¬una să calce pe urmele lui Hristos şi ale sfinţilor Săi, în toate zilele sale,
acela ştie sigur că el vine de la Dumnezeu,
că umblă cu Dumnezeu
şi că ajunge la Dumnezeu.
O, Dumnezeul nostru, ajută-ne aşa.
Amin.

Eterna iubire / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2007

error

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *